Sambata am avut de doua ori ocazia sa vad Bucurestiul noaptea, in plimbare cu masina. Prima ”intrevedere” a fost la 04.30 a.m. cand totul era cufundat in bezna deci pot spune cu seninatate ca era noapte. Cea de a doua, s-a produs pe la 11 p.m.
Mi-am dat seama ca de multa vreme nu mai vazusem Capitala la o astfel de ora si uitasem cat de tare o iubesc pana si cufundata in intuneric.
Daca va mai amintiti “declaratiile” mele facute dupa vizita la Mainz, eu fac parte din acei bucuresteni care chiar iubesc acest oras.
Imi place sa ma laud cu apartanenta mea la Capitala, nu din snobism, ci din mandria de a ma asocia cu ea.
Buletinul meu ar pacali cu succes pe oricine, pentru ca locul nasterii si domiciliul sunt legate de Bucuresti. Iar cei 19 ani in care am fost despartiti nu au facut altceva decat sa consolideze relatia noastra.
Marturisesc ca este o iubire totusi realista, pe cat posibil. Ii constientizez defectele si incerc sa i le indrept, macar printr-o atitudine civica daca nu prin alte fapte concrete. Imi pare rau de asemenea ca este locuit, ca intreaga Romanie de altfel, dar n-am ce face, trebuie sa ma lupt si cu acest minus al sau.
Cred ca este ceva toxic in relatia noastra, este o dependenta care nu imi da pace, este o iubire sufocanta si acaparatoare. De fiecare data cand revin in Bucuresti, dintr-o calatorie in strainatate sau chiar din tara, tremur de bucuria revederii si parca tot ce imi doresc este sa il savurez … Pot spune cu mana pe inima ca acesta este locul unde este Acasa.
Bucurestiul noaptea mi se pare fantastic … Este un oras agitat mai ales acum cand terasele te indeamna sa le vizitezi tarziu in noapte pentru a profita de racoare si care stie sa puna in valoare ce are frumos.
Nu vreau sa pomenesc acum si aici ce nu imi place la el, ce as schimba daca as fi eu edilul orasului sau cat de mult l-as promova daca as fi ministrul turismului …
Imi place sa mi-l imaginez deocamdata ca pe acel broscoi urat care asteapta sa fie sarutat patimas de o printesa ratacitoare pentru a putea redeveni printul fermecator de odinioara … micul Paris …
Inca visez sa deschidem cafeneaua noastra vieneza in centrul istoric al Bucurestiului, unde cu stil, cu dedicatie si cu multa dragoste sa aducem aerul occidentului si pe aceste taramuri.
Si tot din dragoste pentru Bucuresti, pregatim un proiect prin care incercam sa il omagiem si sa il facem sa isi recapete locul ce-l merita in sufletele noastre, uneori, din nefericire, mahnite si dezamagite de acest oras.
Pana atunci nu pot decat sa va invit sa faceti o plimbare in toiul noptii prin Bucuresti …
Mi-am dat seama ca de multa vreme nu mai vazusem Capitala la o astfel de ora si uitasem cat de tare o iubesc pana si cufundata in intuneric.
Daca va mai amintiti “declaratiile” mele facute dupa vizita la Mainz, eu fac parte din acei bucuresteni care chiar iubesc acest oras.
Imi place sa ma laud cu apartanenta mea la Capitala, nu din snobism, ci din mandria de a ma asocia cu ea.
Buletinul meu ar pacali cu succes pe oricine, pentru ca locul nasterii si domiciliul sunt legate de Bucuresti. Iar cei 19 ani in care am fost despartiti nu au facut altceva decat sa consolideze relatia noastra.
Marturisesc ca este o iubire totusi realista, pe cat posibil. Ii constientizez defectele si incerc sa i le indrept, macar printr-o atitudine civica daca nu prin alte fapte concrete. Imi pare rau de asemenea ca este locuit, ca intreaga Romanie de altfel, dar n-am ce face, trebuie sa ma lupt si cu acest minus al sau.
Cred ca este ceva toxic in relatia noastra, este o dependenta care nu imi da pace, este o iubire sufocanta si acaparatoare. De fiecare data cand revin in Bucuresti, dintr-o calatorie in strainatate sau chiar din tara, tremur de bucuria revederii si parca tot ce imi doresc este sa il savurez … Pot spune cu mana pe inima ca acesta este locul unde este Acasa.
Bucurestiul noaptea mi se pare fantastic … Este un oras agitat mai ales acum cand terasele te indeamna sa le vizitezi tarziu in noapte pentru a profita de racoare si care stie sa puna in valoare ce are frumos.
Nu vreau sa pomenesc acum si aici ce nu imi place la el, ce as schimba daca as fi eu edilul orasului sau cat de mult l-as promova daca as fi ministrul turismului …
Imi place sa mi-l imaginez deocamdata ca pe acel broscoi urat care asteapta sa fie sarutat patimas de o printesa ratacitoare pentru a putea redeveni printul fermecator de odinioara … micul Paris …
Inca visez sa deschidem cafeneaua noastra vieneza in centrul istoric al Bucurestiului, unde cu stil, cu dedicatie si cu multa dragoste sa aducem aerul occidentului si pe aceste taramuri.
Si tot din dragoste pentru Bucuresti, pregatim un proiect prin care incercam sa il omagiem si sa il facem sa isi recapete locul ce-l merita in sufletele noastre, uneori, din nefericire, mahnite si dezamagite de acest oras.
Pana atunci nu pot decat sa va invit sa faceti o plimbare in toiul noptii prin Bucuresti …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu