Atena 2011

La inceputul lunii am revazut Atena. Dupa 7 ani. In foarte mare parte nu am mai recunoscut-o. Nici urma de progres! Ba dimpotriva! In 2004, chiar inainte de Olimpiada, cu tot haosul din trafic si amalgamul de turisti, m-as fi mutat acolo. Era curat, relaxant, civilizat, atmosfera calda si la propriu si la figurat... n-aveam nimic de reprosat.

Acum insa am nimerit in mijlocul a tot felul de proteste, culmea, nu toate cu si despre greci. Si am ramas nedumerita. Strigate arabe in piata Syntagma si bannere cu "Free Siria!"?!?! N-am inteles legatura! Asa cum n-am inteles de ce tot orasul a fost invadat de cersetori si spalatori de parbrize, de negri-africani si indieni si chinezi care aproape ca au ghetouri pe stradutele imbarligate ce imprejmuiesc mult prea vechiul Acropole. Si mi s-a parut incredibil ca, nimerind din cauza traficului deviat pe o astfel de "dositura", in plin centru dealtfel, la 6 seara, am putut vedea tranzactii in direct si fara nici un fel de perdea.

In casele grecilor se vorbeste cu mandrie si patos despre ceea ce li se intampla, despre drepturile lor si despre tupeul pe care il au alte tari de a le spune lor cum sa traiasca. Pe strazi insa realitatea pare un pic alta. Istoria antica e imbracata in graffitti, chilipiruri si kitsch-uri se vand peste tot, dar la preturi mai mari decat ai vedea, de exemplu in Bulgaria sau Romania. Au pretentia unor secole de traditie, au orgoliul vechimii, al inceputurilor, dar senzatia mea a fost ca sunt oarecum coplesiti de problemele si greselile altora.

Un pic dezamagitor, mai mult infricosator. Dovada vie ca in lume lucrurile au inceput sa scape serios de sub control.

CHINA - Jurnal de calatorie (VI)

Diverse impresii:

Este interesanta combinatia dintre disciplina (strictete) si haos, intre lux si mizerie, intre traditie si modernism.
Chinezii sunt primitori, sunt buni negociatori, sunt inventivi si isi doresc sa evolueze.

Maggie, o tanara de 23 de ani imi povestea ca desi momentan lucreaza ca si ghid local pentru excursia The Tribe of Three Gorges doreste sa plece intr-un oras mai mare (visul ei este sa ajunga la Shanghai) unde ar avea sanse mai mari in cariera. De asemenea, m-a impresionat ca desi am complimentat-o sincer ca engleza ei este cea mai buna dintre tot ce auzisem pana atunci vorbit de chinezi, mi-a spus ca mai are de exersat si imbunatatit.

Ghizii locali si-au alocat cate un nume englezesc pentru a face mai usoara comunicarea cu turistii care ar retine mai usor nume precum Harris, Coffee sau Rebecca.

Chinezii sunt si ei, ca orice fiinta, curiosi. In ciuda afluentei de turisti care le strabate tara, inca se uita, direct sau macar cu coada ochiului la atat de ciudatii turisti caucazieni. Copiii sunt cei mai iscoditori si cei care se distreaza cu si de tine daca le dai atentie. Asa am intretinut si eu buna dispozitie pentru o pereche de gemeni in gradina din Palatul Interzis care se distrau de mama focului daca ma intorceam spre ei si le faceam cu mana. La fel, o fetita de maxim 2 ani din Yichang era deosebit de incantata daca ii faceam cu mana si se intorcea zambind spre tanara ei mama pentru a-i cere confirmarea parca pentru a-mi raspunde la randul sau.
Copilasii mici, mai ales in zonele mai sarace, sunt imbracati lejer si cel mai interesant mi s-a parut un costumas (care sigur avea o anume functionalitate) care la spate nu avea decat cateva bridute si deci aerisire completa.
Copiii din croaziere, in special ai celor ceva mai instariti, mi s-au parut extrem de obrazici iar parintii nici macar nu se oboseau sa le faca observatie.
Maggie mi-a mai povestit ca si la ei au inceput sa se delimiteze foarte mult doua paturi sociale, saracii si cei foarte bogati. Poate, ca si la noi, cei 7 ani de acasa nu pot fi cumparati de nicio avere.

Chinezii sunt departe de a fi perfecti, dar daca nu le-as vedea defectele nu le-as putea recunoaste calitatile. Cu bune si rele sunt insa de admirat pentru ca nu par o simpla tara comunista ci mai de graba o natie puternica si determinata sa ajunga departe.

Mancarea
Aceasta a fost o surpriza foarte placuta. Nu am mancat atata mancare picanta toata viata mea la un loc cat am mancat in aceasta perioada. Mai grav este ca mi-a placut si nu mi-a facut sub nicio forma rau.
Greu de stiut ce am mancat: de la supe cu alge sau gen terci, la tot felul de gogosele si coltunati, la pui cu alune sau vita cu ananas sau frigarui din Dumnezeu stie ce.

Multi pleaca de la conceptia gresita ca aici se mancanca la greu carne de caine sau pisica si alte ciudatenii. Dupa putina documentare si studiu la fata locului am inteles ca nu este atat de simplu sa mananci asa ceva pentru ca: fiecare zona are o anumita bucatarie specifica si de aici si carnea folosita difera (de exemplu carne de pisica se mananca doar in sudul Chinei, restul locuitorilor considerand asa ceva ca fiind un gest ultragios), carnea sau preparatele “ciudate” (pentru noi) sunt considerate delicatese si sunt foarte scumpe (si astfel mai usor de identificat pentru ca scump in China inseamna rezonabil sau uneori chiar ieftin in Romania), mancarea este adaptata in general la turisti si este astfel mai “normala”, meniurile chiar daca nu sunt traduse in engleza au fotografii si iti poti da seama dupa forme si culori de ce ar trebui sa te feresti. Cu toate acestea, mai ales la tarabele volante poti diversifica meniul si poti incerca si ciudateniile locale.

Seara
Orasul (oricare ar fi el) isi schimba fata atunci cand vine seara. Cladirile se imbraca in haine cu zeci de culori si imagini. Pe strada, apar ca ciupercile dupa ploaie tarabele volante, cu flori sau cu mancare apetisanta, deja pregatita dar mereu calda, sau gatita in fata ochilor tai.
In cateva orase ne-am plimbat seara, cand intunericul se lasase deja, pe stradute circulate sau mai putin circulate si in orice clipa ne-am simtit in siguranta, ceea ce este intotdeauna un sentiment placut.
Seara se iese la spectacol, la shopping sau la plimbare. Atunci orasele capata, chiar si pentru cateva ore, un aer vestic si capitalist.

Concluzia

China a fost primul meu contact cu Asia. Ce pot sa pun este ca m-a fascinat si mi-a oferit daruri nepretuite. Nu pot sa promit decat ca voi reveni cu drag pentru a explora in amanunt acest continent.

Octombrie in Cismigiu

O zi cam proasta...

... in sensul ca sunt cam varza. In multe aspecte in perioada de fata, dar azi m-a bantuit cu precadere unul anume - nu ma pricep mai deloc la oameni. Cei care imi plac la prima vedere, ma dezamagesc la o mai buna cunoastere, cei care nu imi spun in principiu nimic, ajung sa ma surprinda, cei cu care cred sa am lucruri in comun, au de fapt doar ceva interese temporare, cei pe care cred ca ma pot baza, nu isi asuma responsabilitati, cei pe care ii aleg, ii aleg pentru motive gresite. Si nu ma prind de toate astea decat cand e cam tarziu... adica dupa ce ma ard... ca sa nu zic mai rau! Exista si exceptii, bineinteles... dar parca tind sa cred ca exceptiile alea ma aleg de fapt ele pe mine.
Cam asta e - nu ma prea pricep la oamneni si asta ma afecteaza.

Lamentabile scuze... dar scuze!

Cand plec de la serviciu pe la 3.30, martea miercurea si joia ascult in general emisiunea Mirelei Retegan de pe National FM. Imi place pentru ca e plina de povesti - unele interesante, altele normale, altele incredibile, desi inspaimantator de reale.

Azi se vorbea despre iertare. Am apucat sa ascult doar foarte putin, dar suficient cat sa incep sa ma gandesc cum stau eu la capitolul asta. Probabil mult mai rau decat imi imaginez. Probabil ar trebui sa cer scuze multora pentru multe. Probabil acum cu postul ar trebui sa mai spal din pacate. Probabil ca... probabil ca... e foarte complex subiectul.

In principiu mi-a venit insa in cap un aspect. A fost de fapt un fel de revelatie. Mi-am dat seama ca eu nu am mai cumparat de mult un cadou adevarat, palpabil, semnificativ. Si au fost destule zile ne nastere, aniversari sau alte sarbatori pe care le-am traversat. Le-am cam lasat sa treaca nesarbatorite cum s-ar fi cuvenit pentru ca nu am gasit timpul sau energia sau inspiratia de a cauta cel putin un cadou potrivit. Ganduri poate au existat, dar nu le-am pus in practica... si-atunci au existat degeaba. Iar de meritat nici nu se pune problema - ar fi meritat cu varf si indesat dragii mei apropiati. Defectul a fost si este la mine. Si pentru asta e musai sa imi cer iertare. Si sa le cer celor nedreptatiti sa ma mai traga de maneca - sunt sub vraja unui program prea alert, prea obositor si prea stresant.