luni, 8 martie 2010

Lectia nr. 1

Intotdeauna mi-a placut sa cred despre mine ca o sa fiu o mama inteleapta si deschisa la minte, ca n-o sa imi ingradesc copilul si n-o sa-l limitez in nici un fel. Imi imaginam ca o sa fie o bucurie imensa si o provocare aparte sa il vad cum se dezvolta si cum face alegeri, fiindu-mi recunoscator pentru sfaturile pe care i le dau si fara sa cunoastem, nici eu si nici el, tortura si penibilul reprosurilor sau, mai pe romaneste, al “scoaterii de ochi” (suna la fel de ridicol).
Wishful thinking, cum s-ar spune. Pentru ca ma trezesc acum, cand puiuta mea are doar 5 saptamani, ca deja ii pun bete in roate. Si pentru chestii de nimic. De ce trag de ea sa se trezeasca atunci cand vreau eu si nu o las a isi faca linistita somnul? De ce nu am rabdare sa adoarma cand simte ea nevoia – oare nu are si ea curiozitatile si nedumeririle ei daca tot a venit pe lume? Oare e vreodata prea devreme sa incepi sa explorezi?
Recunosc ca ma asteptam la altceva. In mintea mea inapoiata, un bebe asa de mic nu face altceva decat sa manance si sa doarma. Copilul meu vrea sa stea treaz – asculta, incearca sa ma urmareasca… atat cat vede ea la 5 saptamani, se plictiseste, se agita, rade, plange… face o groaza de lucruri. Si cred ca asa e de fapt normal. De ce ma chinui eu sa o fac sa doarma cand ar trebui sa ma bucur ca e activa si plina de energie? Probabil pentru ca deja sunt o mama fixista si panicata si posesiva… si altele asemenea. Si ce daca doctorul imi spune sa o trezesc la fiecare 3 ore?! Nu cred ca stie nici un doctor din lumea asta cum e de fapt copilul meu si ce ii trebuie si ce nu. Pentru ca ea e unica si pentru ea nu se aplica ceea ce se aplica in cazul altor copii. Atata vreme cat ii vad zambetul pe buze, desi ea nu stie de ce zambeste, atat timp cat ma prinde cu manutele de tricou si deschide gurita mirata, inseamna ca ii e bine si ca trebuie sa am incredere in ea, chiar daca mananca la 4 ore sau doarme 6.
E prima lectie pe care mi-a dat-o fetita mea de o luna si un pic – nu face ce ii cer eu, face cum stie ea (daca totusi insist, nu reusesc decat sa o fac nefericita), nu urmeaza retete si sfaturi aparute in carti sau pe internet, isi urmeaza propriul ritm, iar eu trebuie sa ma adaptez. EU trebuie sa tin cont de ea, EU trebuie sa inteleg ce vrea, EU trebuie sa o ascult. De ce mi s-o fi parut mie firesc sa impun si gata??? Sper sa ma descurc mai bine de aici inainte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu