vineri, 29 ianuarie 2010

"Sa nu ma parasesti"

Tocmai am terminat de citit o carte care m-a naucit un pic. Cel mai mult sau poate chiar singura din cele vreo 20 pe care le-am citit in ultimele 3 luni. M-a luat probabil prin surprindere si pentru ca primele pagini nu prevesteau nimic. Pana sa ma prind despre ce e vorba, am cam stat un pic cu o spranceana ridicata. Sau poate ca m-am prins de la inceput, dar asteptam sa descopar mai multe detalii si sa fiu sigura. Nu stiu. Cert e ca mi-a atras atentia si chiar am citit-o pe repede inainte ca sa vad unde ajunge.
Se cheama “Sa nu ma parasesti” si nu, nu e siropoasa… e despre clone… clone umane. Nimic spectaculos pana aici totusi. Ba chiar suna a SF clasic, iar mie nu-mi plac SF-urile. Am citit “Dune” de exemplu si nu prea m-a marcat. Apoi m-a surprins autorul. Mai citisem de Kazuo Ishiguro “Ramasitele zilei”. Si parca nu am putut face nici o legatura intre nobilimea engleza, majordomul Stevens, simtul datoriei si loialitatea etc. si o poveste despre clone.
Ce e de fapt cu clonele astea? Ideea nu e reala inca, dar ar putea fi realista. S-ar putea intampla oricand… in 10, 20 de ani sa existe institutii speciale care sa pregateasca astfel de clone, aproape identice oamenilor normali (se si afirma de fapt ca fiecare creatura de acest fel are undeva in lume un “posibil”, un corespondent dupa care sa fi fost creat). In cartea asta clonele sunt create si pregatite pentru a deveni donatori – donatori de organe pentru oameni. Si doneaza dupa o anumita varsta o data, de doua, de trei ori… pana “sistemul” nu mai functioneaza. Pentru ca, ciudat sau nu, si clonele astea au o limita… au inima, au suflet, au minte si la un moment dat cedeaza. E ca si cum ar exista o lume paralela –cea a clonelor. Si lumea asta nu e decat putin diferita de cea reala, adica din punctul de vedere al restrictiilor… sau poate nici acolo. Pentru ca nu vorbim de creaturi imaginare cu aripi sau patru picioare. Partea fabuloasa (inca) e ca ar fi posibil ca astfel de salvatori sa existe si sa existe langa noi fara ca noi sa constientizam acest lucru. Clonele stiu de existenta oamenilor si afla incet-incet care e rolul pe care il au de jucat. Nu se face insa nici o referire la perspectiva umana – daca oamenii stiu cine si cum le salveaza vietile.
Cred ca am fost impresionata cel mai mult de framantarile si intrebarile pe care, de fapt, uneori mi le-am pus si eu. Fiecare fapt sau intamplare naste o intrebare. Totul are un rost, desi uneori e greu sa realizezi care e acela... in carte poate e explicat, in viata reala nu intotdeauna. Nu, nu am mai multe raspunsuri decat inainte si nu stiu ce sa cred nici despre atitudinea de sacrificiu care nu paraseste nici o secunda personajele. Dar mi se pare o carte scrisa bine, o idee interesanta, chiar daca nu e cu totul si cu totul noua… si nu are decat atata fantezie cat e necesar. In rest ai putea jura ca totul e real. Te pune putin pe ganduri si asta cred ca e mare lucru!

miercuri, 27 ianuarie 2010

Ufffff!!!!

M-am apucat de scris la 4.55 fix… 4.55 dimineata, da??? Nu, nu s-a impiedicat de mine nici o muza. Nu a venit sa ma trezeasca nici un geniu creator care sa imi sopteasca lucruri atat de marete incat sa fie musai sa le scriu imediat. De fapt probabil ca nu scriu decat din ambitia de a fac ceva… nu cu sens neaparat, dar macar cat de cat util. Pot sa ma prefac ca as face exercitii de scriere, nu?
E asa aiurea sa te trezesti cand toata lumea doarme! M-am uitat pe geam si toate casele din jur sunt cufundate in intuneric. Normal!!! Sunt si – 1000 de grade afara. Pana si catzelul meu doarme ciufulit intr-un colt… a marait doar enervat cand am trecut pe langa el si l-am trezit. Cum sa ma simt, na?! Pana si propriul meu caine se uita la mine ca la nebuni!!! Si ii dau dreptate… sigur o sa-mi pare rau dupa timpul asta in care as fi putut sa dorm si… m-am uitat la televizor la emisiuni tampite in reluare. Si culmea e ca mai si casc si ca au inceput sa ma usture ochii atunci cand am aprins lumina. Deci, de ce naiba stau in fund pe canapea cu laptopul in brate?! Doar ca sa aiurez??? Sau poate ca visez si nu imi dau seama! Ca mi s-a intamplat si asta! Am visat ceva, am deschis un ochi gandindu-ma “Ce vis si asta!” si cand m-am dezmeticit, mi-am dat seama ca de fapt facusem lucrul respectiv in realitate. Si jur ca nu stiu cand! Adica visul stiu sigur ca l-am avut, dar restul…
Ha! Nu merge net-ul!!! :) Ma intorc si la scrisul cu creionul pe hartie! Si o sa scriu un eseu despre tristetea de a-ti fi somn si a nu putea dormi, despre frustrarea de a pierde timp pretios in creierii noptii cu convingerea ca si a doua zi o sa fie o zi ratata pentru ca, normal, lipsa unui somn odihnitor duce la o stare generala proasta... ca in reclama aia cu sarea, zaharul si grasimile. Clar o sa fiu si eu maraita toata ziua si o sa ma doara capul si or sa ma necajeasca arsurile… doar avea si stomacul meu dreptul sa se odihneasca! Si diseara o sa imi vina sa dorm de la 8 si o sa incerc sa rezist ca sa nu ma trezesc si maine dimineata de la 4. De parca ar fi asa simplu sa nu te trezesti dimineata la 4!!!
E aproape 6! Buna dimineata, haideti la o cafea! Ma lasa si bateria de la laptop… Gata, nu mai am deja nici una si e abia 6 dimineata. O sa fie o zi grea!

marți, 26 ianuarie 2010

Pilaful

Cred ca nu e fel de mancare pe care sa il urasc mai mult decat pilaful cu carne.Il detest cu toate simturile care imi mai raman intacte la vederea sa.Nu stiu cine a putut inventa aceasta combinatie diabolica in care orezul este transformat in pasta si bucatile de carne colcaie fara culoare si fara personalitate.Iar daca din aceasta oroare culinara cineva mai ia bucatile de carne cu mana, deja tragismul situatiei nu are limite. Macar eu am o scuza, sunt la prima zi de dieta, dar pilaful ce scuza are?


***Particip (din nou) la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema.

Talent vs. Inspiratie

Imi place sa cred ca am talent la scris. De fapt imi place sa scriu si de aici vine si vanitatea care imi permite sa cred ca automat decurge si talentul. Dupa ce am tinut cateva jurnale in copilarie, dupa cateva poezii esuate, mi-am facut un blog unde imi pun pe tapet gandurile. M-am apucat sa scriu si o carte. Nimic fabulos, nimic nescris pana acum, nimic de ceva vreme. Personajul principal, George, este blocat acum intr-un aeroport. Ma mandresc ca am talent, dar ce ma fac? Nu am si inspiratie…
*** Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Tentativa de "descarcare"

Asa ma apuca uneori o stare de nervi!!! Perfect normal, s-ar putea spune. Cine nu mai trece si prin asa ceva dintr-un motiv sau altul?!? Dar ai mei, cateodata, chiar sunt nervi mari de tot... si vin la pachet cu ciuda si frustrarea ca nu am resursele si puterea de a face ceva. As vrea cu indarjire sa schimb multe din lucrurile care ma inconjoara, dar cum Dumnezeu sa am eu capacitatea de a educa 75% din oamenii cu care am de-a face?!? Mai ales ca nesimtirea e deja prea adanc inradacinata in mentalul multora dintre semenii nostri.
Si scrasnesc din dinti! Pentru ca ii spun idiotului cu BMW seria 6 ca nu are nici un drept sa ocupe doua locuri in parcarea hypermarket-ului... si imi rade in nas. Tupeistele de 15-16 ani ma imbrancesc in magazin si nu au nici o tentativa sa intoarca privirea si sa isi ceara scuze. Parintii care au ca hobby plimbarile in Mall le dau odraslelor sa bea Coca-Cola direct din sticla si afiseaza o pozitie superioara, mandri ca au facut o treaba super buna pentru ca a lor creatura tipa cel mai tare si are personalitate. (Interesant e ca cei mici, de pana la 4-5 anisori, pot fi surprinsi punand intrebari inteligente... apoi se tampesc. Din vina cui oare?!?) Si tot asa ca aproape nu reusesti sa scapi neinjurat/a intr-o saptamana daca incerci sa protestezi cu ceva.
Unde voiam sa ajung acum? La starea prezenta de nervi. As vrea sa am puterea sa interzic 90% din programele TV. Nu mai am rabdare sa vad in fiecare zi aceiasi dobitoci care vin si fac pe interesantii cand de fapt nu sunt altceva decat nulitati. Am innebunit cu totii?!? Ni-i luam ca puncte de reper pe Monikaka Columbeanu, increzuta si stupida, si pe soferul Voicu care citeaza ca din CV-ul invatat prost pe de rost ca hobby-ul lui "e" masinile?!? Nu stiu de ce dar am senzatia ca, in prostia lor, afiseaza un zambet sfidator si asa ar trebui sa si fie pentru ca sunt mai mult decat ridicoli cei care ii aduc in programele lor si le analizeaza niste fapte de doi lei ca si cum ar fi avut niste realizari demne cel putin de premiul Nobel.
Nu ma obliga nimeni sa ma uit la mondenitati, nu? Ma uit la stirile pline cu crime si sinucideri? (Chiar, de unde or fi invatat copiii astia de 13-14 ani ca, daca iau o nota proasta, nu mai au alta cale decat sa isi puna capat zilelor?!?) Ma uit la filmele aflate la a infinita redifuzare? Ma uit la cateva canale dedicate unor documentare interesante... sau nu ma mai uit deloc.
Dar azi iar m-au apucat nervii! Ma gandesc asa... Eu sunt mare iubitoare de patinaj artistic, de exemplu. Si urmaresc tot ce se poate pe tema asta in fiecare an. Iar aseara am fost foarte incantata de ceea ce am vazut la Campionatul European... si acum doua zile la fel. Nu poti sa nu admiri atata munca si talent si daruire. Dar a vorbit cineva despre asta in dimineata asta la vreun program de stiri sportive? Sunt convinsa ca multa lume urmareste stirile matinale la grozavele televiziuni particulare inainte de a pleca de acasa in cursul saptamanii. Si ce poti sa vezi la rubrica de sport? Numai fotbal! De toata jena! Nici un cuvant in dimineata asta despre ce s-a intamplat aseara. Chiar se compara Adi Mutu care bazaie ca nu mai e primit la nationala cu un sportiv care are o multime de medalii care mai de care mai valoroase?!? Chiar e asa de greu de sesizat diferenta dintre performanta si "minunatii" fotbalisti care nici sa dea bine cu piciorul in mingie nu prea stiu?!? Doar mai importante sunt bombele lor sexy care pe mine una ma frapeaza prin vulgaritate. Nu pot sa inteleg si nu pot sa accept penibilul acestor situatii! Uite-asa nu mai avem rezultate in nici un sport. Ca sa nu mai spun ca, oricum, patinatoarele pe care le-am urmarit zilele astea sunt absolut mult mai frumoase decat siliconatele si botoasele care isi fac un nume langa cine stie ce Football-Mascarici si apoi dispar ca magarul in ceata cand se babalesc un pic. Pardon! Rezista mai mult cele cu gura mare... nu neaparat la propriu, cat ca statut de tzatze... catze... etc.
Exista acum sporturile de iarna - campionate de ski de nu stiu cate feluri, hockey... nu prea e sezon de fotbal. Dar cred ca programele astea de stiri sportive sunt de fapt linii matrimoniale... doar gasculitele care le prezinta sunt de multe ori cuplate cu fotbalisti, nu? Credeti ca stie vreuna ce-i acela un triplu Axel, de exemplu?
Apropos, stiati ca in Bucuresti se fac si iarna cursuri de inot pentru copii chiar de la varsta de 3 ani? E, nu e asa important! Doar ar trebui sa ne dam cu totii copiii la fotbal - acolo se castiga bani si bombe sexy!

luni, 18 ianuarie 2010

De inceput de an...


Lalele rosii. Lalele rosii in mijlocul iernii. Sunt ale mele... si le-am primit cu mare drag pentru ca mi-au fost daruite din suflet. Asta simt eu. Si le privesc si mi se pare ca sunt exact acolo unde ar trebui sa fie. Parca fiecare dintre ele are o menire pe care si-o indeplineste, pe care si-o striga pentru a ma face sa ma simt bine.
Sunt sensibile si ma sensibilizeaza si pe mine fara drept de apel. Dar sunt si puternice si mandre. Pana la urma cine ar putea spune vreodata ca lalelele rosii sunt urate sau fara farmec? Sunt o pata de culoare care nu ar putea sub nici o forma sa treaca neobservata. Dar, mai ales, pentru mine in iarna asta, sunt capete incoronate, reginele vestitoare de bine si aducatoare de curaj si emotie.
Se pare ca e randul lalelelor rosii sa imi atraga atentia si o sa-mi amintesc asta mereu. Asa cum imi amintesc de orhideele aduse de la Bangkok atunci cand am implinit 14 ani sau de trandafirii albastri care mi-au marcat un mare si definitiv pas in viata. Semnificatii mari in lucruri mici. Semnificatii pe care poate nu le vezi daca nu le cauti un pic. Semnificatiile mele pentru ca in momentul asta si in conjunctura asta poate doar eu le vad asa. Semnificatii cu care sunt super fericita pentru ca, intr-un fel, viata despre asta este, despre ceea ce te marcheaza, despre ceea ce iti imbogateste si iti innobileaza sufletul.
Lalele rosii - marile mele sperante de acum.

duminică, 10 ianuarie 2010

Cartofi copti (home-like feeling)

Iarna este pentru mine sinonim cu cartofii copti!
Sunt un deliciu pe care ai mei il pregatesc cu drag in acest anotimp si pe care astazi am decis sa mi-l insusesc :) - in familie incalcarea drepturilor de autor la capitolul retete este usor trecuta cu vederea.
Teoretic gustul cel mai bun al acestor cartofi este atunci cand este ger, nu ma intrebati de ce.
Facand abstractie de acest minus, am luat cativa cartofi mari (trec peste partea cu spalatul pentru ca este oarecum evidenta) si i-am lasat in cuptor vreo ora si ceva, pana cand am considerat ca interiorul s-a copt suficient. Apoi le-am facut un "capac", am scos interiorul si l-am amestecat cu branza framantata home-made, chimen, unt si parmezan (pentru putina savoare exotica si personal touch). Cu acest amestec am umplut cojile cartofilor si i-am pus la loc in cuptor pana s-au rumenit.
I-am mancat pe nerasuflate, impreuna cu alte nebunii (fyi: carnati de curcan la gratar si salata verde).
Probabil lasand la o parte gustul nemaipomenit pe care il au (never mind me, I'm a potato addict) cel mai grozav este sentimentul de "acasa" pe care il traiesc atunci cand ii mananc in fiecare iarna, geroasa sau nu.
Am convingerea ca prima oara cand vom primi oameni dragi in viitoarea noastra noua casa, pe timp de iarna, o sa le pregatesc si lor renumitii nostri cartofi copti.
Povestea ar trebui continue cu reteta unei placinte cu carne (tot reteta de familie), pe care insa nu am apucat sa o fotografiez pentru ca a fost devorata almost entirely de iubitul meu sot :) !

marți, 5 ianuarie 2010

CALENDAR 2010

Am decis sa ma raportez la 2010 prin a ma gandi la calatorii, mai mult sau mai putin imaginare, (se stie ca atunci cand e vorba de plecari si concedii sunt prima) si sa intocmesc astfel un calendar:

IANUARIE – aceasta este luna in care incepi sa te dezmeticesti dupa trecerea Sarbatorilor, dupa atata mancat si petrecut cu prietenii, dupa schimbatul de cadouri si dupa valuri de sampanie.

Este luna in care incepi sa iti setezi obiectivele pentru noul an si sa tragi invataminte din ceea ce s-a petrecut in anul ce tocmai a trecut.

In Ianuarie am decis ca este timpul pentru relaxare (traditia la romani spune ca trbuie sa incepem cu o pauza, nu?) si pentru a incepe anul mai lejer, intr-un home-like feeling, am ales o execursie in tara, la Bran si la Predeal.

FEBRUARIE – deja in luna aceasta gandul imi zboara la martisoare, la ghiocei si la zumzet de albine. Mai e pana atunci, dar imi place sa visez!

In plus, asociez aceasta luna cu aparitia unui crampei de om pe care il asteptam de atata vreme sa ne insoreasca existenta.

Si ma mai gandesc, facand paralela cu 2009, la Mainz, orasul care m-a cucerit iremediabil, la frumoasa Germanie, asa ca am decis un mini voiaj la Munchen.


MARTIE – numai rostind acest cuvant simt mireasma de aer proaspat, de petale de flori si de natura revenita la viata. Iubesc Primavara si iubesc si luna Martie pentru ca este vestitorul acesteia! Si mai iubesc luna Martie pentru ca mi-a oferit, intr-o zi de 7, bucuria de a-mi intalni sufletul pereche!

De aceea am decis ca Martie trebuie considerata o luna plina de romantism, tratata ca atare si incununata cu o plimbare la Paris, la Praga sau la Roma, orase ale indragostitilor si ale povestilor fara sfarsit.


APRILIE – probabil cea mai frumoasa activitate pe care o poti avea in Aprilie este hanami sau mai pe limba noastra privitul florilor, ume sau sakura. Astfel o calatorie in Tara Soarelui Rasare pare ceva iminent.


MAI – e luna mea si a lalelelor. Miroase a tort diplomat, a cadouri si a plimbare cu gondola pe canalelele Venetiei.

IUNIE – Iunie deja anticipeaza zile fierbinti, cocktail-uri reci, piele bronzata si fuste scurte. Pentru a calma astfel spiritele infierbantate, aerul curat de munte este cel mai bun, asa ca, anti-ski me aleg Poiana Brasov, locatia perfecta in aceasta perioada.


IULIE – AUGUST – A sosit si torida vara in cele din urma! Unde sa te racoresti mai bine decat intr-un hamac pe insula Skiathos sau intr-un bungalow din Bora Bora? Unde sa faci shopping mai bine decat prin magazinele de pe La Rambla, de pe 9 Streets sau de ce nu, la festivalurile de cumparaturi din Thailanda?


SEPTEMBRIE – nu este favorita mea, o asociez mereu cu inceputul scolii, cu frunzele ruginii, cu pasarile ce calatoresc spre tari mai calde. Si ca sa ma dreg de atata nostalgie iminenta, migrez si eu, pe aici pe aproape, prin Insulele Canare unde inca temperatura este generoasa si blanda si crevetii au intotdeauna un gust delicios.

OCTOMBRIE – nu stiu de ce, dar luna aceasta imi miroase a ciocolata! Si unde gasesti o ciocolata mai buna (si un muzeu dedicat acesteia!) decat in Belgia, la Bruges.


NOIEMBRIE – sounds like you need something cozy; incepe vreme friguroasa, trecem la palton, seara se lasa mult prea devreme si tot ce iti doresti este sa te ghemuiesti langa persoana iubita, sa bei un vin fiert si sa admiri primii fulgi de nea de la fereastra unui hotel din Sinaia.


DECEMBRIE – pentru mine Decembrie este sinonim cu cadouri! Lots and lots of presents for everyone!

Nu iubesc iarna, dar ador luna Decembrie! Colindele, impodobitul bradului, emotia de a darui si de a primi, mirosul de cetina, de scortisoara si de prajituri de casa, saniuta de lemn, povestile spuse la gura sobei si multe alte bucurii si amintiri frumoase.

Sfarsitul de an trebuie incununat intr-un oras primitor si cu aer aristocrat precum Viena. Daca vremea este inca frumoasa, cafeneaua vieneza te asteapta sa savurezi cea mai buna ciocolata calda din lume, in timp ce te cuibaresti sub paturile moi de pe fotoliile generoase. Targul de Craciun iti ofera si el multa incantare, chiar daca esti mic sau mare. Si daca ai avut un an norocos si ai fost extras la tombola organizata de Filarmonica din Viena, concertul de anul nou iti va incanta simturile si te va pregati pentru alte 12 luni minunate!


Si uite asa, constati ca un an intreg nu iti ajunge sa calatoresti sau sa faci pe cat ti-ai propus si deja incepi sa faci un forecast pentru anul urmator!

HAPPY NEW YEAR EVERYONE!