luni, 28 februarie 2011

Imi place sa ...

... calatoresc, mai mult decat orice. Asa descopar, invat, ma inspir, ma relaxez, ma re-inventez, ma cizelez, imi incarc bateriile.
... mananc dulciuri (cu ciocolata, cu vanilie, cu crema, fara crema, nu fac discriminari si ador in special clatitele facute de mama, umplute cu „dragoste” si gem de caise), pizza, oua ochi si cartofi prajiti, shaorma de vita de la „Roti” si creveti, multi, multi creveti!
... scriu. La serviciu, acasa, la cursuri, in aeroport si mai ales in calatorie. Compenseaza din plin cu vorbitul.
... merg la shopping. Daca nu salvez eu economia Romaniei, atunci cine? Imi place in special sa iau cadouri si sa fac mici surprize celor dragi.
... fac Excel-uri. Toata viata mea se invarte in jurul lor si mai totul este bine organizat multumita acestui tool destul de cool.
... fac dus in „cabina” inventata cu mare succes de sotul meu. Imi fac mea culpa ca am refuzat vehement idea de a inlocui cada (marele clasic din apartamentele noastre), dar ma bucur ca mi-am „revenit” la timp!
... urmaresc pentru a 5-a oara (doar a 5??) „Friends”. Rad cu aceeasi pofta de fiecare data de parca ar fi prima oara cand urmaresc acest serial.
... ma uit pe Mezzo la spectacolele de opera sau balet, sa urmaresc concertul de Anul Nou de la Viena cu dedicatie si sa vanez emisiuni culinare, de moda sau cu constructii ori renovari de case pe Discovery - Travel & Living.
... vizitez toate gradinile zoologice!
... inot.
... lenevesc.
... visez si sa imi fac planuri!
... sper!
... fiu rasfatata!
... cred in povesti frumoase si ca binele invinge mereu!

Nu suport...

… lumânările parfumate, decorative, romantice sau cum or mai fi ele… și mai ales să le primesc cadou.
… puloverele pe gât. Abia port uneori tricouri la bază și foarte rar rezist cu câte un colier, medalion, o mărgea ceva. Cred că mi se trage de la o helancă mâțoasă pe care am avut-o prin liceu-facultate nu mai știu și care îmi dă mâncărimi și acum când mă gândesc.
… simetria. Ceva trebuie să fie câș, ceva trebuie să fie strâmb, îmi stau pe creier chestiile paralele sau în oglindă.
… dezordinea. Nu pot pleca de-acasa până nu strâng lucrurile împrăștiate, foarte rar merg la culcare fără să pun fiecare lucru la locul lui, nu plecam de la birou înainte să fac ordine… ba îmi venea să le fac ordine și altora! Control freak!!
… pantalonii evazați. Niciodată nu am avut unii și mă cam îndoiesc că o sa pot purta așa ceva… ever! A, și bluzele lungi pentru că nu ma avantajează… sau mă fac să mă simt ca într-un sac.
… filmele cu creaturi și personaje fanteziste. Nu cred că o să mă audă cineva vreodată zicând că am văzut Avatar. Pur și simplu nu am răbdare… și sunt și prea realistă. Plus că am tendința să resping ceea ce e pe val și idolatrizat de spiritual de turmă.
… să merg cu liftul. Dacă e posibil, mai degrabă o iau pe scări. Ce noroc pe capul meu că stau la curte acum!
… zgomotele și gălăgia și televizorul cu sonor tare. Eu ascult muzica încet. și în nici un caz nu mi se pare că sună mai bine dacă îmi sparge timpanele.
… caramelul… și nici glazurile. Mi se par prea dulci și cleioase. Și apropos de dulciuri, nu suport căpșunile decât în starea lor naturală. Orice desert cu căpșuni e unul ratat din punctul meu de vedere.
… să dorm. Dorm pentru că vine noaptea și pentru că trec mai ușor peste întuneric (că și p-ăsta îl urăsc!)… și pentru că trebuie, pentru că sunt obosită.

Și în rest nu suport toamna, frigul, galbenul și rozul cum ziceam mai deunăzi, încălțămintea cu vârful sau călcâiul sau ambele decupate, mânecile trei sferturi pentru că am mereu tendința să trag de ele. Și în rest mincinoșii sau minciunile, lingușelile și prefăcătoria, lăudăroșii și pe cei care au o parere prea bună despre ei înșiși. Eu zic că, dacă mă chinui puțin, mai găsesc. Oare asta înseamnă că am eu o problemă?!?

sâmbătă, 26 februarie 2011

Se poartă verdele!

Sau nu știu dacă se poartă, dar eu am revenit la prima mea dragoste, cea care mă facea să întreb când eram mică (atât de mică încât mi se povestește că de amintit nu-i vorbă) de ce nu există pâine verde. (A, și ai mei au încercat, săracii de gura nebunei să cumpere mașină verde în ’80, dar nu au reușit, așa că au luat-o vreo 20 de ani mai târziu.)
Deci îmi place verdele tare, puternic, ăla de dă spre negru cum sunt uneori frunzele de trandafir. Dar îmi place și verdele ăla crud și proaspăt al ierbii când apare prima dată primăvara. Și cel mai tare acum mi s-a urcat la cap chartreuse. Nu, nu lichiorul... că există și ăsta, ci culoarea. Ha! Nu vă așteptați la una ca asta!!! De la decorațiuni interioare mi se trage. Am vrut să îmi fac așa-zisa sufragerie în astfel de tonuri. Nu prea a ieșit că deh, am luat și eu ce-am găsit. Dar m-am străduit. Și mă mir pentru că chatreuse ăsta e un verde amestecat cu galben. Iar eu nu suport galbenul. (Iremediabil și fără drept de apel l-am detestat de când mă știu... și rozul pe lângă el. Asta ca semn că, dacă o să le prefer vreodată, înseamnă că m-am senilizat!).
Deci chartreuse pe toată linia. Așa:



Așa:



Sau așa... dar nu știu ce gust are:

vineri, 25 februarie 2011

Alta leapsa

Am vazut ca se practica treaba asta cu leapsa… leapsa de tot felul. E interesanta de multe ori si mai ales molipsitoare. Asa ca ma gandeam sa trec si eu ceva in revista… de pilda lucrurile pe care le regret… sau petele care imi stau pe creier… sau, mai bine spus, ceva lucruri pe care mi-as dori sa le fi facut altfel. Fara sa le pun intr-o ordine anume:
1. Relatia cu frate-miu – mi-as dori sa nu fi ras de el cand era mic de fiecare data cand ii curgea sange de undeva (el chiar ma credea ca o sa ii curga tot si o sa moara), mi-as dori sa nu fi vrut sa scap de el de fiecare data cand mama mi-l punea in carca (o sa-mi stea pe vecie pe creier felul in care l-am lasat cand am plecat la Ploiesti cu Coco pentru o saptamana si nu am vrut sa il luam cu noi. Nu-i asa, Coco?). In principiu imi pare rau ca il tachinam si el suferea din cauza asta. Si ar mai fi faptul ca nu ne vedem suficient de des, ca nu facem lucruri impreuna. Noroc ca astea ultimele se mai pot inca schimba.
2. As vrea sa fi calatorit mai mult atunci cand am avut posibilitatea... si timpul la indemana si lipsa de responsabilitati. Chiar ma mananca talpile dupa un maraton de mers cu masina si pe jos prin cat mai multe orase posibil, preferabil nemaivazute inca. Si sunt atatea locuri in care as vrea sa ajung, ca am impresia ca nici nu o sa apuc in viata asta. Si asta nu numai ca ma face sa am regrete, dar ma si intristeaza.
3. Ma uit la Moaca mea mica si imi doresc sa o fi facut mai acum vreo 6 ani… si sa mai fi facut vreo 2 dupa. Cred ca mi-ar fi placut sa am 3 copii… nu stiu cum i-as fi crescut, dar in mod clar mi-ar fi prins mai bine sa fi fost mai tanara. Se aplica insa vorba aia – “nu e pentru cine se pregateste… sau isi doreste…”.
4. Ar fi fost bine sa fi fost mai inteleapta in a-mi alege o profesie. Am fost o tocilara, am facut 2 facultati si tot ma simt vulnerabila din punctul asta de vedere. E adevarat ca peste tot pe unde am lucrat am cunoscut oameni deosebiti si mi-am facut prieteni, dar mereu am simtit ca imi lipseste ceva daca e sa o iau carieristic. Si nu, nu ma mai apuc de altceva pentru ca ma simt prea batrana sa o mai iau de la capat.
5. Ma tot tin sa scriu o carte si am si inceput-o, dar din pacate nu am acordat suficient interes acestui lucru atunci cand aveam timp si acum as da orice sa mai am la dispozitie atata vreme cata aveam pe cand lucram doar pana la 2… si cand ma plangeam uneori ca ma plictisesc. Din pacate nici energia de acum 10 ani nu o mai am, dar cine stie, poate la pensie…
6. De prin generala asa visam sa ajung in Olanda. Mi-am facut chiar planuri sa invat olandeza. Numai ca in facultate nu m-am tinut de chestia asta. Exista un singur curs optional pentru limba asta, iar eu am hotarat ca nu mai am timp si de el – serviciu cu norma intreaga si cursuri la zi la care abia atingeam necesarul de prezenta. Probabil ca si daca ma inscriam la curs, nu as fi avut timp de aprofundat… sau cine stie?! Imi pare la fel de rau ca am facut un an de germana si apoi am uitat-o pentru ca nu am mai facut nimic sa o folosesc. Poate as fi avut si alte optiuni acum… dar n-a fost sa se intample.
7. Regret ca am lasat timpul sa treaca si nu am tinut legatura cu persoane care au fost foarte importante in viata mea. Profa de romana din generala, meditatoarea de engleza care practic m-a crescut din clasa a 2-a pana intr-a 12-a, une din sefele de la primul meu job (desi in ultimul caz recunosc ca am tot sunat-o pana nu am mai avut curajul… ca nu cumva sa aud intr-o zi de la sotul ei ca nu mai e). Uneori nu stiu cum nu pot sa acord unor oameni important atentia si dragostea meritata, dar in schimb irosesc energie pentru unii care nu ma cunosc decat la nevoie.
8. Mi s-a intamplat de multe ori sa ma las subjugata de oameni stralucitori, cu simtul umorului, veseli… poate pentru ca eu in general nu ies in evidenta. Si uneori imi doresc sa nu fi repetat scenariul de atat de multe ori si sa nu fi pierdut timpul sau sa nu fi irosit enegie ca sa ajung mereu la concluzia ca modelul e acelasi, ca sub aparenta stralucire nu prea exista nimic. Si sa mi-o si iau pe de-asupra!
9. Si reversul la ceea ce am scris la punctual anterior – nu prea stiu sa imi apropii oamenii. Mi s-a intamplat sa aflu de multe ori si foarte tarziu ca fac oamenii sa creada ca nu ii plac sau ca ii judec sau ca ma cred superioara. Sau pur si simplu par greu de patruns. Nu stiu de ce e asa pentru ca tocmai am zis ca precauta nu sunt, ca ma arunc cu capul inainte cu oricine, ca nu am prejudecati. Si mai ales acord sanse… multe, n-spe mii. Inchid si usi, dar cred ca putine… pentru ca nu-mi place sa ranesc oamenii (chiar daca o merita). E adevarat ca usile astea cam raman asa odata inchise, dar asta pentru ca asa e cel mai bine. (Am facut de curand incercarea de a redeschide una si m-am convins ca nu functioneaza).
10. As vrea sa fi facut mai multe declaratii la viata mea. Sa fi avut curajul sa spun lucrurilor pe nume si sa nu raman cu senzatia ca am lasat ceva neteminat… sau neclar. Si as vrea sa le pot da celorlalti asigurarea ca pot fi deschisi, ca vreau un feed-back direct, ca am nevoie de unul, ca mi-ar prinde bine sa stiu cum se vede din afara ce inspir si ce nu, ce fac si ce nu.

Cred ca asa-zisele mele regrete sunt legate mai degraba de sentimente decat de fapte. Si asta ar putea fi de bine, ar putea fi reparabil… Sau poate tocmai ca nu.

Cine ia leapsa?

miercuri, 23 februarie 2011

Dor de ducă

Pentru ca saptamana trecuta am postat o lista cu locurile pe unde am fost, m-am gandit acum sa o fac publica si pe cea cu locurile ce reprezinta un must pentru mine in viitor (ordinea este pur aleatorie):

Japonia: minim Tokio, Osaka si Kyoto. Neaparat in perioada in care ciresii sunt infloriti pentru hanami.

Kenya sau Tanzania: pentru un safari fotografic.

China, Hong Kong si Macao: pretty soon, baby, pretty soon!

New York, USA: exclusiv pentru shopping.

Cancun, Mexic: pentru un concediu binemeritat.

Olanda: stiu ca ma va fascina, pentru ca deja capitala sa mi-a furat inima.

Belgia si Elvetia: pentru o cura de ciocolata!

Germania: doresc sa o pot studia in amanunt, sa o cutreier si sa ma conving ca is the one!

Barcelona, Spania: mi-am luat si ghidul de calatorie deja, spaniola stim, deci ma intreb ce mai asteptam?

Lviv (Liov), Ucraina: este o descoperire noua, ca urmare a rasfoirii unei reviste la coafor. Vreau sa ma conving daca asemanarea cu Praga este pertinenta sau nu.

Damasc, Siria: noroc cu un documentar pe Discovery Travel & Living. Vazut (la tv), placut, pus pe lista!

Lisabona, Portugalia si Rio de Janeiro, Brazilia: de dragul limbii portugheze care imi place enorm, cele 2 orase trebuie bifate!

Phuket, Thailanda: descoperit tot ca urmare a unei rasfoiri de revista la coafor (educativa preocupare se pare!), in ciuda faptului ca poate sa para mai mult o destinatie la moda, cred ca merita ajuns si in acea parte de lume.

Sankt Petersburg, Rusia: pentru ca muzeul Hermitage ma asteapta!

Dublin, Irlanda: sa vedem si noi cum arata un Irish Pub veritabil.

Londra, UK: am invatat atat despre ea inca de la prime lectii de engleza incat ar fi anormal sa o ignor!

Insula Skiatos, Grecia: pentru un concediu frumos, cu aer mediteranean, aproape de casa.

India, Austria, Vietnam, Tarile Nordice, Dubai, Indonezia, Cuba, Jamaica: fac parte din categoria: „dupa ce intra copiii la liceu”, dar sunt acolo, printre favorite.

Pentru restul, o sa mai studiez putin atlasul geografic si revin cu impresii si idei !

marți, 15 februarie 2011

Diverse

Sub motto-ul „Ca sa te poti bucura de viitor trebuie sa poti privi in trecut”, m-am apucat sa fac o insiruire de amintiri (la un prim gand) legate de calatoriile de pana acum si uite ce a iesit:

Locatii de neuitat:
Loro Parque
Schonbrunn Palace si fabuloasa gradina zoologica
Palatul Versailles
Plaja statiunii Neptun sau cum sa vezi rasaritul in reluare
Palatul Belvedere din Viena
Catedrala Sfantul Stefan din Budapesta
Lyon, dimineata dupa o ploaie de vara
Plimbarea cu vaporasul pe Vltava si pe canalele din Amsterdam
Gradina Japoneza din Monaco
Promenada si terasele din Çanakkale
Fluxul la Saint-Malo
Muzeul posetelor din Amsterdam
Pietele volante din Mainz
Heineken Experience sau Cum sa devii bere
Complexul National Muzeal „Astra” Sibiu
Balconul Julietei din Verona
Labirintul oglinzilor Petřín si Casa care danseaza din Praga
Grota lui Neptun - Alghero, Sardinia
Mahmudia, Delta Dunarii
Hotelul Jardin Tropical din Tenerife

Locuri apetisante:
Viena: Delia’s Cafe
Budapesta: Irish Pub-ul din zona Parlamentului
Costa Adeje, Tenerife: restaurantul Da Vinci
Paris: Cofetaria Ladurée
Praga: Restaurantul Anděl
Amsterdam: Restaurantul argentinian El Racho
Mainz: Restaurantul Ab Dom
Bratislava: brunch rafinat cu panorama versus deliciile Targului de Craciun
Bulgaria: Ferma de scoici Dalboka


Delicii:
Crevetii la gratar cu sos de usturoi verde de la Amsterdam
Eclerul cu fistic de la Paris
Alti creveti la gratar + multe incre negre si rosii din Tenerife
Frigaruia asortata in forma de sulita de la Praga
Kaisershmarrn –ul de la Mainz (si de la Viena)
Iaurtul cu cafea de la Viena
Ceaiul turcesc
Scoicile cu nuca de cocos de la Dalboka
Si cateva amintiri colorate:

Mancare... si atat!


Eu ma laud la toata lumea ca am un copil mofturos – ii place mancarea, dar numai 5% din ea. Eh, e bine si-asa. Problema e ca nemancatul ei imi da si mie diverse reactii. Adica dureri de stomac – care, dupa spusele homeopatei, sunt de fapt probleme biliare pe baza de nervi si stres… care nervi??? care stres???, lipsa chefului de gatit – consecinta fireasca a faptului ca mancarea nu e apreciata, lipsa oricarei porniri de a mai manca eu insami sanatos sau rational… adica am doar doua optiuni – ori mananc mancarea copilului, ori nu mai mananc deloc. Mancarea copilului ar fi sanatoasa, dar inghitita cu noduri si o doza buna de “draci”, ca sa zic asa autentic romaneste, cred ca numai bine nu mai face.
Pornind de la cele zise – adica satula de resturile copilului si fara chef de muncit mult, m-am urnit totusi acum cateva zile sa imi “gatesc” ceva mediocru – nici super delicios, dar pe gustul meu, la indemana oricui de realizat, simplu si in acelasi timp imaginativ.
Pe scurt – am fiert niste orez Uncle’s Ben integral (mie-mi plac chestiile integrale!). Pungutele astea – doua in cazul de fata – se manevreaza foarte usor, respectiv foarte rapid orezul era intr-un castron cu boabele (ale lui, orezului) intregi si nelipicioase. Am pus peste un amestec mexican scurs dintr-o cutie – porumb, mazare si ardei rosu. Apoi am mai trantit si niste ciuperci… tot gata facute, din conserva (clar asta nu e mancare pentru copii!! Dar nu imi plac ciupercile crude si nici cele prajite si sa le fac pe gratar, nu merita efortul). Si suplimentar am taiat niste masline verzi cu migdale si le-am incorporat si pe dansele (ca sa sune mai savant). Ulei de masline, sare, piper… si as fi pus si patrunjel de-as fi avut. Scurt si la obiect masa de pranz pentru 2 zile.
A, nu e mancare pentru carnivori! :))

luni, 14 februarie 2011

Sa iubim cu masura

Nu, acesta nu va fi niciodata indemnul meu pentru ca dragostea nu are limite in timp, in distante, in ganduri.
Desi in adolescenta Ziua Sfantului Valentin era prilej de mare bucurie si moment mult asteptat, am inteles cu timpul ca dragostea nu reclama o zi a ei pentru ca ar insemna sa o ingradim, sa o banalizam, sa o facem mai putin speciala.
Nu am nimic personal cu aceasta sarbatoare dar pur si simplu nu mi-o pot insusi pentru ca imi place sa iubesc 24/7/365 (366).
La fel, imi place oricand sa fac cadouri din suflet si prefer zilele noastre in care sarbatorim ceva special, in locul acestei sarbatoriri la gramada si fara personalitate.
In fine, pana la urma fiecare este liber sa aleaga si daca cineva opteaza sa fie la fel cu o lume intreaga, sa cumpere trandafiri rosii, bomboane in forma de inimioara sau pernute cu texte siropoase, astazi si numai astazi, atunci comerciantii vor fi mai mult decat bucurosi.
Cred ca mai este un motiv pentru care pana si romanii (care nu au o legatura directa cu Sfantul Valentin) sarbatoresc aceasta zi: barbatii cred ca noua ne pasa de aceasta zi iar femeile au impresia ca barbatilor nu le pasa de ea. Din aceasta contradictie, barbatii se simt oarecum nevoiti sa se alinieze dand curs acestor cerinte ale cotidianului iar noi femeile, bucurandu-ne ca au reactionat, apreciem gestul lor si uite asa totul devine obisnuinta si ne intra in reflex: daca este 14 februarie, trebuie sa sarbatorim Ziua Indragostitilor!
Ei bine, eu ma consider si mai castigata pentru ca prefer cadourile care sa ma surprinda fara vreo ocazie, prefer sa sarbatoresc zilele stiute numai de noi si sa iubesc 365 (uneori si 366 la fiecare 4 ani) de zile pe an!

miercuri, 2 februarie 2011

La multi ani, puiutu' meu!!! :)

Azi la 6.35 Arina a facut un anisor. Culmea e ca exact la 6.35 am deschis ochii si m-am uitat in patutul ei si am vazut-o dormind linistita, caraghios cum doarme ea de obicei cu paturica mototolita langa si cu un piciorus ridicat pe o margine. Am adormit la loc si urmatoarele cred ca au fost cele mai linistite 2 ore de somn pe care le-am avut in ultimii vreo 2 ani. Nimic nu e mai bine decat sa o stiu langa mine, profitind serios de somn pentru a-si reface resursele de energie… ca doar trebuie sa o ia de la capat sa il chinuie pe Toby, sa ma imite cum tusesc, sa imi scoata limba, sa imi arunce in fata cartea dupa ce s-a plictisit de “citit”, sa impinga usa de la frigider si sa o inchida cu capul meu inauntru, sa zapaceasca magnetii… tot pe frigider sau sa ii faca “ordine” lui buni in biblioteca.
Nu-mi vine sa cred ca a trecut 1 an! Dar a fost 1 an frumos, cel mai frumos de pana acum si nu-mi doresc decat sa o am langa mine mereu pe buburuza, sanatoasa si activa cum e acum!