Astazi am primit o lectie dura despre viata sau mai bine zis despre cum ar trebui sa fie viata!
Desi ma umplu de lacrimi scriind aceste randuri ma gandesc ca poate cu totii avem ceva de invatat din aceasta poveste.
Acum vreo 15 ani am cunoscut o persoana care mi-a marcat adolescenta si care a reprezentat un model si un exemplu de cum cineva trebuie sa fie profesionist si om. Este vorba de profesoara mea de limba romana, care m-a invatat sa ajung departe, sa intru la unul dintre cele mai bune licee din oras si apoi la facultate. Este vorba despre un om cu dragoste pentru meseria sa si pentru copiii pe care ii invata. Am avut o relatie speciala, nu era doar ”doamna profesoara” ci era protectiva si binevoitoare ca o prietena si ca o mama.
De 10 ani de cand am parasit orasul natal imi facusem obiceiul sau o sun de ziua ei de nastere, 4 august. Era momentul nostru cand recapitulam realizarile, bucuriile si succesele agonisite vreme de un an de cand nu ne mai auzisem. Imi promiteam in fiecare an ca o voi vizita, ca voi cumpara un buchet mare de flori si voi bate la usa aceea de la apartamenul 16, dar mereu am fost pe fuga, am avut altceva de facut si am neglijat acest lucru. Anul trecut am sunat-o sa o invit la nunta noastra, ea se lauda cu un nepotel si eu cu incununarea unei relatii de ani de zile despre care stia prea bine, pe care o ”aprobase” si o incurajase pentru ca stia ca ma face fericita.
Anul acesta, de 4 august, am primit vestea cea grea, de neconceput, cum ca un om minunat nu este neaparat nemuritor!
Este o lectie dura despre viata, despre cum ar trebui sa invatam sa ne dramuim timpul care parca se tot comprima si nu ne mai ajunge si sa facem atunci cand simtim ca este momentul un gest, o declaratie, sa spunem o vorba pe care o tot amanam nefondat, sa vizitam pe cineva drag, sa nu facem o placere refuzata atata vreme, sa facem ceva si sa iesim din pasivitate pentru ca uneori, pentru noi sau pentru celalalt, maine, nu este o noua zi ...
Desi ma umplu de lacrimi scriind aceste randuri ma gandesc ca poate cu totii avem ceva de invatat din aceasta poveste.
Acum vreo 15 ani am cunoscut o persoana care mi-a marcat adolescenta si care a reprezentat un model si un exemplu de cum cineva trebuie sa fie profesionist si om. Este vorba de profesoara mea de limba romana, care m-a invatat sa ajung departe, sa intru la unul dintre cele mai bune licee din oras si apoi la facultate. Este vorba despre un om cu dragoste pentru meseria sa si pentru copiii pe care ii invata. Am avut o relatie speciala, nu era doar ”doamna profesoara” ci era protectiva si binevoitoare ca o prietena si ca o mama.
De 10 ani de cand am parasit orasul natal imi facusem obiceiul sau o sun de ziua ei de nastere, 4 august. Era momentul nostru cand recapitulam realizarile, bucuriile si succesele agonisite vreme de un an de cand nu ne mai auzisem. Imi promiteam in fiecare an ca o voi vizita, ca voi cumpara un buchet mare de flori si voi bate la usa aceea de la apartamenul 16, dar mereu am fost pe fuga, am avut altceva de facut si am neglijat acest lucru. Anul trecut am sunat-o sa o invit la nunta noastra, ea se lauda cu un nepotel si eu cu incununarea unei relatii de ani de zile despre care stia prea bine, pe care o ”aprobase” si o incurajase pentru ca stia ca ma face fericita.
Anul acesta, de 4 august, am primit vestea cea grea, de neconceput, cum ca un om minunat nu este neaparat nemuritor!
Este o lectie dura despre viata, despre cum ar trebui sa invatam sa ne dramuim timpul care parca se tot comprima si nu ne mai ajunge si sa facem atunci cand simtim ca este momentul un gest, o declaratie, sa spunem o vorba pe care o tot amanam nefondat, sa vizitam pe cineva drag, sa nu facem o placere refuzata atata vreme, sa facem ceva si sa iesim din pasivitate pentru ca uneori, pentru noi sau pentru celalalt, maine, nu este o noua zi ...
Pentru mine a fost ca un semnal de alarma. Epoca vitezei nu trebuie sa ne faca sa uitam sa iubim, sa ne exprimam si mai ales sa traim ...
Mi-a ramas un minte un proverb asiatic care spunea ceva de genul: omul are 1000 de vieti, pe care insa nu si le aminteste, de aceea trebuie sa iti traiesti aceasta viata ca si cum ar a 1000-a ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu