duminică, 28 noiembrie 2010

BudaPesta

De multe ori ma intreb de ce am asteptat atat ca sa calatoresc asa cum (incerc sa) o fac acum. Indiferent de anotimp, de vreme, de putinul timp la dispozitie.
Nu imi amintesc exact cand am prins gustul calatoriilor, dar stiu ca nu l-am avut de la inceput. Poate aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana a avut un cuvant de spus. Poate fiecare job schimbat m-a ajutat sa imi pot permite sa imi satisfac aceste mici placeri.
Sau poate trebuia doar sa deschid ochii!
O sa ma alatur Alinei in jocul de-a cronologia, dar data aceasta transpus in amintirea acelor momente care m-au facut astazi sa ador sa ma plimb, sa vad si sa cunosc locuri noi, sa explorez, sa ma intorc acasa mai bogata decat am plecat.
In 1995 am luat prima oara contact cu o alta tara, mergand la mare cu parintii, in Bulgaria, la Sozopol. A fost frapant sa iesim din ritmul nostru de fiecare vara care batuse in cuie statiunile Neptun si Olimp. Am descoperit oameni minunati care ne-au facut sa ne simtim extraordinar acolo, am vazut ce inseamna curatenie, disciplina, traditie, dorinta de a prospera. M-a marcat acea calatorie si vorbim doar de o vizita in Bulgaria.
In ‘96 si ‘97 am fost in diferite zone ale Greciei. Si acum regret ca nu am cumparat jumatate din vitrinele care expuneau minunate bijuterii de aur. Grecii stiu extraordinar de bine sa faca , comert. Au in sange acest lucru si iti ofera multe lectii de viata. Mi se parea fascinant la acea vreme sa pot primi o cutie de chibrituri mai aratoasa sau un evantai daca achizitionam ceva dintr-un micut magazin. Nu am cuvinte legat de mancare, era delicioasa, aromata, surprinzatoare.
In 1998 am plecat cu familionul la sora mamei, in Sardinia. Am stat cu totul o luna acolo, dar cateva zile le-am petrecut si in Corsica. Am putut anticipa atunci diferentele intre italieni si francezi. M-am intors ca o ciocolata pentru ca aproape in fiecare zi era rost de plaja. Si ce plaje … Mancarea si aici delicioasa. Regret si acum ca am refuzat cu incapatanare (caracteristica mie de altfel) sa gust din crevetii preparati de matusa mea. Si cand te gandesti ca acum i-as manca la orice masa!
In 2002 am fost cu matusa mea (cealalta matusa) intr-un circuit in Franta. Desi mi s-a parut extrem de obositor sa mergi atata drum cu autocarul, Franta mi s-a parut desavarsita. Citisem atatea carti, stiam atata istorie incat nu puteam sa o ratez.
In 2006 ne-am impartit intre primul 1 Mai afara (la Nisipurile de Aur) – care ne-a rezervat surpriza ca se poate sa nu dardai iremediabil de frig asa cum pateam de fiecare 1 Mai in hotelurile din Romania – si un concediu in Turcia, la Kusadasi. Aici nu m-am impacat cu mancarea si croaziera care si acum numai gandindu-ma imi face pofta de whisky (ca sa nu zic ca imi trezeste raul de mare!). Mi-am dat seama atunci in Turcia ca a petrece prea multe zile lancezind la soare si mancand, nu este concediul ideal sau cel putin sufletul nu castiga prea multe din afacerea asta. La intoarcere ne-am oprit prin Istanbul care ni s-a parut fascinant, cu totul altceva decat lumea "europeana" in care ne invartisem pana atunci. Tot aici am deprins placerea negocierii.
In 2007 am fost trimisa la un training intr-un orasel din Polonia, Wrocław. Desi nu am avut mult timp la dispozitie, am ramas cu o impresie foarte placuta despre el.
In acelasi an, ne-am bucurat de asemenea de un mic maraton pana la Viena, impreuna cu Alina si Gabi. Probabil acel moment a consolidat cel mai bine prietenia noastra inceputa cu ceva vreme in urma. Asa s-a nascut si numele acestui blog, dar si ideea, la care inca mai visez de a deschide o cafenea ca aceea la care am stat in acea dupa-amiaza de septembrie.
In 2008 am plecat in luna de miere! Tenerife, Costa Adeje, a fost destinatia noastra! Nu cred ca se putea sa fim in alt loc atunci, pentru ca acela a fost perfect! In mod surprinzator nu a fost genul de concediu in care lancezesti, pentru ca ne-am plimbat (noi si micutul Fox inchiriat), am shopping-uit, si ne-am si odihnit pentru ca o nunta pana la urma nu e ceva usor de pregatit!
Cred ca in 2009 s-a petrecut acel ceva care m-a facut sa imi dau seama ca toata munca pe care o depun merita sa fie rasplatita. Si cea mai mare rasplata tot de la mine insami va veni. Asa ca niste calatorii, fie ele si de week-end, pot deveni premiul mult visat!
Asa au urmat Mainz, Paris, Praga, Amsterdam (1 si 2), Nisipurile de Aur si de curand Budapesta.
Am deja o lista cu ce imi doresc sa urmeze in anii ce vor veni si astazi am completat-o cu o noua destinatie, Damasc. Am invatat in timp sa nu spun Nu hotarat din start si sa fiu deschisa pentru a explora noi orizonturi.
Dar sa revin la Budapesta! De "suparare" (traiasca motivul!) ca sejurul la Riga de voie de nevoie a trebuit sa il anulam, am decis (eu sunt mereu capul rautatilor) sa dam o fuga pe afara totusi si destinatia cea mai apropiata si la indemana a devenit Budapesta. Atat de aproape de noi, iar noi romanii atat de departe de ea …
Nu ma asteptam sa raman atat de fascinata de acest oras. L-am botezat in gandul meu, adevaratul Mic Paris.
Frumusete, istorie, arta, civilizatie, aer vestic. Cuvintele sunt prea sarace ca sa descriu ce am simtit aici. M-a impresionat si mi-a furat o particica din inima.
Prajitura cu mac, gulasul cu vita, magazinul cu bonsai, cofetaria Europa, fast-food-ul turcesc, cladirile, linistea orasului disturbata doar de claxoanele unor nuntasi, oamenii frumosi care asteptau sa intre la spectacolul de teatru, Piata centrala si nu in ultimul rand, Targul de Craciun din piata Vörösmarty. Acesta din urma mi-a mers la suflet tare mult. Craciunul este sarbatoarea mea favorita iar acest loc il anticipeaza cum nu se poate mai bine.
Frumos, prea frumos.
Am revenit acasa cu promisiunea ca ma voi intoarce pentru ca mai am multe de explorat in deosebita capitala a Ungariei.
Next stop, Viena! Here we come!















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu