duminică, 4 octombrie 2009

Amintiri din copilarie

A venit pe nepusa masa si luna octombrie. Vremea urata m-a luat prin surprindere si am si uitat deja ca pana mai ieri umblam incaltata in sandale si purtand camasi cu maneca scurta. Si totusi, exista si o parte buna pentru ca vremea aceasta nesuferita imi aminteste de vremurile cand locuiam cu bunicii la Focsani, cand ma chinuiam diminetile sa ma trezesc sa ma duc la scoala, cand bunica facea focul iar bunicul ne servea serile pe amandoua cu un platou de fructe culese din gradina casutei noastre. Si acest anotimp il mai asociez cu bunatatile ce ieseau din cuptor si care umpleau cu miresmele lor ademenitoare intreaga casa.

Toate aceste amintiri m-au determinat ca in aceasta dimineata sa iau atitudine si sa incerc sa recreez putin din atmosfera copilariei mele si m-am pus pe gatit ceva bun, pe care vi-l recomand cu caldura.


Am imprumutat reteta mamei de placinta cu branza dulce si apoi am improvizat un strudel cu mere. Iar rezultatul a fost pe masura. Casa ni s-a umplut de aromele de vanilie si scortisoara, iar sufletul mi s-a umplut de bucurie pentru ca am putut imparti cu cei dragi aceste bunatati. Enjoy!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu