luni, 10 august 2009

"Daca vrei"

Cam de cand a ajuns la noi televiziunea prin cablu, am dezvoltat o placere deosebita sa ma uit la spoturile de publicitate, in special la cele promovate de posturile straine.
Prefer de o mie de ori sa ma uit la un calup publicitar decat la stiri pentru ca in definitiv, vreau, nu vreau, sunt un consumator si doresc sa fiu la curent cu noutatile privind produsele si serviciile de la noi si de la ei. Este foarte interesant, daca ai stat vreodata sa observi, cum fiecare popor are un stil aparte de a face publicitate, stil care il reprezinta si il caracterizeaza pe deplin.
Nu vreau sa se creada ca sunt acel gen de consumator care ar cumpara absolut orice pentru simplul motiv ca a vazut reclama la tv. Nu este asa. Imi place publicitatea in primul rand pentru a observa maiestria celor care realizeaza acel clip si apoi pentru ca imi place sa fiu informata pentru a-mi oferi posibilitatea de a alege.
Dar aceasta nu se doreste a fi pana la urma o alocutiune privind publicitatea ci o poveste despre un cantec ce imi place mult, desi nu pot spune ca este genul pe care il ascult in general, dar pur si simplu imi face mare placere sa il pun pe replay all day long.
Este vorba de un cantec descoperit datorita unei reclame la un produs promovat de o banca. Imi plac reclamele promovate de aceasta banca, in special pentru muzica ce insoteste imaginea si mesajul. Terorizati fiind de manele si muzica comerciala uitam ca si noi avem melodii foarte frumoase.
Si uite asa, desi nu ne incadram in programul “Prima Casa” am descoperit o trupa de pe la noi numita “Celelalte cuvinte” si o melodie cu accente folk care nu este altceva decat un mesaj de dragoste - “Daca vrei”.
De fiecare data cand o ascult imi vine sa scriu, ma inspira si parca imi vine sa incep un comentariu cum faceam la orele de literatura cand incercam sa aflam ce a urmarit autorul.
“Daca vrei” este un cantec de dragoste, o dragoste ce trebuie inteleasa atat ca si comuniune intre doua suflete cat si ca posibilitatea ca fiecare dintre cei doi sa aiba libertatea de a se exprima in mod individual, pentru ca dragostea nu este o colivie aurita ci este spirit, este libertate de exprimare, este altruism si cel mai frumos compromis pe care il poti face in viata (parerea mea).
Imi place acest cantec si marturisesc cu invidie ca as vrut sa imi vina mie ideea sa scriu aceste versuri pentru ca am credinta ca ajungi sa fii robit de omul pe care il iubesti si cu care ajungi sa iti petreci fiecare secunda pentru ca Acel om te uimeste prin ceea ce este, ce face si ce reprezinta pentru tine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu