De fiecare data, la inceperea unui proiect, de orice natura ar fi el, pornesti la drum cu anumite idei si cu o imagine a ceea ce vrei sau crezi ca se va intampla. Iti faci calcule in functie de asta si te gandesti cum sa pui fiecare caramida, cum sa faci ca totul sa fie mai solid, mai valoros sau pur si simplu sa aiba rost.
Apoi incerci sa te adaptezi din mers, sa faci fata situatiilor care se ivesc. Te mai poticnesti, inveti, te descurajezi, te ridici si mergi mai departe, faci compromisuri si totul e bine daca nu renunti... de fapt daca stii ce vrei si mergi pana in panzele albe pentru ceea ce vrei.
Asa e si intr-o relatie. Poate nu stii din prima clipa ca vrei sa ramai in ea, dar se intampla lucrurile de asa natura incat chiar de la 15-16 ani sa intalnesti omul care ti se potriveste, care iti suporta capriciile si naivitatile de copil, care are rabdarea si maturitatea sa te treaca prin niste ani plini de incertitudini, de stangacii, de strengarii rebele. La 15-16 ani si ceva peste nu ai idee de ceea ce faci... si nici nu cred ca se asteapta cineva sa ai. Dar poate te ajuta si soarta si treci si prin multe momente de rascruce, le depasesti acumuland mereu ceva intelepicune si incepi sa te gandesti la ceea ce ai, sa simti recunostinta. Iti doresti clar mai mult de la relatia si omul de langa tine.
Sa te casatoresti la 23 de ani poate parea o graba. Si totusi asta poate fi lucrul cel mai firesc dupa ani si ani de mers impreuna pe acelasi drum. Incepi sa construiesti lucruri mai responsabile – o familie, o casa, un viitor. Toate au sens doar alaturi de acel cineva langa care te simti in siguranta, pe care ai ajuns sa il cunosti la fel de bine ca propria ta persoana. Visezi departe la toate lucrurile pe care ai putea sa le faci si te fandosesti prefacandu-te ca te impiedici de maruntisuri – mi-ar trebui ceva mai multi bani, avem nevoie de o alta masina. Dar in rest simti ca apartii cuiva, simti ca ai locul tau, ai energia sa iti doresti sa mergi cat mai inainte.
Pana intr-o dimineata cand te trezesti ca s-a schimbat ceva. Poate tu, poate si cel de langa tine, poate viata in general. Lucrurile nu mai sunt la fel si nu intelegi de ce. Incerci sa le repui in ordinea de pana atunci, dar pur si simplu lucrul asta nu iti iese. Te simti fara puteri, apoi nu mai stii nici tu ce vrei. Si incerci, te framanti sa cauti solutii, nu ai motive clare, dar simti ca ceva nu e in ordine. Si te omoara nesiguranta, incertitudinea si fiecare lucru pe care il faci, in loc sa te ajute mai rau strica. Toata energia negativa se strange in sufletul tau si-ti amaraste noptile si diminetile, iar locul tau parca nu mai e niciunde.
Mergi inainte... intr-un fel sau altul. Dar e greu sa te dezmeticesti in primul rand... Nu e ceea ce ai crezut, nu e ceea ce ti-ai imaginat. Te gandesti de ce ti se intampla tocmai tie, speri sa te trezesti a 2-a zi si totul sa fi fost doar un vis urat si te agati si de cea mai mica speranta. Vrei sa scapi, vrei sa se termine... si incerci... si ceea ce vrei si ceea ce poate nu vrei.
Dar daca nu merge... Uneori pur si simplu trebuie sa renunti... pentru ca pur si simplu nu merge. E pacat, e trist, e dureros... dar cum sa fortezi ceva ce pur si simplu nu merge? Poate ca trebuie sa renunti ca sa ai puterea sa o iei de la capat.
Mai bine ramaneam sa visez la mancarea mexicana, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu