luni, 6 iunie 2011

De indulcire


Am terminat-o cu briosele, am luat-o cu checul! Si uram sa fac chec pentru ca mi se parea ca trebuie sa bat si sa bat si sa bat… Si chiar trebuie, dar noroc ca s-au inventat mixerele.

Oricum, reteta mea e foarte simpla! 6 oua mari… ca sa iasa checul generos. Albusurile batute spuma cu o lingurita rasa de sare si treptat si cu o cana de zahar… eu folosesc o cana maricica. Cand le-amintepenit bine (pe ele, pe albusuri), pun si galbenusurile unul cate unul. Apoi jumatate de cana de ulei (aceeasi cana) si o cana de faina. Si torn totul in forma… ca am ajuns la concluzia ca imi place mai mult fara cacao, deci nu mai amestec un rest de compozitie si cu asa ceva. Merge in schimb cu nuci, dar din astea eu nu am niciodata in casa. Cuptorul preincalzit la 175 de grade si las checul pana la proba tepusei de frigaruie… ca imi iese inalt si o scobitoare nu-mi ajunge in adancime. Super bun! Pitica mea mananca cu amandoua manutele.

A, si obligatoriu se mananca cu lingurita (sau cu degetul daca nu ne formalizam) ceea ce mai ramane in castron compozitie necoapta. Aia e si mai buna!!

Un comentariu: