joi, 31 martie 2011

Inca o postare mancareata

Am zis ca nu mai gatesc!! Si nu m-am tinut de cuvant. Aseara am facut pui si cartofi la cuptor dupa reteta/retetele Danutzei. Foarte gustos si aratos, dar nu ma laud cu ele pentru ca n-am pus nimic de la mine, am urmat cu exactitate indicatiile primite. O incurajez in schimb pe ea sa le “publice” pentru ca, spre deosebire de mine, ea stie sa gateasca… eu doar incerc sa fiu o mama buna si sa nu ii dau copilului prefabricate.
Mai departe! De dimineata m-a apucat pofta de dulce. Nu ca n-as fi mancat si ieri budinca de vanilie sau alaltaieri rulada cu frisca... a, da si frisca in fiecare dimineata la cafea. Dar pofta de dulce la mine e mereu prezenta. Asa ca am zis sa fac niste fursecuri... ca sa satisfac si capitolul rontait. Am gasit urmatorul model: http://mihaela-bunatati-din-bucataria-mea.blogspot.com/2008/06/fursecuri-cu-gris-si-rom.html si mi s-a parut foarte usor de executat.... adica nu doar mi s-a parut, asa a si fost. Doar ca, in interesul copilului, ca sa ii dau sa guste ca e tare pofticioasa, in loc de zaharul normal am pus zahar brun... si eu zic ca merge linistit sa folosim mai putin de 100 de grame, iar in loc de esenta de rom... n-am mai pus nici o esenta. Am pus scortisoara si miroase si acum in casa de mi-a luat-o nasul razna de tot. A, si neaparat unt – margarina nu-mi inspira prea multa incredere.
Ale mele au iesit asa:



Si ca tot e vorba de copii, pentru astia mici care trec de 1 an, ca sursa de inspiratie, am avut succes cu:
- cartofi fierti zdrobiti si amestecati cu putin unt, dovlecel ras, un ou, asezati intr-un vas termorezistent si acoperiti cu mozzarella rasa. Puneti, bineinteles, si un strop de sare ca nu e mancare de regim. Am facut variante si cu broccoli, cu branza dulce si putina smantana, cu marar. E buuuun... pentru ne-carnivori.



- spanac tras la tigaia teflonata cu putina sare, o lingura de iaurt si un ou batut. Noua ne place cu mamaliga. Cat o sa ne placa... peste vreo cativa 3-4 ani, pe modelul lui tati, o sa sustinem ca nu ii plac balariile. Asta daca n-o sa ni se para mai interesant sa fim vegetariene, ecologiste, bio sau mai stiu eu cum.



Pofta buna!

marți, 29 martie 2011

Român, România, româneşte

Din ciclul ce ti-e scris in frunte ti-e pus, am avut in aceasta dimineata o revelatie. Sau mai bine zis o confirmare a unei banuieli mai vechi: Romania nu are sanse de redresare! Cel putin nu in acest ritm in care de fapt nu facem altceva decat sa batem pasul pe loc, asta ca sa ma abtin sa spun ca involuam total. Emblema pusa Romaniei este cea a unei tari obscure, unde totul este posibil si permis, unde civilizatia a apus de mult. In toate filmele unde se vorbeste de aceasta tara pe langa mitul lui Dracula (si asta nu mai stiu daca e de bine sau de rau), au ramas emblematice imaginile orfanilor bolnavi de SIDA, impuscarea sotilor Ceausescu sau alte asemenea orori prin care am stiut sa ne distingem. Daca si in desenele animate li se vorbeste copiilor de Romania, tara de unde se pot obtine fara probleme produse indoielnice, ce pretentii sa mai ai?

Si ce pretentii sa ma ai cand oamenii care traiesc in capitala tarii si care pretind ca sunt evoluati si in tenditele europene infunda tomberonul in care se recicleaza pet-uri si alte obiecte de plastic pentru ca pur si simplu nu s-au gandit (sau mai grav nu le-a pasat) sa le micsoreze astfel inca sa ocupe mai putin spatiu si sa mai poata depozita si altii ...

Degeaba avem H&M in buricul Bucurestiului daca fantanile ceausiste sunt pline de gunoaie, nerestaurate si pe alocuri in descompunere.

Degeaba avem autobuze si vagoane de metrou noi si moderne daca tot ne place sa ne inghesuim, sa ne imbulzim si sa nu lasam aerul de afara sa ne aeriseasca mintile si mijlocul de transport in comun. Ma fac ca uit sa mentionez de o activitate mult iubita de unii dintre noi si anume mancatul de seminte in public si aruncatul cojilor acestora oriunde, fara sa ne pese.

Degeaba avem un centru istoric cu cafenele si localuri de lux daca atunci cand iti arunci privirea (big mistake) in sus vezi atarnand niste nadragi oropsiti sau sa iti rupi tocurile fancy pana sa ajungi la locul cu pricina.

Degeaba avem scoli daca tinerii se striga cu apelative gen „fa” sau „prostule”.

Degeaba ne bucuram de dreptul la libera circulatie in cadrul Uniunii Europene daca atunci cand revenim acasa ne comportam la fel de necugetat doar pentru ca aici se poate. Pe langa lipsa de educatie care se accentueaza pe zi ce trece, cred ca am ajuns sa ne complacem prea mult in starea asta. Ne-am obisnuit sa purtam stigmatul saraciei si al dezastrelor pe care la cauzam singuri prin nepasare si iresponsabilitate. A face ceva „romaneste” suna deja peiorativ si nu ne mai pasa. A fi „roman” a devenit o scuza la indemana. Uitam sa promovam ce mai avem bun, ce mai avem frumos. Uitam sa ne scuturam, sa dam refresh si sa o luam de la capat.

Ne pasa prea mult ce stiri oribile ne sunt prezentate la televiziuni sau ce mai face capra vecinului si uitam sa privim in oglinda, sa ne reanalizam si sa spunem stop acestei atitutidini.

Si daca nu ne gandim la noi pentru ca nu mai conteaza, macar am putea sa incercam sa schimbam ceva pentru cei ce vor urma, in situatia cand nu vor emigra cu totii spre orizonturi mai optimiste si mai civilizate!

Desteptarea, România!

luni, 28 martie 2011

Cai verzi pe pereti...

... sau la ce visez si nu o sa am niciodata.
- o biblioteca uriasa cu tot felul de carti si timpul necesar sa stau in ea si sa citesc, sa rasfoiesc enciclopedii si cate un atlas cu vreo minune a lumii. De fapt eu tot cumpar carti si diverse colectii ce mai apar pe la ziare, dar niciodata nu o sa am suficiente si intotdeauna o sa fur cate-o jumatate de ora pentru citit.
- un Volvo! XC70 cred. De ceva timp zic ca as vrea o masina rosie, dar pentru Volvo, nu stiu de ce, nu pot accepta decat negru sau albastru inchis. Si nu, nu o sa am niciodata pentru ca, si daca as avea banii pentru el, in mod sigur constiinta m-ar obliga sa ii realoc altor prioritati.



- o casa cu peretii pe jumatate geamuri... adica geamuri din alea din podea pana-n tavan, prin care sa intre multa lumina si caldura de la soare. Am incercat la un moment dat sa aduc vorba de asa ceva, m-a luat durerea de cap de la atatea contra-argumente – ce te faci iarna ca pierzi multa caldura? vrei sa iti vada lumea totul din casa? nu sunt practice, ai mult de spalat la ele... si chestia asta din urma m-a convins!
- picioare subtiri! Nu le-am avut niciodata si, oricat si oricum am incercat, nu am reusit sa le dobandesc. N-a functionat nici o tehnica – nici regim, nici sport, nici impachetari si alte electrostimulari. Si acum incepe sa lucreze si varsta impotriva mea! Eh, la urma urmei, n-am visat niciodata sa fiu model pentru Victoria’s Secret!
- sa ajung in Australia. E al naibii de departe, nu stiu pe nimeni acolo. Mi-ar placea, dar si asa sunt prea multe locuri din lumea asta pe care as vrea sa le vad si nu cred ca o sa apuc! Vorba ceea, ma chinui de vreo 4 ani sa ajung la Praga si nu reusesc.
- un cal. Adica mi-ar placea sa stiu sa calaresc si sa am si ocazia sa o fac. Mi se pare un lucru mai nobil si mai elegant... plus ca poate asa nu as mai sta cocosata!
- un aparat Krups de facut cafea. Din ala mai micutz gen robotel... ca am vazut ca exista si pe verde. Pentru ca-mi plaaaaaaaace cafeaua. Am fost foarte aproape de a primi unul cadou... si totusi am preferat sa aleg ceva mai necesar in schimb... si cred ca asa as face din nou... ca deh, e criza!



In schimb am o minunatie de copil care tocmai ce alearga prin camera de-a ametit... si cara si o lingurita dupa ea, asa ca un trofeu!

Mouse

Nu cred ca isi inchipuie cineva ce greu este pentru un soricel sa traiasca in aceasta epoca! Asta probabil si pentru ca nu sunt un soarece oarecare, ci un veritabil soarece de biblioteca. Sa nu credeti ca avem o viata prea usoara; confratii nostri ne marginalizeaza uneori si ne considera niste fitosi cu aere de intelectuali. Ati vazut desenul animat Ratatouille? Ei, Remy era un sobolan aparte, cu un simt deosebit intr-ale gatitului, cu gusturi rafinate si de asta era un neinteles. Cam asa suntem si noi, cei carora le place sa citeasca. Am ramas putini de altfel si incercam din rasputeri sa facem fata lumii care se dezvolta intr-un ritm ametitor pentru noi. Nu este bucurie mai mare decat sa traiesti alaturi de personajele unei carti! Este adevarat ca uneori ma intreb daca oamenii sunt la fel de complicati in realitate cum par si in carti. Dar sigur sunt complicati sau isi complica singuri vietile pentru ca s-au scris prea multe despre ei! Problema este ca tot mai multi dintre noi renuntam la aceasta placere si delectare numita citit. Prea putin parinti isi mai indeamna copiii sa citeasca si se complac in nestiinta si in a face zi de zi acelasi lucru. Mai grav este insa ca si oamenii au inceput sa se schimbe ... nu stiu daca este criza asta despre care tot am citit in ziare sau ei evolueaza ... sau poate involueaza? In ultima vreme a trebuit sa imi schimb destul de des caminul si sa migrez de la o familie la alta in cautarea unei biblioteci care sa contina si altceva decat carti de bucate sau tabloide. Pai daca oamenii nu mai citesc, atunci ce pretentii sa mai ai de la un soricel? M-am mutat o vreme la Carturesti … o ce viata, ce viata! Sa citesti cat te tin ochii si sa respiri aburii aromati de ceai … Aici insa, ca si in lumea oamenilor, pentru a beneficia de avantejele unei zone bune trebuie sa ai cu ce sau sa cunosti pe cine trebuie, iar eu nu m-am incadrat in aceste criterii. Din ce am auzit, noii locatari nici macar nu iubesc cartile, dar se bucura ca in lumea soriceasca sunt cei care locuiesc intr-o locatie elevata. Urmatorul popas a fost intr-o casa unde aveam sa descopar ca isi avea sediul o firma de avocatura. Numai oamenii ar fi in stare sa aiba nevoie de avocati! Am plecat de acolo pe 7 carari si doxa de atatea tratate de drept din care nu am inteles mare lucru decat ca oamenilor le place sa isi faca legi si reguli pe care sa le incalce si apoi sa angajeze un specialist sa ii scape de beleua in care s-au afundat singuri! Am ajuns intr-un final, dupa multe astfel de dezamagiri, intr-o casa de oameni normali si la locul lor si care aveau o biblioteca generoasa desi stateau la bloc. Din pacate fericirea nu a durat mult, bietii de ei locuiau cu chirie si curand a trebuit sa se mute. Cu biblioteca cu tot ... In locul lor a venit un tinerel care, in afara de niste reviste in care imi era si rusine sa ma uit, nu avea nimic de citit. Statea toata ziua in fata unei cutii, sa uita la ea neclintit si din cand mai dadea din maini. Eram tare curios ce oare il fascina atat, ce facea el acolo? De fapt mi-am amintit ca in aproape fiecare casa vazusem asa ceva in ultima vreme dar eram prea preocupat de cartile mele (sau mai bine zis ale lor). Intr-o seara cand a adormit cu capul pe masa am indraznit sa ma apropii de cutia luminoasa sa vad ce se intampla acolo ... Am constatat uimit ca acolo era o carte, un altfel de carte pe care nu o rasfoiai pagina cu pagina ci trebuia sa apesi pe niste butoane ...

Am fost atunci dezamagit si incantat deopotriva.

Si uite-ma cum am ajuns soarecele internaut, cum imi caut carti pe net si cum navighez in cautarea ultimelor noutati. Paradoxal, cutia numita calculator are un accesoriu pe care l-au denumit dupa mine, ”mouse”, nu stiu de ce au ales neaparat denumirea in engleza, dar nu ma deranjeaza prea tare. Cu toate aceste deprinderi noi, dragostea mea raman cartile adevarate, in care fiecare pagina ”fosnitoare” te umple de bucurie sau de tristete, de trimite pe alte meleaguri sau te face sa te regasesti in fiece cuvant. Si incerc sa le inoculez si copiilor mei aceeasi dragostea care pe mine ma tine viu si ma face sa fiu deosebit.

Voi ce carti bune ati mai citit in ultima vreme?

vineri, 25 martie 2011

Cumplit de primavara

Primavara aceasta a debutat cu contradictii, cu ger vs. calduri de vara, cu haine groase si fulare vs. balerini si geci de piele, cu miscari pe pamant, pe apa, in suflete.

Pentru mine primavara este cel mai cel anotimp.
Cel putin primavara aceea clasica pe care am prins-o ani la rand si care sper sa nu se transforme in vreun mutant in anii ce vor veni. Este anotimpul inceputului in toate, al vietii renascute, al sperantelor, al planurilor si de ce nu, al schimbarilor.
Este momentul cand prinzi curaj pentru ca simpla primavara iti da aceasta putere.
Si este un anotimp al cadourilor si al traditiilor. Sarbatoarea Martisorului, fie ea si usor cu aer comercial, este un motiv de bucurie la orice varsta. 8 Martie este un nou motiv de sarbatoare, de apreciere a mamelor in primul rand si apoi a doamnelor si domnisoarelor din viata noastra. „Babele” o sa iti dicteze starea de spirit in acest an, asa ca alege intelept (eventual cu o vizita pe un site cu profil meteo) intre 1 si 9 Martie. Desi credinta populara a fost de mult uitata, aceasta traditie ramane un moment marcant in decursul primaverii. Avem apoi 9 Martie, Mucenicii si cele 40 de pahare – alt motiv de bucurie, de amuzament si de rasfat.
Urmeaza, invariabil in orice primavara, Floriile si Pastele.
Nu mai vorbesc de bucuria primilor ghiocei, a zambilelor si lalelelor, de pomii infloriti si verdele crud al frunzelor.
Si daca ignoram manipularea maselor prin media care ne da preocupari precum norul radioactiv care ne survoleaza sau divortul asa-ziselor vedete, temperaturile mai scazute si faptul ca trebuie sa stam si peste program la servicii, vom constata ca este cumplit de primavara si ca fiecare clipa trebuie exploatata si apreciata!
So enjoy!

HMmmm

Astazi a sosit momentul mult asteptat de fashion-isti!
Retailerul suedez H&M (Hennes& Mauritz) isi deschide primul magazin din Romania, in AFI Palace Cotroceni, Bucuresti.

Maine se va deschide cel de al doilea magazin, in Unirea Shopping Center.

Multi am auzit de acest brand, multi l-am cautat in calatoriile noastre si poate si mai multi l-am asteptat sa apara pe plan local. Si uite ca asteptarea s-a sfarsit!

Totusi, pentru cei care care doresc o confirmare pe termen lung, asteptarea continua: vrem sa vedem preturile bune si reducerile serioase de afara si calitatea cu care ne-am obisnuit.

Asteptam comentarii si feedback mai ales de la cei care au avut curajul sa participe la inaugurari!

joi, 24 martie 2011

Dineu cu prosti v2.0

Cafeneaua vieneza strikes again!
Aseara fetele (+ baietii lor, of course!) au fost la teatru la savuroasa comedie Dineu cu prosti. Pentru unii in reluare, pentru altii in premiera, ne-a facut mare placere, am ras, ne-am distrat si binedispus, ne-am incarcat bateriile pentru o luna intreaga! Am aplaudat mult pentru ca pana la urma cum poti rasplati altfel, tu umil spectator, dedicatia si talentul unor mari artisti?
Sala pestrita macar a fost la unison: ne-a placut si mai vrem!
Si mi-a mai placut ideea de a merge la spectacol cu oameni care ne sunt dragi. Parca a merge la teatru solitos nu este asa placut desi oricum nu comunici in mod direct cu nimeni in timpul piesei dar macar ai bucuria ca nu te distrezi doar tu.
Nu imi place sa merg la orice piesa (comediile vor fi mereu favoritele mele) si nici nu imi place sa fac exces pentru ca astfel i-as stirbi din farmecul aparte.
Si imi mai plac escapadele de dupa piesa la cate un restaurant pentru a stapani foamea sau pofta de ceva bun, "interzis" si care sigur ingrasa!
Wonderful times!

marți, 22 martie 2011

Hai, fie si partea a treia!

Daca tot am innebunit cu atatea briose! Am facut si o tava combinata - 6 cu iaurt si marar (preferatele mele) si 6 cu sunca si ciuperci. Si n-am muncit deloc mult.
La cele cu iaurt am combinat 1 ou cu 60ml de ulei si vreo 200 si un pic de grame de iaurt... mai mult sau mai putin dupa cat de groasa iese compozitia. Dupa ce le-am amestecat pe astea, am pus si 200 de grame de faina, jumatate de plic de praf de copt, sare, piper si niste marar tocat... ultimele trei dupa chef si gust. Si zdrang cu ele in tava.
La celelalte am pus 100 grame de faina cu cealalta jumatate de plic de praf de copt, 100 ml lapte, 1 ou, sare, piper, o mana de ciuperci gata fierte, 50 grame kaiser si 50 de cascaval. Si aici sunt optionale... ultimele 5... ca sa fie mai bogate sau mai saracute. Ale mele au iesit un pic picante si ciupercoase.



Si gata cu gatitul pe luna asta!!! Ca m-am saturat de spalat atatea vase!

Cateva sfaturi pentru o zi diferita!*

1. Incepe ziua cu un dus nici rece, nici fierbinte, folosind un gel de dus cu aroma de citrice care te revigoreaza si iti da senzatia de prospetime de la prima ora!
2. Nu neglija micul dejun! Ar fi momentul potrivit sa te premiezi cu un mic festin matinal.
3. Pentru ca vrei, nu vrei, la serviciu trebuie sa te duci, incearca macar sa faci totul mai „suportabil”. Evita aglomeratia din transportul in comun sau nervii din traficul urban si ia un taxi, bicicleta sau mergi pe jos!
4. Lucreaza in ritmul tau si respecta-ti pauza de masa (pranzul in oras poate fi o idee foarte buna), evita nervii inutili si invata sa iti prioritizezi task-urile.
5. Ia cina in oras cu persoana iubita sau cu gasca de prieteni! Este timpul, fie sa mergeti la sigur intr-un loc care va place, fie sa experimentati ceva nou! O alternitiva este sa iti cadorisesti o seara relaxanta la SPA, la teatru sau la film.
6. Du-te la culcare intr-un mediu relaxant, cu un pahar de lapte caldut langa, umple-ti camera de flori, de mireasma uleiurilor aromate sau invaluie-te cu o patura moale sau o lenjerie satinata.
Acum ca ti-ai incarcat bateriile, restul saptamanii va fi mult mai usor de abordat!

* aplicabil doar de luni pana vineri :)

luni, 21 martie 2011

Bucatareala II

Mai am un pic si ajung sa scriu doar despre mancare! Nu prea ma caracterizeaza, dar vad ca zilele astea m-a prins. Ziceam ca mai povestesc un pic despre ce am mai combinat.
Pai i-am facut Copilului spanac. Foaaaarte simplu si n-a fost deloc rau la gust... decat pentru tati care e carnivor si atat. Am auzit pe la specialistii astia in nutritie cum ca legumele congelate sunt de multe ori mai bune decat cele proaspete pentru ca procesul de congelare se face la scurt timp dupa ce legumele sunt culese... deci nu se plimba kilometri in fel de fel de lazi si cutii si camioane si mai cad si pe jos si mai trec si prin nu stiu cate maini si le mai scapa si unii la supermarket si apoi le pun la loc... si bineinteles ca le poti spala, dar intre timp se mai si ofilesc, se mai si strica si tot asa. Si cum am fost la hypermarket si nu am gasit deloc ceva sa imi convina, am luat legume congelate. Printre care si spanac. Si azi la pranz am luat cam 200 de grame din punga... erau ca niste guguloaie pentru ca spanacul fusese maruntit inainte de congelare. Direct in tigaie, am mestecat pana a inceput sa se inmoaie. Am pus putina sare... doar de gust si o lingura de smantana... si am tot mestecat pana l-am gustat si mi s-a parut ca e facut. Cam un sfert de ora sa zic. Dupa ce l-am luat de pe foc, l-am mai zapacit un pic cu blenderul... ca de lene scuipam mancarea prea atoasa sau care necesita prea mult mestecat. A fost bun cu mamaliga. Nici nu stiu daca se mananca cu mamaliga de fapt! Dar aveam si niste peste, asa ca le-am combinat la gramada. Rata de succes cam 50%... ceea ce e bine pentru noi!
Inainte:



Si dupa:



La masa de seara i-am facut budinca de paste. Am fiert melcisori... cum se fierb pastele normal. Dupa ce i-am scurs si i-am udat putin cu apa rece, i-am pus in vasul termorezistent si am turnat peste ei o chestie facuta din branza dulce, 2 oua si niste telemea rasa... si putina sare. Am pus telemea ca s-o fac mai spre sarat si sa nu pun zahar. Ca de felul ei budinca asta e mai degraba doar cu branza de vaci, zahar si stafide si esenta de rom... si oua bineinteles. Dar noi am mancat cu... cu... cu IAURT, clar!!! Asa ca nu a mai contat ca nu avea zahar!



Am facut si o prajitura vaniloasa. Am primit pe mail o colectie de retete, adunate de prin mai multe locuri cred, si poate de-asta inexacte. Adica ingrediente – da, cateva indicatii – da si cand sa mesteresc... nu prea se lega treaba. Nu stiu cum am eu norocul asta. :) Sau poate nu pot sa ma abtin si tot pun si schimb de la mine. Cica trebuia sa fac 2 foi maro. Am urmat litera de lege reteta – 300 gr. faina, 150 de zahar, 150 margarina (de fapt 120 de margarina si 30 de unt... ca asa am avut), 1 plic praf de copt, 2 linguri de cacao si 200 de grame smantana. Nu stiu cum trebuia sa iasa aluatul, a iesit nici moale, nici tare... si atunci pur si simplu l-am intins pe tot in tava si am ramas cu o foaie. Peste foaia asta am turnat o compozitie bezeloasa – 6 albusuri batute cu 220 de grame zahar (cica trebuia 250, am pus mai putin si tot mi s-a parut prea dulce prajitura la final!) si apoi o suta si un pic de grame fulgi de cocos. Deci una peste alta le-am bagat asa la cuptor pentru 25 de minute. Si separat am facut crema de vanilie din 6 galbenusuri, 500 ml de lapte, 1 plic praf de budinca si 200 de grame de zahar (reduse de la 250). Le-am alergat prin cratita pana s-au ingrosat. Dupa putina racire, am pus si jumatate de pachet de unt... si asta trebuia intreg, dar am zis ca nu vreau o crema gretoasa si l-am redus serios. E, si crema asta am turnat-o in tava peste prajitura dupa ce am scos-o din cuptor. Am presarat si putina cacao pe deasupra pentru aspect si ta-ta-ta-ta!!!!! Asta e!




Ma mai gandesc daca scriu si partea a treia!

duminică, 20 martie 2011

A bucatari bucatareala

De 3 zile bucataresc. Gasesc retete si le execut partial modificate – in functie de preferinte, necesitate (a se citi Copil) sau ingredientele pe care le am sau nu le am.
Totul a inceput de la pofta de saratele. Am vrut ceva de rontait la nervi sau seara cand ma straduiesc sa nu prea mananc si totusi ma arde sa bag un ceva acolo in gura. Am primit o recomandare de reteta usor de urmat si, dupa ce mi-am cumparat chimen, m-am pus pe treaba. Repet – am adaptat totul din mers. Am pus un ou, jumatate de pachet de unt... adica 100 de grame, o jumatate de cana mare de lapte, 350 de grame de telemea vaca Hochland... care nu e foarte sarata si apoi faina – am contorizat 400 de grame, dar am mai pus ochiometric peste, ca sa pot sa framant coca aia si sa o conving sa mi se dea jos de pe maini. Bolovanul rezultat l-am infasurat in folie si l-am bagat la congelator unde l-am lasat 50 de minute. Cica trebuia mai mult, dar eu ma grabeam – oricum nu pare sa fi daunat. In etapa a 2-a am presarat niste faina pe masa, am intins aluatul, am batut un ou si cu o pensula de bucatarie l-am distribuit uniform ca sa ingalbenesc si sa fac mai atractiv... aluatul, normal! (Asta cu oul mi-am amintit-o de la mama!) Si la final am trantit si semintele de chimen – susanul nu-mi place, iar macul nici atat ca-mi ramane intre dinti! Saratelele nu le-am rasucit, nu le-am impletit, pur si simplu am taiat niste fasii, ba mai lungi, ba mai scurte, ba mai late, ba mai inguste si le-am pus intr-o tava teflonata fara alte adaosuri. Cuptor preincalzit – prima sarja a fost gata in 10 minute. Apoi a mers si mai repede. S-au mancat ca floricelele – una dupa alta pana la epuizare. Si bine ca nu am pus sare ca, desi nu ii erau destinate, au avut cel mai mare succes la Copil. Nu i-am dat insa decat 2 ca nu si-a mancat budinca si am sanctionat-o.



Saratelele ca saratelele, dar pofta mea cea mai mare e intotdeauna de dulce. Si ce fac eu foarte repede?? Briose!! De data asta cu cocos. Nu ma omor nici dupa el, dar am zis sa incerc. Pasul 1 – 125 de grame de unt la topit si lasat la racit un pic. Pasul 2 – vreo 200 si un pic de grame de faina amestecata cu un plic de praf de copt si vreo 70-80 de grame de fulgi de cocos. Pasul 3 – 1 ou, vreo 100 de grame de iaurt normal, nu slab si o banana terciuita – a mea avea vreo 100 de grame, dar cred ca e ok cu mai mult. 3 se amesteca cu 1 si cu 2, se omogenizeaza de preferinta cu mixerul, se umple tava de briose si se baga in cuptorul preincalzit. Eu asa am facut!! Si la degustare m-am prins ca am ratat de fapt obiectivul – adica nu am avut parte de dulce pentru ca am uitat taman zaharul!!!! Ca sa nu ma oftic prea tare, am facut si un piure de para si i-am dat Copilului pe post de gustare piureul respectiv cu bucatele crocante de briosa. A fost multumita! (Asta din poza e mana copilului!)



Si tot pentru bebei – budinca de gris. Am separat 3 oua. Albusurile le-am batut intre ele mai intai si apoi le-am pus si niste zahar brun, respectiv 20 de grame (noi suntem mai ne-sare si mai ales ne-zahar!)... si apoi le-am batut iar sa le intepenesc. Am pus galbenusurile peste, 5 linguri de gris si am picurat putina zeama de lamaie... in chestiile pentru copil nu pun nici esente. Toate astea amestecate bine le-am turnat intr-un vas termorezistent uns cu putin unt. Aceeasi poveste – cuptor preincalzit, s-a facut cat am avut timp sa pun vreo 700 de ml de lapte pe foc cu 10 grame de zahar brun si sa le fierb bine. Laptele asta zaharos l-am turnat ceva mai bine de 3 sferturi peste budinca si le-am mai lasat in cuptor impreuna inca vreo 10 minute sau cam asa. Am mai pastrat un pic de lapte pentru ca rezultatul e putin pandispanos, iar Copilului ii plac doar mancarurile moi, zemoase,curgatoare, nu cleioase, nu gelationoase. Asa ca i-am dat budinca inmuiata in lapte... iar in partea a 2-a, cea de dupa plictiseala, ca de obicei am stricat-o cu iaurt. Intotdeauna, cand opunem rezistenta la a mai manca, stricam totul cu iaurt – iaurt cu ciorba, iaurt cu carne, iaurt cu peste, iaurt cu budinca, iaurt cu iaurt!!! Na ca am uitat sa fac poza la asta. Dar arata foarte bine, pe cuvant!
Si n-am terminat. M-am gandit ca daca tot lui, Copilului ii plac chestiile fainoase si painoase, sa impainez (de la paine!) niste piept de pui. Am fiert unul intreg... de la cocoselul adus de buni de la tara. Separat am facut un aluat pentru niste mini-tarte – 170 de grame de faina, 1 ou, 60 de grame de unt si putina sare. Framantat, infofolit, bagat la rece pentru juma’ de ora, apoi intins, taiat niste cercuri pe care sa le modelez in formele de briose… sa imi iasa asa niste cosulete. Iar cosuletele le-am umplut cu un maglavais compus din pieptul de pui, un ou, vreo 120 de grame iaurt, niste telemea din aia de-am zis mai sus rasa... cam la 2 linguri asa si putina sare. Le-am lasat in cuptor cam la 40 de minute... si sunt bune dimineata cu lapte batut. Sa le manance mami, Copilul se satura dupa primele 2 guri!



Nu, n-a fost tot. Revin cu partea a 2-a!

joi, 17 martie 2011

Prajitura lu' mamaie

Mamaia mea a implinit 78 de ani acum doua zile. Sa-mi traiasca! :) Si are o memorie fantastica! Ceea ce nu as putea spune despre mine, de exemplu, dar noroc ca acum s-au inventat excel-ul si reminder-ul!
Cand am fost la ea ultima data, am intrebat-o de prajitura aia buna cu smantana si nuca pe care ne-o facea cand eram mici, frate-miu si cu mine. Era prajitura de Paste si Craciun... alaturi de alte vreo 10 pe care le tot mesterea in saptamana premergatoare evenimentului. Preferata mea era, si este Alba-ca-zapada, dar prajitura cu smantana, ca asa ii ziceam, parea mai delicatesa avand in vedere ca pe vremea aia, inainte de Revolutie respectiv, nu era chiar usor sa facem rost de smantana.
Mamaie inca stie reteta pe de rost. Mi-a dictat-o si am facut si eu minunatia... care mie, normal, nu mi-a iesit atat de minunatie pe cat ii iesea ei.
5 oua frecate bine cu 15 linguri de zahar. Apoi se adauga 15 linguri de smantana, 15 de faina treptat, un praf de sare, un plic de praf de copt stins cu zeama de lamaie, esente dupa preferinte si, dupa ce se toarna in tava, se pune si nuca pe deasupra.
Si iese cam asa:



Ei ii iesea intotdeauna galbena si pufoasa si buuuuuuuuna!! :) Si mie pe-aproape!

marți, 15 martie 2011

Cam cum e cu bebe

Imi ziceau niste prieteni aseara ca-s un pic speriati de ideea de a avea un bebe – toata lumea ii descurajeaza cu fel de fel de povesti care nu suna prea roz… sau albastru dupa caz. Si stateam si ma gandeam daca eu una pot sa am o parere obiectiva despre asta.
In primul rand, cand am intrat in hora asta, habar n-aveam in ce ma bag. Mi-am facut vise, mi-am inchipuit, am intrebat si eu pe altii, am si observat la altii… pana nu traiesti pe propria-ti piele rolul de parinte, nu-ti poti imagina cu adevarat ce inseamna. Suna a cliseu, dar chiar asa sta treaba.
Inainte de toate, nu esti niciodata pregatit. Oricat ai avea senzatia ca abia astepti momentul nasterii, oricat ai citi si ai face planuri, oricat ai pregati si camera si lucrusoare si patut si carut si nume si nasi si tot, tot te ia pe nepregatite (cam cum ne ia pe noi iarna mereu in Romanica). Se intampla repede evenimentul si te trezesti ca ai si ajuns acasa si, daca nu ai o bunica sau o sora sau o ceva acolo mai cu experienta, te crizezi si iti tremura mainile de fiecare data cand iei copilul in brate si iti tremura sufletul de fiecare data cand plange si iti vine sa fugi si sa te ascunzi, dar nu ai cum pentru ca e responsabilitatea ta si trebuie sa ii faci fata. Si invers, daca ai pe cineva aproape, tot te enervezi din orice si tot urli si te apuca plansul pentru ca inca esti o bomba hormonala periculoasa si nimic din ceea ce ar face oricine nu e bine. Si urmeaza tot felul de griji – are colici, nu mananca, nu ia in greutate, plus ca ajungi sa nu mai dormi decat cate maximum 3 ore legate pentru ca se trezeste pentru masa, iar daca nu se trezeste, oricum te scoli tu sa vezi daca mai respira. Si apoi te panichezi sa ramai doar tu cu el/ea acasa si te intrebi la fiecare pas de cate 5 ori daca faci bine ceea ce faci si daca nu cumva trebuia sa faci altfel – daca apa nu e prea calda sau nu e prea rece, daca nu e imbracat/a prea subtire sau prea gros, daca nu e prea vant sau prea curent afara si milioane de astfel de lucruri.
Si, surpriza!!! Grijile astea nu se opresc niciodata. Se transforma sau apar altele noi, cresc odata cu copilul si la un moment dat realizezi ca viata ta s-a schimbat pentru totdeauna si nu o sa mai fie niciodata cum a fost inainte. Iti cam fuge pamantul de sub picioare cand te prinzi de chestia asta si mai sunt si momente cand te gandesti daca nu cumva te-ai grabit (cine zice ca nu le are, minte), si apoi simti vina si remuscare pentru ca oricum copilul tau e cel mai frumos si mai bun din lume si nu ai putea sa mai traiesti fara el.
Pentru ca e greu si e monoton uneori, frustrant alteori, complicat, stresant… si s-ar mai gasi. Dar e si foarte-foarte frumos. Primul zambet, prima apucare de manuta, primul gangurit si apoi primul “mama”, toate prostioarele care ti se par super inteligente, primii pasi, somnul linistit cu un piciorus pe tine, faptul ca te prefer sau ca te cauta din priviri sa-ti primeasca aprobarea, felul in care te imita pentru ca tu esti modelul si satisfactii din ce in ce mai mari, rodul invataturilor si explicatiilor si exemplelor tale – nimic nu se compara cu toate astea si nu ar trebui ratate. Bebe te implineste si iti da un sens, un rost, te bucura ca nimic altceva, te binedispune cand restul te intristeaza, te face sa lupti, iti da optimism, curaj, energie, te face sa visezi, te face sa simti putere si vointa si, mai ales, te accepta si te iubeste neconditionat. Eu una am trecut prin multe in ultimul an si o luna si 13 zile, dar as lua-o oricand de la capat… si inca o data si inca o data si inca o data. Merita din plin!

sâmbătă, 12 martie 2011

Liaison

Mi-a venit asa o idee zilele trecute cum ca uneori sunt o piesa de puzzle care se potriveste perfect in vietile altora. Nimic rau pana aici… si nimic rau in general, desi intra oarecum la pachet si senzatia de a fi folosita, eu ca si instrument, obiect etc., pe termen limitat, atunci cand altii decid cat si cum sa fac parte din viata lor. Am ajuns sa cred de mult timp ca nimic nu e intamplator, insa uneori inca ma uluieste felul in care se aseaza lucrurile sau cum un eveniment minor, care nu prevesteste nimic, isi are sensul sau, urias chiar.
Mi s-a intamplat sa intalnesc oameni cu care sa am relatii colegiale sau oficiale, uneori amicale, alteori nu, si pe care sa ii pierd din vedere dupa doar cateva luni. Au disparut si atat pentru ca uneori m-a luat valul, asa cum si pe ei probabil i-a luat, si nu am mai sunat, nu am mai trimis mail-uri, nu i-am mai cautat. Si apoi, dupa ani, mi s-a intamplat sa dau peste ei din nou, in feluri neasteptate si m-am mirat si m-am si bucurat si am zis ca poate chiar o sa rezistam mai mult la a doua sansa. Inceputuri promitatoare, entuziasm si promisiuni bilaterale de implicare. Si ghici ce? Dupa alte cateva luni mi-am dat seama ca de fapt am jucat, involuntar, doar un rol… adica m-am potrivit ca piesa aia de puzzle de care ziceam intr-un anumit episod din viata altcuiva. Si nu pentru ca ar fi vrut cineva sa ma foloseasca, ci pentru ca pur si simplu asa s-a intamplat. Am jucat de multe ori rolul de a pune oameni in legatura, oameni cu care sa am relatii separate si pe care sa ii pierd ulterior, unul in favoarea celuilalt. E ca si cum a trebuit sa reapar in viata cuiva si sa ii fac o legatura, fara sa mai fiu necesara odata ce legatura respectiva s-a consolidat. E un sentiment ciudat pentru ca nu ma pot abtine, in astfel de circumstante, sa nu ma simt ca o piesa de sah mutata de o mana invizibila.
Nu e un lucru rau sa ajuti oamenii sa fie impreuna sau sa le dai relatia care sa le fie de folos. Cred ca suntem cu toti legaturi si puncte comune pentru cei care ne inconjoara. M-a durut uneori insa ca nu am mai ramas acolo, langa “conectatii” mei, sa vad si sa ma bucur de evolutia lor si, de ce nu, sa fiu mandra si sa ma laud – “Daca nu eram eu…”. Si-apoi cui ii place sa joace rolul secundar sau nici macar?
M-a durut atunci cand m-am simtit data la o parte, dar apoi am stat si m-am gandit ca poate n-am ramas eu pentru ca nu mi-am dorit cu adevarat. Pentru ca atunci cand merita si iti doresti, trebuie sa existe o cale. Uneori facem alegeri cu jumatate de inima si, decat sa ni le asumam, preferam sa ii invinuim pe ceilalti. Dar nu despre asta e vorba. E vorba ca viata si le aranjeaza asa cum stie ea si cum crede de cuviinta si uneori ma lasa perplexa cand realizez in calea cui ma duce si pentru ce. E interesant si incitant si ar trebui sa iau lucrurile ca atare si sa ma bucur ca, intr-un fel sau altul, inca ma foloseste.
Si in fond, daca ar fi s-o zic pe-a dreapta… oare cati oameni s-or fi simtit legaturile mele neapreciate?!?

vineri, 11 martie 2011

I’m loving it!

Nu este reclama la McDonald’s cum s-ar putea crede la prima vedere, ci este o noua enumerare cu chestiile care imi plac pentru ca pana la urma acest blog este despre noi, „fetele de la Cafeneaua-vieneza” cum ne-am botezat intr-un post anterior.
So, imi plac(e):
Bijuteriile, zdranganelele si accesoriile de orice fel, de la brose la fulare, posete sau siraguri de perle.
Pantofii, colorati, in combinatii insolite, cu toc, fie ca scrie pe ei Pilar Abril, Musette, Coca Zaboloteanu sau Jimmy Choo.
Limbile straine, la cele de origina latina am lipici si le invat din mers, dar mai nou imi place sa cochetez cu germana si chineza.
Florile: lalele, orhidee, trandafiri, amaryllis.
Fructele: de vreun an nu pot trai daca nu mananc cel putin un fruct pe zi si astfel combin pofta cu sanatatea!
Concediile – no comment, cui nu i-ar placea?
Gemul de capsuni pe reteta lui Jamie Oliver – un deliciu!
Ceaiul – l-am urat ani de zile pentru ca il asociam cu starea de boala, dar cu timpul am descoperit ca este o bautura rafinata care imi face mare placere.
Obiectele de papetarie – desi de unele chiar nu am nevoie imi face placere sa le admir si sa le achizionez.
Primavara si vara – pentru ca vin cu soare, cu viata, cu caldura, cu sandale decupate, cu plaja, vacanta si cocktail-uri.
Sibiul – pentru ca este orasul care imi aminteste cel mai mult de alte meleaguri.
Picturile lui Klimt si ale Georgetei Grabovschi – pentru ca imi comunica ceva aparte atunci cand le privesc.
Muzeele – pentru ca spun o poveste.
Magnetii – pentru ca functioneaza pe post de reminder.
Serialul Star Trek – pentru ca imi place ideea de science fiction.
Formula 1 – pentru adrenalina, altora.
Muzica "neagra" - pentru ca are suflet.
Cartile "bune" care te tin cu sufletul la gura sau care te fascineaza prin ideile lor.
Si lista ramane dechisa, ca doar trebuie sa facem content blogului, nu? :)

GHID 2011 (Partea a II-a)

APRILIE – Prier
Cand ma gandesc la aceasta luna nu pot decat sa o asociez cu muzica de pe CD-ul de care sunt foarte mandra, Budha and Bonsai – vol. 1.
Luna Aprilie miroase a flori de primavara, a zumzet de albine, a viata si buna dispozitie. Trebuie incununata deci cu un spectacol de musical sau opereta si de ce nu, cu mult asteptata redeschidere a Muzeului Antipa care promite sa vina cu o schimbare la nivel conceptual si imagistic.

MAI – Florar
Lalele, lalele, lalele – desi le poti cumpara in orice anotimp parca in Mai sunt cele mai frumoase! Gradina Keukenhof din Lisse, Olanda te asteapta din Martie pana in Mai sa ii admiri splendorile. Si din ciclul oldies but goldies, pe 30 mai Roxette concerteaza in Bucuresti deci este un motiv in plus de bucurie!

IUNIE – Ciresar
Numai cand ma gandesc la ciresii din gradina bunicii ma apuca nostalgia vremurilor cand nu aveam nicio grija! Iunie este debutul verii calendaristice si confirmarea ca incepe perioada cea mai frumoasa a anului, aceea a concediilor. Motiv pentru care recomand cu caldura un city break la Barcelona sau Florenta! Sa nu uitam insa si de evenimente precum Ziua Copilului, Inaltarea, Sarbatoarea Armindenului sau expozitia Nicolae Tonitza din cadrul Muzeului National Bruckenthal!

miercuri, 9 martie 2011

Mi-a placut de 8 martie!!

Mi-a placut ca a fost soare si mai cald, mi-a placut agitatia si atmosfera de sarbatoare, lalelele de toate culorile, zambile albe puternic mirositoare, mi-au placut ideea de surpriza si surpriza in sine, in oras si la restaurant, dansatoarea din buric, intalnirea cu prietenii si placinta cu ciuperci, muzica si cheful de petrecere, ajunsul acasa seara tarziu fara grija de a culca copilul, mirosul de mucenici de la mama din casa, gandul ca a doua zi ma pot trezi dupa 8 fara sa fiu nevoita sa o iau la goana. Si imi place foarte-foarte-foarte-foarte tare primavara!! Pana la infinit!! Ah, ce energie am!!! Va iubesc pe toti! :)

luni, 7 martie 2011

13

13 ani pot sa insemne enorm sau infinit de putin, depinde la ce te raportezi.
Pe scurt insa inseamna iubire, dedicatie, visuri implinite, calatorii de neuitat, sperante, victorie si multa intelegere.
Yin si Yang sau mitul androginului sau TU + eu = Noi!
Aceasta zi este, an de an, aniversarea noastra si imi doresc sa avem ani si iubire incat sa sarbatorim tot asa pana la adanci batraneti!

Nici o zi fara praji!!!

N-am nici o treaba cu gatitul! Niiiiiiiiiiiiici o treaba! Nu-mi place sa gatesc si nici nu fac decat strictul necesar, mai cu spor, ce-i drept, acum de cand cu copilul. Pentru mine nu ar fi o problema ca nici sa mananc nu ma omor cine stie ce. Singura chestie e ca pitica receptioneaza starea asta de fapt, sau cel putin asa imi spune toata lumea, si mananca din 2 in 3 cu precadere nu. Deci tot eu sunt de vina, normal! Sau cum s-ar explica faptul ca mananca dovlecel si broccoli cu branza dulce la cuptor (bleah!) sau peste fiert cu niste legume terciuite si nu o ciorbita de vacuta sau un gratarel ceva?!
E, cu prajiturile e alta poveste!!! Nu cu dulciurile ca bomboanele nu-mi plac, nici biscuitii de exemplu, iar fara ciocolata o duc bine mersi. Dar prajiturile??!?!?! Energia mea zilnica. Plus ca p-astea si imi place sa le fac. Si pitica le-a prins gustul inca din burtica. Pai doar nu din legume si fructe am pus eu aproape 25 de kg in sarcina!! (Nu ma bomnabiti ca le-am dat jos… printr-un regim sanatos bazat tot pe prajituri :))
In fine… unde vreau sa ajung??? Am vazut vineri la televizor o prajitura care arata senzational. Am luat ingredientele de pe net (ca le-au postat si acolo) si m-am hotarat sa o mestesugaresc si eu. Totul parea un amestec de ceva cu un amestec de altceva. Ti-ai gasit!! M-am lamurit inca o data ca bucatarii astia care se cred vip-uri mai mult te aburesc. Iti zic ceva acolo si te lasa cu ochii in soare ca apoi ce nevoie ai mai avea de ei! Dar nu m-am lasat! Am amestecat faina, oua, unt, zahar, praf de copt si ce-a mai zis nenea ala acolo si mi-a iesit o chestie sfaramicioasa care nu se lega de nici o culoare. Ce blat??? Nici ca pe plastelina nu puteai sa il intinzi si sa ii dai de cap in tava. In concluzie am inceput sa mai torn – niste iaurt, niste lapte si mai mult lapte… pana am facut aluatul cam ca ala de pandispan. Cu crema a fost simplu. Chiar am facut repede un maglavais de iaurt si oua si zahar si multa lamaie. Dar iar am dat de necaz la asamblare. Pai peste blat se turna crema… dar cum sa fac sa am ceva blat si deasupra??? Am zis fie ce-o fi… pun blat si sub si peste… si daca s-a scufundat ce??? M-am resemnat ca fac o noua prajitura, dupa ochii mei si o botez “Cum o fi”. Am bagat-o la cuptor in ideea ca oricum am caine s-o manance.
Surpriza a fost ca a aratat foarte bine. Nu ca cea de la tv, dar apetisant. Si a iesit si buna la gust si a fost si apreciata. Pai ce sa cer mai mult de la o biata prajitura?! (De fapt s-ar zice ca a iesit mai mult placinta.) Asa ca sac bucatarului si retetei tv, am o experienta mult prea vasta in mancat prajituri sa nu fi stiut ce sa combin acolo ca sa o fac reusita!

duminică, 6 martie 2011

My environmental friendly shoes

Fetele de la Cafeneaua-vieneza sunt mai mereu pe aceeasi lungime de unda si ultima pasiune comuna este, se pare, pentru culoarea verde!
Verdele ne duce cu gandul de cele mai multe ori la chestiuni eco, bio, environmental friendy dar si la primavara, la natura renascuta, la speranta si voie buna. Macar si pentru aceste motive am decretat ca Ne place!
De ceva vreme mi-am trecut pe lista de must-uri 2011 si achizitionarea unei perechi de pantofi verzi! Nu mi-am propus o nuanta sau un model anume dar stiam ca atunci cand ii voi vedea ii voi identifica drept cei alesi.
Iar ieri, pe langa faptul ca ma luase un dor de shopping cu tendinte de sevraj, am avut o chemare catre magazinul Zara. Dupa o raita prin magazin in cadrul careia m-am tot autoconvins ca nu am nevoie de cel putin 5 piese vestimentare care imi faceau agresiv cu ochiul si ca mi-ar dauna grav sanatatii bugetului, ii zaresc, plictisiti si stingheri de atata asteptare, sub o masuta aproape de cabinele de proba. A fost, inevitabil, dragoste la prima vedere! O clipa am ezitat. Nu obisnuiesc sa imi cumpar pantofi iarna (in fine, o fi 6 martie dar peisajul este inca din alta poveste) dar stiam ca daca voi pleca fara macar sa ii probez imi vor bantui visele. O data probati au ajuns iremediabil in dressing-ul meu!Iar acum astept adevarata primavara ca sa ii scot la plimbare!

marți, 1 martie 2011

De 1 martie

Îmi tot storc creierii de azi dimineață să găsesc o idee să scriu și eu ceva draguț de 1 martie. Neam inspirație!!! Deși sunt foaaaaarte fericită că vine primăvara! Și că pitica mea a învățat să mă pupe! Și că ma trage de păr deși mi-am tăiat aseară mai mult de trei sferturi din el! Și că facem împreună gimnastică… adică ridică un picior când îi spun, dar rămâne cu el suspendat că i se pare mai interesant să i-l dau eu jos. A, și sunt fericită și că a mâncat fără probleme azi pește fiert cu broccoli, dovlecel și cartof tot fierte și cu puțină zeamă de supă. O scârbenie! Dar mă întreb dacă nu ar trebui să îi dau scârbenii din astea mai des.
Mă indispune în schimb faptul că nu e soare și că nu e chiar vreme de plimbare. Dar vreau neapărat să scriu ceva energizant de 1 martie si nu vreau să mă gândesc că o fac pentru că trebuie, ci pur și simplu pentru că mi-a fost dor de primăvară și pentru că abia aștept să înflorească magnoliile și să mă încalț cu balerini. Așa ca am o groaaaază de mărțișoare (nororc cu fii-mea!) și mă bucur și ne urez tuturor o primăvară lungă și călduroasă și fără ploi, cu multă voie bună și chef de viață.