Azi categoric a fost ziua nebunilor... Sau hai sa nu fiu asa dura!Sa-i spunem ziua ciudatilor. Nu ca nebunia n-a fi de fapt o stare de normalitate de care te lovesti la tot pasul. Azi insa parca m-a deranjat mai mult ca de obicei. Si sa dezvolt un pic.
Asa-zisul haos din traficul de dimineata nu-l pun la socoteala. L-am pus doar pe seama zilei de luni si mi-am zis ca totusi fac bine ca evit sa merg singura cu masina lunea. Bine, la fel se vede si de pe locul din spate (din anumite motive, de vreo 2 luni, daca nu conduc, ocup aproximativ cuminte un loc in spate), dar macar acolo, daca inchid ochii pentru o secunda, nu se intampla nimic. Nu iau in considerare nici agitatia de birou care, la fel, e specifica zilei de luni. Trec la socurile in sine.
Pe la 12 am iesit cu fetele la masa la o terasa pe undeva pe langa Lipscani. Eram 6 si am luat o masa mare chiar aproape de mijlocul stradutei. Nu e super tare sa stai sa te bucuri asa de soare la sfarsitul lui septembrie? Vorbeam si admiram "peisajul"... mai mult sau mai putin. Intai a fost interesant. O doamna bine, destul de "coapta", isi etala mandra ciorapii si sandalele mult prea mov. Credeti-ma, ador movul, dar asta nu mergea deloc cu rochia neagra, chiar daca uneori culorile astea doua pot face casa buna. Apoi o domnisoara ne-a atras atentia cu cele doua fuste pe care le purta una peste alta - cea roz mai lunga, cea verde tipator ceva mai scurta, iar o alta, cu o peruca minunat de portocalie (Morcoveata ar fi fost invidios), isi scosese la parada nu tinuta, ci prietenul care purta o remarcabila pereche de cornite. Cum spun englezii pretentiosi:"Exquisite!"
Tocmai trageam (eu si fetele) in cor concluzia ca suntem de buna seama depasite de ultimele tendinte vestimentare, cand ne-am trezit ca domnul care statea singur la masa alaturata vine langa noi si incepe sa tipe:"Vedeti-va de treaba voastra! Nu mai ascultati! Ma deranjati!" Ma rog, sa zicem ca ceva de genul. Am fost atat de socata, incat n-as putea sa-mi aduc aminte exact care a fost exprimarea. Parea atat de normal! S-a intors la masa lui si cinci minute mai tarziu tipa la chelner pentru ca il speriase aducandu-i salata.
Oamenii astia pe mine ma ingrozesc. Asa cum mi-a dat emotii negative si omul strazii (Doamne, cum arata!) care s-a urcat odata cu mine in autobuz (tot azi, normal!) si care a inceput sa faca nu stiu ce inginerie pe care si-o imagina el la una dintre usi. Nici in cazul asta n-as putea spune exact despre ce e vorba pentru ca am preferat sa nu privesc, am auzit doar protestele celorlalti calatori.
Sa mai continuu? Ar mai fi ceva. In plina strada la 4 dupa-masa. Un domn la fel de "normal", trecand pe langa mine imi zice:"Esti superba!" In prima secunda am crezut ca vrea sa ma intrebe cat e ceasul. La cum arata, in nici un caz nu ma asteptam la ceea ce a spus de fapt. Adica, adoptand un limbaj de Pitzi (sau pe masura):"Hello! Am o burta destul de mare la purtator!!!" Ar trebui sa fiu multumita ca a fost asta si nu "Esti cat un elefant!" (fie vorba intre noi deja ma simt asa uneori). Ideea e ca genul asta de complimente gratuite nu a fost niciodata pe gustul meu, ba, mai mult, m-a dus mereu cu gandul fie la persoane relativ inapoiate, fie la unele chiar perverse.
Ce pot sa mai zic?!?! Ce naiba se intampla in lumea asta/cu lumea asta? Se poate intelege ceva? Putem repara ceva? M-am gandit de cateva ori azi si ma gandesc si acum - bebe, oare in ce fel de lume te aduc???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu