duminică, 29 aprilie 2012

Forma noua

Mi-am mai luat o siliconata! Si, desi am avut foarte putin timp la dispozitie pentru gatit week-end-ul asta, n-am rezistat sa nu o inaugurez. Am facut cea mai simpla compozitie de chec (5 oua separate, galbenusurile batute cu 5 linguri de zahar pudra si apoi cu o lingura de apa, 6 linguri faina si o lingurita rasa praf de copt si apoi reimpreunate cu albusurile spuma) si i-am dat tema de coacere.



In poza pare micutz rezultatul, dar asta pentru ca nu m-am prins eu din prima cat sa umplu forma. Daaaar... de putut poate si, prin urmare, vor urma lucruri interesante. 

duminică, 22 aprilie 2012

Bilant de saptamana

S-a incheiat o saptamana plina – energica si pozitiva. Am facut o groaza de lucruri si am avut numeroase iesiri/intalniri. Nu stiu cat s-a nimerit asa, imi place sa cred ca am si planificat bine… si nu ma refer neaparat la mersul la dentist sau la ora la cosmetica. Am facut atatea incat mi se pare ca am trait echivalentul unei luni intregi. Iar procentul de insuccese, tragand linie, a reiesit foarte mic… si sunt lucruri ce pot fi reportate. Daca nu au iesit, inseamna ca nu a fost momentul lor sau ca, atunci cand vor iesi, vor compensa.

Ma simt bine si mandra ca am reusit sa impart timpul, as zice ca in mod egal, intre copil si restul (mers la serviciu, rezolvat treburi, cumparat cadouri etc. Ai mei au fost cel mai mare ajutor si fara ei nu as fi reusit atatea. Parca sunt la Oscar!!). Si mai ales ma bucur ca in 5 zile din 7 am reusit sa revad o gramada de lume, oameni pe care ii am in agenda la cel mult doua saptamani si oameni pe care ii intalnesc poate o data sau de doua ori pe an, din intamplare sau nu, in saptamana asta mai mult ultima varianta decat prima.

Senzatia pozitiva se datoreaza negresit si faptului ca m-am simtit grozav in compania acestor oameni. Cei pe care ii frecventez des, e clar, imi merg de minune la suflet si, constient sau nu, ii caut mereu. Uneori prea insistent cred (saracii de ei!). Cu ceilalti poate vorbesc des, dar nu ma vad, despre altii poate aflu ce mai fac de pe Facebook sau prin intermediul altor prieteni… pur si simplu asa pica intr-un fel cartile sa nu ne intersectam mereu. Asta nu inseamna ca nu ii apreciez. Ba chiar, fara prea mult efort, pot sa spun ca sunt oameni speciali, amuzanti, interesanti, talentati, inteligenti, de viata, sensibili, deschisi. Sunt de fapt norocoasa ca toata saptamana asta am avut de-a face cu oameni unul si unul, ca am mers in locuri foarte dragute, ca am aflat si am invatat lucruri, ca am aflat vesti bune, ca am petrecut clipe frumoase.

Doamne-ajuta ca de maine sa inceapa o saptamana la fel pentru toata lumea!

miercuri, 18 aprilie 2012

Un nou inceput


Ploaia de primavara ii acopera urmele pasilor in timp ce noaptea ii inghite imaginea cu fiecare metru parcurs. Bon Jovi ii canta in ureche prin Ipod-ul infasurat pe post de esarfa si ii spune sa ramana (“Stay”) dar ea isi inteteste parca mai tare mersul.
Nu stie de cine fuge sau de ce. Stie doar ca ploaia si Ipod-ul ii acopera gandurile ce ii navalisera mintea. Ce bine e sa poti spune Stop! acelui fluviu nestavilit si irational. Adevarul e ca se cam saturase de tot si avea nevoie sa o ia de la capat. S-a oprit pentru o clipa in parcul pe care il traversa mereu fara sa il priveasca, fara sa se bucure si a recunoscut ca pierduse cel putin 3 ani din viata neglijand acel peisaj care si in noctura avea un farmec aparte. Mirosul de iarba proaspat cosita si de flori de camp o invaluie. Si dintr-o data afla ce are de facut. Ca sa inteleaga, ca sa accepte, ca sa mearga mai departe trebuie sa devina toti acei oameni pe care o corporatista i-a blamat mereu. Cu gandul acesta, se adaposteste sub un pod si isi petrece noaptea acolo incalzindu-se la focul dintr-un tomberon, parasit in graba de un hoinar. A doua zi, cu haine jilave si ponosite se aseaza la intrarea unei biserici si intinde mana cerand un cot de paine cu care sa isi stapaneasca foamea. Dar nu e simplu sa cersesti. Un vagabond mai iscusit ca ea ii propune un targ pe care nu aveam cum sa il refuze: Ipod-ul ei contra a jumatate de paine. Ce alegi? Gandurile nu ii mai vajaiau in creieri dar stomacul facea mai rau ca un tren in gara. Alege painea pe care o dramuieste insa, ca sa ii ajunga si pe mai tarziu. Hoinareste o zi intreaga si vede orasul asa cum nu o facuse niciodata, prin niste ochi liberi si fara grija. Pe la ora 7 simte o agitatie nefireasca din buzunarul interior al hainei. Uitase ca are si mobil… O, cata paine ar capata pe Smartphone-ul ei .. 
Intreaba timid cine o suna de parca ar fi raspuns la un telefon "furgasit". Debusolata de tonul vocii apelantului, respira adanc si rosteste ragusit: Demisionez.
Inchide telefonul si il pune bine pentru ca valoreaza hrana pe mai multe zile.
Dupa o saptamana se intoarce acasa. Vecinii stramba din nas cand se intalnesc cu fiinta care duhneste a sobolan murat, este inghiontita si amenintata cu Politia. Dar nu ii pasa ce cred altii. Rascoleste in acelasi buzunar interior dupa o cheie. Mana ii tremura, de frigul din oase si de emotia din suflet.
A doua zi vinde tot, paraseste capitala si isi incepe propria afacere cu HQ intr-un orasel de provincie.
De atunci invata oamenii cum pot sa devina puternici si sa isi constientizeze propria forta si la povesteste mereu cum a trebuit sa decada pentru a-si cunoaste propriile limite si a-si oferi un nou inceput.

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Romanii si lipsa lor de discernamant

La mine in casa televizorul merge fara oprire… atunci cand e cineva acasa, bineinteles. Nu neaparat ca s-ar uita cineva la el, ci mai degraba ca un barait de fond. Nu e un lucru chiar sanatos, dar e deja o obisnuita si nu am intreprins inca nici o terapie de dezvat.

Aseara a barait pe “Romanii au talent”. Initial nu i-am acordat atentie, apoi am fost atrasa de vreo doua numere care mi s-au parut aparte, iar la final am fost curioasa sa vad cine merge mai departe. Mai bine nu eram!

Primii doi calificati mi s-au parut ok. Urmatoii doi insa… incredibil! Sau nu am inteles eu despre ce e vorba de fapt?!? Se aleg talente sau se fac acte de caritate? Se voteaza din mila sau mai degraba ies in fata ai mai saraci cu duhul sa se amuze lumea pe seama lor?

Nu vorbesc despre defecte fizice sau lipsuri materiale, nu promovez discriminarea de nici un fel si tocmai de-asta ma feresc de cuvinte gen “handicapat”, “retardat” etc. Fiecare este asa cum este si cum ii permit propriile limite. Toata lumea are dreptul sa incerce sa isi arate partile cele mai bune, dar sistemul de valori… ce Dumnezeu se intampla cu el? Cum sa ignori un copil care munceste ore in sir ca sa atinga perfectiunea, dar lasi sa castige incultura si maimutarismul. Nu am putut niciodata sa urmaresc productiile autohtone de succes a la Bendeac. Mi se par grotesti, prostesti, vulgare, parca jignesc inteligenta si bunul simt. Dar se pare ca genul asta are din ce in ce mai mult castig de cauza. Nici o emisiune fara Pitzi, nici un show fara circ si trist e ca nu ne batem joc de cei pe care ii aplaudam cand se dau in spectacol, ci ne batem joc de noi insine.

Senzatia mea e ca ne reflectam in ceea ce alegem si tocmai de-asta ma sperie faptul ca, la nivel de natie, nu ne impresioneaza munca, valoarea, ceea ce e special, autentic. Cedam in schimb foarte usor in fata consumului rapid care nu ne solicita inteligenta si nici nu ne lasa prea multe dupa. “Ne radem” de ridicolul si idiotenia altora pentru ca, pobabil, ne simtim mai bine ca sunt altii si mai rau decat noi. Ne conformam spiritului de turma pentru ca in general e mai greu sa explici de ce faci nota discordanta. Sau pur si simplu ii recunoastem mai usor pe cei asemeni noua, ii consideram simpatici si ii sustinem.

Sunt foarte dezamagita! Nu ne era suficient Dorel, acum ii vrem si pe Gigel si Tudorel. :(

miercuri, 11 aprilie 2012

Ce-am mai mesterit!

Daca tot am vorbit despre week-end, n-as putea sa omit o parte foarte importanta a lui - am bucatarit la greu si cu precadere dulciuri.

Ziceam acum 2 zile de prajitura alba, dar ea a fost doar deschizatoare de serie. De la ea pornire am experimentat, am riscat, am improvizat si mi-au mai iesit înca 4 feluri... de prajituri vorbesc, bineinteles, pentru ca ele au fost laudate.
Nu, cea din imagine nu este prajitura alba (parca am zis ca nu am imortalizat-o pe aceea). Este un desert de origine basarabeana pe care l-am vazut in forma finala la tv si a carui reteta am cautat-o pe net. Cusma lui Guguta sa cheama el, desertul, la mama lui acasa.

Ii multumesc Adrianei pentru reteta de fursecuri. Nu au iesit atat de estetice ca ale ei, dar, ce-i drept, nici nu am pretentia sa depasesc o artista desavarsita pe multiple planuri, dupa cum m-am lamurit. Au fost foarte bune insa si negresit o sa le bucataresc din nou.

Cu formele m-am jucat. Am zis ca trebuie sa fac ceva sa i se para atragator Arinei. Poza nu e prea reusita, dar animalutele au iesit gustoase si chiar n-a fost nevoie sa insist sa le guste... ba chiar a mancat, nu doar a gustat.

Iar cea de-a patra a fost o prajitura de post cu cacao si nuca. Nu am poze pentru ca am pierdut-o destul de repede din vedere. Dar o recomand si pe aceasta pentru ca se face super foarte usor! Oricare dintre retete poate fi furnizata la cerere. :))
Si scuze ca v-am facut pofta intr-o zi de post!

marți, 10 aprilie 2012

Tot despre week-end

Week-end-ul care a trecut m-am gandit eu asa ca ar cam fi cazul sa iesim din rutina zilnica, eu si familionul meu. Asa ca m-am apucat din timp sa organizez activitati solicitante care sa ne ajungă pret de trei zile. A fost greu sa aleg intre o expeditie prin savana, sa ii arat Arinei puii de lei, o sesiune de catarat pe undeva prin Himalaya, sa ne laudam ce sportivi suntem, sau niste scufundari direct in Pacific. Prin urmare, pe ultima suta de metri, am plecat sa facem rafting si bungee jumping.

Nu, n-am luat-o razna, nu fabulez... si normal ca nu am facut nimic din toate astea... desi suna foaaaarte credibil, recunosc. :) Dar ceea ce chiar am facut a compensat pe deplin! Adica am trait intens fiecare secunda, si periculos pe deasupra! După primele doua activitati m-am gandit ca, fie am fost inconstienta in planificare, fie n-am fost deloc cuminte si subconstientul m-a ajutat sa ma autopedepsesc.

Am inceput, ca in fiecare week-end care se respecta, de vineri seara. Urasc sa merg la cumparaturi intr-una din ultimele trei zile ale saptamanii, dar am zis ca de data asta nu am incotro. Asa ca, m-am dat si desteapta si eficienta si am zis ca o duc si pe Arina la tuns sa impusc cei mai arzatori iepuri dintr-o data. Hm! Sa nu spuneti niciodată ce dragalas si frumusel e un copil pana nu-l vedeti in faza de isterie si urlete si respingere totala a unui lucru. Si sa nu ii subapreciati limitele pentru ca eu m-am cam ars pe tema asta. Unu la mana - foarte putini sunt copiii care accepta sa se tunda. Prin urmare intr-un salon de specialitate nu se aud decat tipete continue, iar logica si explicatiile nu sunt de nici un folos. Tot ce ar putea sa mearga, si a mers de data asta in cazul nostru, a fost nefericirea marcanta a altuia. Arina a fost tunsa stand la mine in brate, eu in picioare fiind, fara pelerina (niciuna dintre noi), doar din foarfeca (pentru ca orice zgomot de masina, feon etc. declansa butonul de panica) si, mai ales, impresionata si acaparata de imaginea trista si plansa a baietelului de pe scaunul de langa. Saracu', le ura din suflet pe cele trei matracuci care se strambau in jurul lui, de frizerita nu mai spun! Procesul nostru a durat cam jumatate de ora si asta pentru ca am avut noroc de o doamna descurcareata si dispusa sa isi asume riscul de a tunde un copil al carui cap stătea foarte putin in aceeasi pozitie. Fără pagube si cu un bob reusit, am plecat usurati, declarand operatiunea ca fiind de succes, dar de nerepetat prea curand. Imediat dupa, impinsul caruciorului prin hypermarket si umplerea lui pana la refuz mi s-au parut mai relaxante ca niciodata in ultimii ani... Pana am ajuns la casa si mi-a crescut pulsul, dar asta e alta treaba.

A doua zi am luat-o cu treburile de dimineata. Ce dormit mai tarziu pe motiv ca e sambata??? Ce daca ne-am culcat seara anterioara pe la 12? Pe la 8 eram deja aproape gata sa o luam din loc... Deci diferenta de doar jumatate de ora fata de zilele obisnuite ale saptamanii. Ca asa le sta bine unor oameni energici si foarte activi, nu?

Un alt sfat prietenesc - dacă nu e absolut necesar, nu duceti copilul la oftalmolog de prea mic. Bine, eu aveam planificat sa o duc si la dentist, dar acum zic sa mai stau macar un pic.
De data asta, la oftalmolog adica, nu a plans, dar nici nu a crezut de cuviinta ca ar trebui sa colaboreze. Ca nu a stat la picaturi si ca ar fi lovit-o pe asistenta in plin de n-ar fi avut mainile imobilizate, astea nu au fost surprize. Doamna respectiva oricum era putin cam prea dura si cred ca ii dau dreptate copilului in astfel de reactii. Dar nu a vrut sub nici o forma sa identifice animalutele de pe panou - bine, pana la urma mi le-a soptit mie la ureche, dar proba nu a fost validata astfel. Si pe cele din carte le indica tot prin intermediul meu... parca eram mana de robot si ea apasa pe telecomenzi. Ne-am chinuit in total o ora si jumatate, am devastat jumătate de cabinet si, pana la urma, am terminat de controlat doar un ochi. Cu celalalt mai incercam peste 6 luni.

De la oftalmolog am plecat in graba sa comandam pantofi. Fitze pe noi!!! Nu ne mai ajung cei cumparati direct din magazin! Alt show oferit cu generozitate privitorilor. Asa ne trebuie!!! Ideea e ca a fost imposibil sa o convingem sa ii luam masuratori. Cu un picior descaltat si cu celalalt pazit bine, s-a lasat cu tavalit pe jos, bineinteles cu urlatul de rigoare, cu rugat, ignorat, santajat si tot ce ne-a mai trecut prin cap. E o mana de om si sperie o armata. Si am renuntat!! Bine ca măcar mami si-a comandat pana la urma!

Si, daca toate astea nu par suficient de picante, tot in astea 3 zile (2 si jumatate mai corect) am fost si musafiri, ne-au vizitat si oameni dragi, iar pomisorul nostru sarbatorit s-a mentinut cu incapatanare in centrul atentiei. Ca e rasfatata am mai zis. Ca, atunci cand e inconjurata de oameni care o iubesc si pe care ea ii iubeste, isi da si mai tare in petec, o recunosc si va fi material de lucrat pe viitor. Nu e de colo sa-ti vezi plodul catarandu-se pe masa, carand obiecte prin casa gazdei sau lovind cu pumnul pe oricine ii sta in cale. Nu spune iarta-ma decat dupa ce te perpeleste bine, are simtul proprietatii foarte bine dezvoltat si geloziile toate la purtator. Dar are si lipici si nu prea te poti supara pe ea. In 2 zile de week-end nu a dormit deloc somnul de dupa-masa. A avut cate 12 ore de alergat continuu si nu stiu cum a rezistat. Probabil din prea multa curiozitate sau incantare. Cert e ca nu stim cand a trecut vremea si important e ca ne-am inteles pana la urma si ca ne-am atins obiectivele. Si negresit o sa repetam experiente asemanatoare in week-end-urile ce vin. Nu de alta, dar mai avem caini de tuns, RMN-uri de facut, oameni de sarbatorit, botezuri, nunti... eheeee, cate si mai cate!

luni, 9 aprilie 2012

Prajitura alba

I-am promis Anei (sau prietenei mele AMV care imi e datoare cu niste comment-uri) reteta de prajitura cremoasa. Nu am poze pentru ea si as fi putut sa i-o scriu repede pe mail… si ea ar fi preferat asta, cred, din motive de rapiditate, dar hai sa le fiu de folos si altora daca tot vine Pastele si e rost de gatit si mancat. (Rabdare si nervi pentru diete sa avem dupa!!!)

Pasul 1 inseamna zdrobirea a 150 de grame biscuiti simpli, zdrobire pana se alege praful de ei. 100 de grame de unt se topesc (cel mai rapid la microunde) cu 1 pliculet zahar vanilat si se lasa sa se raceasca putin. Se amesteca toate si compozitia rezultata se aseaza intr-o tava de copt captusita cu hartie (de copt, evident!). Eu am intins cat de uniform am putut si am folosit mainile (pentru ca mi s-au parut mai temeinice) pentru presat. Mai mult de 10 minute n-ar trebui sa stea la rumenit, eu as zice clar mai putin daca a fost cuptorul incins foarte bine in prealabil.

Pana e gata asa-zisul blat, ne ocupam de crema. Ana zice ca i s-a stricat mixerul, drept pentru care ii spun ca nici eu nu l-am folosit de teama sa nu trezesc copilul. Am luat un castron mare, o lingura de lemn si mi-am folosit pe deplin forta mainilor. Mai intai am pus 1 kg branza de vaci mai deloc apoasa. Am adaugat si am frecat bine pe rand 3 oua, 200 de grame de zahar, 3 linguri cu varf cu faina si o linurita rasa de sare. Apoi am mai pus cam 300 de grame de smantana (mie mi s-a cam stricat cantarul). Toate astea, bine amestecate, se toarna peste blat si se lasa in cuptor 40 de minute la foc potrivit si o ora dupa oprire.

Pentru un plus de savoare si aspect, se poate aplica o glazura facuta dintr-un albus, 200 g zahar pudra si 50 ml zeama de lamaie. Aici ar cam fi nevoie de mixer, desi nu mai mult de 5 minute. Si mai trebuie rabdare ca prajitura sa se raceasca inainte de aplicare, altfel riscam sa stricam toata treaba (pe cuvant de cercetas patit!) Se mai pot pune si fulgi de migdale sau spirale de sos de ciocolata topita la bain-marie cu unt (proportie de 100 de grame la 50).

Si asta-i tot! Ha, o sa ziceti ca ati mai citit reteta! :)

Un week-end in familie

Nu cred ca este bucurie mai mare decat sa ii ai pe cei dragi alaturi si sa fie pace si armonie.
Week-end-ul acesta am stat numai de petreceri pentru ca am avut o tripla sarbatoare: 2 flori, una mica si gingasa, cocheta si cu mare lipici la public, un floricel mai maricel (nu spui cine, persoana importanta) si venirea parintilor mei in Capitala (eveniment in adevaratul sens al cuvantului!).
Ce poti sa iti doresti mai mult decat o familie mare si frumoasa? De la cei mai mici, la cei mai mari, cu totii ne-am bucurat unii de ceilalti si am profitat la maxim de cele cateva zile petrecute impreuna.
Si am sarbatorit cu shopping, cu tort, cu coniac armenesc si sampanie, cu plimbari la Targul de Florii si la Salonul Auto si mers la spectacol si multe bunatati de la toate gospodinele care ne inconjoara :) .
A fost tare dragut si speram sa repetam istoria ca ne place sa fim numiti recidivisti :) cand e rost de sarbatoare!

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Targul de Florii de la Muzeul Taranului Roman (2012)

De cativa ani am facut o traditie ca in preajma Floriilor sa vizitam Targul de profil gazduit de Muzeul Taranului Roman.
Desi am depasit momentul cand tot ce era expus acolo parea surprinzator, am observat cu placere ca in fiecare an apare cate un elemen nou care face sa ma intorc cu drag.
Fie ca esti in cautarea unor obiecte traditionale sau specifice Sarbatorilor Pascale, fie ca doresti sa iti clatesti ochii si sa evadezi de cotidian sau pur si simplu vrei sa tragi niste poze, Targul de Florii este unul dintre locurile potrivite.
Nu am multe de povestit despre acest eveniment pentru ca experienta trebuie si merita traita personal, dar va pot impartasi impresiile mele prin cateva fotografii de la fata locului:
 










miercuri, 4 aprilie 2012

One Happy Family


Desi acest post era poate mai potrivit la inceputul lunii martie, eu zic ca sentimentele nu ar trebui sa fie doar de sezon si e placut sa le exprimi oricand. Plus ca inspiratia te loveste cand vrea ea, nu cand o chemi tu, deci trebuie sa te supui. 
Sa incepem deci:
Eu mereu am avut multe mame: inca de la inceput am castigat 3! Mama, the one and only, bunica, cea care m-a crescut si careia nu i-am putut spune altfel pentru ca merita din plin aceasta titulatura si mama spirituala - matusa si nasa mea de botez care si acum m-ar proteja ca pe un copilas. 
De acum vreo 14 ani am agonisit o a patra mama pe lista, mama prietenului meu de atunci si a sotului de acum. Este frumos si placut sa te gandesti ca doar iubind un om poti castiga o familie intreaga. Si uite daca esti cuminte si rabdator chiar te poti capata big time!

Astazi insa vreau sa vorbesc de Mama care mi-a dat viata si nu numai, dar si de Tata, ca in orisice lucru trebuie sa existe un echilibru, nu?
Si vreau sa vorbesc de ei nu doar ca sa ma laud, ci mai mult sa dau un exemplu de Asa Da! 

Probabil toate mamele sunt la fel, probabil toti copiii isi vad mamele la fel si poate eu nu fac decat sa repet ce stie deja o lume intreaga. Si totusi, aleg sa scriu ce simt.

Pentru Mama nimic nu este imposibil si fara rezolvare, nimic nu este prea greu. Gandeste pozitiv intotdeauna si iti insufla si tie acelasi lucru.
Mereu te invata ceva de bine, te indruma pe calea cea corecta (uneori atat de subtil incat ai impresia ca ideea a fost tot timpul a ta) fara sa te manipuleze insa, te sfatuieste si iti impartaseste din experienta ei fara sa iti ceara niciodata ceva in schimb. 

O banuiesc ca s-a reincarnat de multe ori si de-a lungul atator existente a agonisit intelepciune de acum da si la  altii. Mai banuiesc si ca a fost acolo cand s-au pus bazele filosofiei, psihologiei si diplomatiei. Cred ca a avut ocazia sa intalneasca oameni frumosi si deosebiti ca ea si a stiut fie sa aplece urechea la ce era cu adevarat esential, fie sa fure cu eleganta tot ce avea nevoie pentru a pune bazele unei vieti echilibrate. Banuiesc toate astea pentru ca nu stiu cum pana la varsta asta ar fi reusit altfel sa agoniseasca atat si sa fie un om atat de bogat sufleteste. 
Mama nu inceteaza niciodata sa ma uimeasca. Ea vrea si poate orice isi propune si ma invata si pe mine la fel. 
Uneori cred ca este ruda cu Samantha si poate cu Harry Potter ca prea ii ies toate bine, ca se intalneste pe ascuns cu Dalai Lama sau cu Osho pentru schimb de impresii si ca il ajuta pe Paulo Coelho sa isi gaseasca vorbele potrivite atunci cand nu le are la el.
Poate de asta niciodata nu mi-a fost greu sa ii cer un sfat, sa ii spun ce ma supara, ce ma doare sau cat de fericita sunt pentru ca de la ea ma astept intotdeauna la vorba cea mai buna si care imi ofera echilibru. 
Imi place la nebunie sa mergem la shopping impreuna, sa ne trimitem mailuri sau sa vorbim cu orele la telefon, sa punem tara la cale, sa schimbam impresii, sa ne facem planuri de concediu impreuna.
Imi place de ea si o admir enorm ca om, ca femeie, sotie, prietena, mama, profesionist.
Si ca lucrurile sa nu fie mai prejos in toate domeniile, a avut si norocul sau harul, sa gaseasca un om la fel de minunat si deosebit ca ea care sa ii stea alaturi, cum spune povestea, pana la adancile batraneti ce vor urma. Tata este si el parca din alta dimensiune si tot ce am spus mai sus de Mama putem transpune la genul masculin si iata descrierea alor mei desi cuvintele sunt poate prea sarace sa exprime totul despre ei doi.
Sunt parintii mei si normal ca ii vad cu alti ochi dar stiu (si asta e confirmat de multe surse din afara) ca sunt oameni desavarsiti si minunati de la care ai ce invata si care merita tot binele si frumosul din lume si imi doresc ca peste ani cand o sa am copiii mei sa ajung si eu macar 50% de parinte pe cat sunt ei.

marți, 3 aprilie 2012

Anti-nesimtire

L-am auzit acum putina vreme pe Cristian Tudor Popescu la televizor cu teoria “smecherului cu Jeep”. Vezi Doamne, aste e cel mai nenorocit si distrugator specimen pentru ca isi foloseste masina din dotare sa mearga pe unde are el chef si cum ii arde lui, bineinteles cu victime si pagube colaterale, ca de-asta se duce tara asta de rapa, pentru ca toti parvenitii isi iau tancuri sa se simta importanti!

Jeep-ul e un tip de masina care mie imi place foarte tare. Dar Jeep in mod generic, si in cazul d-lui CTP din cate am inteles, ar fi orice masina mare, puternica, dotata, scumpa… cumva superlativul a ceea ce s-a cam inventat. Sa ai posibilitate sau sansa sau sa poti si sa iti permiti sa iti faci propriile reguli. Pentru mine nu e neaparat rau sa poti sa ai si sa vrei sa ai si chiar sa ai. Imi convine confortul, imi plac lucrurile estetice, inteleg pasiunile pentru lucruri si obiecte si asa mai departe, si nu vad, in primul rand, de ce as da cu piciorul la siguranta. Daca as avea cu ce, eu mi-as lua un “Jeep”.

Cu a face propriile reguli insa am o maaaare problema!! Numai ca asta nu tine de soferul de Jeep neaparat. Tine de cei 7 ani de-acasa ai fiecaruia, de educatia de-o viata, de mentalitate, de bun simt. Sunt o groaza de factori! Jeep-ul sare in evidenta prin dimensiuni si prin faptul ca nu toata lumea si-l permite. Sare in evidenta pentru ca intr-adevar cu el se poate la propriu abuza, pentru ca cei care nu-l au, intr-o buna proportie, se mai intampla sa fie si rosi de invidie si se mai racoresc gasindu-i pricini. Dar, daca soferul de Dacie nu merge cu 200 km/ora, nu inseamna ca n-ar vrea. Si iarasi o sa supar multa lume prin analogiile mele, dar Dacie avea autohtonul de dimineata care a oprit in mijlocul drumului, in mijlocul traficului, sa ii coboare precupeata care s-a dus fuga-fuga pana la “tonomat”. Plus ca, daca am indraznit sa ii atrag atentia ca incurca foarte multa lume, s-a pus pe injurat, dat din maini si mai ales pe facut ambitie si stat in mijlocul drumului si dupa ce nu mai avea treaba. Nu mai spun ca la primul semafor s-a pus pe claxonat inainte ca rosul sa devina verde, semn ca prostia macar de perseverenta nu duce lipsa.

Am avut Dacie in familie aproape 30 de ani si nu am pornit o campanie anti-marca! Nu despre asta e vorba! Orice fel de masina ar fi – si mica si mare, si veche si noua, romaneasca, straina, ma apuca niste nervi incredibili uneori pentru ca am senzatia ca unele lucruri nu se vor schimba niciodata. E o campanie anti-nesimtire! Respectul fata de ceilalti se invata foarte greu si, de cele mai multe ori, nu se manifesta in spatiul public pentru ca la noi orice e posibil, pentru ca fortam limite si ridicam din umeri cu “e, las’ ca merge si-asa!”, pentru ca nu pot fi altii mai smecheri decat noi. Iar rautatea iese la iveala pentru ca ni se pare normal sa dam in cap numai sa nu ramanem datori.

Nu sunt de acord cu toate legile din tara asta, dar ma scot din sarite cei care se cred foarte destepti doar pentru ca au gasit mici portite de a le pacali, fie ca vorbim de simple reguli de trafic pana la unele de nivel foarte inalt. Atata vreme cat eu joc corect, nu o sa ezit sa ii sanctionez, fie si doar printr-un claxonat apasat sau cateva cuvinte, pe cei care apeleaza la pacaleli, abuzuri sau furtisaguri. O iau personal si ma simt direct jignita. Refuz sa cred ca sunt mai multi decat oamenii decenti si civilizati si atunci merita sa le spun in fata ceea ce cred despre ei.

Imi cer scuze fata de Ellie pentru ca postarea ei de azi a fost foarte frumoasa, dar am o parere pe care am simtit sa o exprim. Mi-o asum impreuna cu eventualele ridicari de spranceana. Dar sunt convinsa si ca sunt destui cei care ma sustin si ii invit chiar sa isi exprime parerile.

ReVeDeRe

Nu stiu de ce primavara imi da aripi ca nici macar nu miroase a Red Bull (slava Domnului, de fapt!), dar nu pot sa nu ma minunez de miracolul acestui anotimp. Iarna si frigul imi ingheata vointa, initiativa si patosul si intru in hibernare. Dar primavara ma scutur de toate cojoacele si revin in forta.
Primavara imi da viata, ma renaste si ma reinventeaza an de an si de asta o iubesc ca pe o mama buna.
Ei bine, primavara asta am decis ca trebuie sa recuperez la capitolul prietenie (cred ca exista un trend la Cafenea la noi sa vorbim despre acest subiect). Nici eu nu am o lista interminabila de prietene dar ma bucur sa spun ca am cateva cu care ma mandresc. Cred ca am mai vorbit in trecut de un principiu invatat la psihologie denumit 3-5-7 si care spune pe scurt ca un om poate avea maxim 3 prieteni extrem de apropiati (un fel de BFF), 5 prieteni foarte buni si 7 prieteni in total. Cam atat suporta baierele sufletului nostru, restul intra in categoria cunostinte, colegi, orice altceva. Daca stai sa analizezi lucrurile si te gandesti bine, cam asa este. Ce nu ne-au invatat in scoala este ca cei 3, 5 sau 7 nu trebuie sa fie toata viata aceiasi si din pacate asta trebuie sa o descoperi pe propria ta piele.
In timp am invatat sa imi aleg pe spranceana, cum se spune, oamenii cu care ma inconjor. Evident ca si spranceana si nasul si flerul mai dau rateuri cateodata, nu poti citi oamenii ca pe o carte deschisa nici dupa multi ani de asa-zisa prietenie. Dar din dezamagiri inveti si te ridici si ajungi sa mergi mai drept pe un nou drum.
Sunt oameni insa cu care rezonezi de la inceput, cu care esti pe aceeasi lungime de unda si cu care chiar daca te vezi o data in an te simti la fel de bine ca si cum ai fi reluat o discutie intrerupta cu o zi in urma.
Nu trebuie sa dai dovada de nimic, sa aduci cadouri sau sa savarsesti cine stie ce fapte de vitejie ca sa primesti ceva la schimb, pentru ca prietenia nu este un troc ci pur simplu, este. Sunt oameni care te accepta asa cum esti, care te iubesc neconditionat, care te admira, care iti sunt alaturi, care se bucura si sufera alaturi de tine, care nu te judeca oricat de tare ai fi gresit. Oameni de la care poti sa furi cu incredere energie pozitiva ca sa te incarci pentru un an de zile si care nu se supara pentru o astfel de fapta pentru ca au de unde sa iti ofere atatea si atatea lucruri frumoase.
Sunt oameni frumosi, care merita prietenia ta si care poarta cu mandrie apelativul de prieten.
Ei bine, primavara asta mi-am facut mea culpa pentru ca mi-am neglijat toate cele 3,5,7 prietene si am decis ca trebuie sa imi revin! Asa ca, desi poate suna ciudat fiecare zi de luni a unei noi saptamani am alocat-o redeverii cu cineva drag.
De ce luni? De ce doar o zi pe saptamana? Luni, ca sa incepem saptamana cu bine si pentru ca dupa week-end suntem mai relaxate. O zi pe saptamana doar, nu pentru ca mi-ar geme agenda de alte intalniri sau as sta zi de zi exagerat peste program, ci pentru ca in restul timpului ma duc la sala, ma relaxez si mai trebuie sa dau si pe acasa pentru ca sotul meu merita toata atentia din lume si de ce sa nu o zic pe aia dreapta, el face parte cu succes din categoria BFF. Trebuie sa le impacam pe toate si sa gasim acel echilibru care ne aduce liniste si bunastare sufleteasca.
Ma bucur astfel de primavara si de prietenele mele si va sfatuiesc si pe voi sa incercati sa va aduceti aminte mai des de cei dragi, familie si prieteni!

duminică, 1 aprilie 2012

"Papa, mami!"

Gatesc pentru fii-mea aproape in fiecare zi. Uneori nu prea stiu de ce. Dimineata nu bea decat lapte, la pranz mananca la cresa cam 5 zile din 7 (iar, daca e acasa cu tataie, painea cu branza e sfanta) si in week-end ba prin oras, ba pe la Fina, ba 2 mese intr-una, pe unde apucam si pe unde se poate. V-am zis eu ca nu sunt o mama model!

De fapt, daca stau sa o iau la analizat - analiza - analizare, ma mai agit pentru mesele de seara – alea in care ajungem acasa la o ora rezonabila si nu suntem prea obosite ca sa mai mancam. Sa mancam corect adica, pentru ca la repezeala eu iau ceva caloros si satios din frigider, iar ea isi bea pe neresuflate laptele si ne declaram multumite. Tati, fie vorba intre noi, in general nu prea conteaza la capitolul asta ca si-asa vine acasa la ore imposibile.

In general mai fac la gramada 5 – 7 feluri, si 1 si 2 si 3 si 2 de 2 si 3 de 3, sambata sau duminica dupa cum imi pica la indemana. Inca ma incapatanez sa cred in idea ca atata gateala ar putea sa ajunga pentru toata saptamana ce vine sa nu mai mincam aiurea. Si sa facem si economie, ca asa gandeste o gospodina adevarata. Ideile si varietatea nu lipsesc. Economie nu fac pentru ca, invariabil, dupa ce cumpar jumatate de hypermarket, cand ajung acasa tot n-am tot ce-mi trebuie sau as vrea. Dar asta-i boala grea si alta treaba. Retete insa am tot strans si, cum internetul nu-mi mai este suficient, am facut un intreg dosar de adunaturi. Mai traznite, mai exotice, mai normale, desi nu chiar banale… de toate felurile. Eu sunt dispusa sa incerc si nu prea ma dau inapoi de la nimic. Cu ceilalti doi insa - tata si fiica, deh! (ba s-ar putea si cainele) - lucrurile stau altfel. E un sacrilegiu sa pui miere pe friptura, de exemplu, o nenorocire sa faci tocana fara carne si un dezastru tehnic sa tavalesti gogosile prin zahar si nu doar sa le pudrezi putin. (Iar am adus vorba de gogosi, iar n-o sa mai am viata pana nu fac di nou!)

Saptamana trecuta am zis ca pedepsesc pe toata lumea sa manance sanatos. La final a reiesit ca m-am pedepsit singura pentru ca 7 zile am mancat doar eu ce-am pregatit. Sa nu se inteleaga gresit – mancarea a fost buna, doar clientii cusurgii. P-astia se pare ca din oua fierte sau omleta, carne la gratar si peste prajit cu mamaliga nu ii scot.

Cum ziceam – mancare sanatoasa = musaca cu spanac si pui, tocanita de legume, salata “varza” si bruschete cu somon si mozzarella.

Musacaua e chiar delicioasa… pentru cei care n-au fost obligati cand erau mici sa inghita cu noduri tot spanacul pus cu incapatanare in farfurie de mame sau bunici.

Si se pregateste astfel: Una bucata ceapa tocata marunt se pune in tigaie cu 2 linguri de ulei si putina apa. Dupa ce se fierbo-caleste lacrimogena putin, se adauga spanac (proaspat, congelat, conserva – dupa posibilitati si preferinte) cam jumatate de kilogram si 1 catel maricel de usturoi pisat.
Cartofii si puiul se fierb fiecare separat in treaba lor/lui, primii in coaja, cel din urma in piele proprie (sau nu!). Eu am folosit piept, dar cica poti sa iei doar baconul de pe el si, daca e si putin afumat, iese super combinatie. (Glumesc eu, dar reteta originala chiar e cu bacon si nu pui fiert atos, fad si sanatos… pai cum sa-l manance copilu’?!)
Si ultima parte – sosul facut din 3 oua, o ceapa verde tocata bine, 200 ml smantana si 100 ml lapte. Si apoi totul se combina in straturi – unul de cartofi (decojiti, bineinteles) taiati rondele, unul de spanac, fasiute de pui si sos ovo-lacto-cepos. Se pun straturi – straturi pana se termina apoteotic cu sos galbior care sa se rumeneasca frumos la cuptor. Ce cusur sa aiba o astfel de mancare?? Are si sare si piper puse peste tot pe unde se iveste ocazia sa ajute la gust.

Tocanita e mega-ultra-super usor de facut. Toate se toaca si se pun treptat tr-o tigaie mare – eu mai am din aia de tuci capatata de la mama.
Intai ceapa marunta la calit putin cu un strop de apa (sa nu avem arsuri la stomac altfel), si apoi da-i: cartof, ardei, telina - radacina si tija, rosii, morcov, dovlecel, broccoli, ciuperci… orice. Se pune apa, sare si piper si la final se mai adauga suc de rosii sa iasa tocana rosie ca de-aia e ea tocana.

Salata “varza” cred ca e orice salata in care amesteci tot ce ai chef.
Asta a mea a avut ultimele urme de rucola din frigider, salata iceberg, varza chinezeasca, telina tija, castravete, rosii cherry, ulei de masline, otet balsamic, sare si piper. Spre surpriza mea din asta Arina macar a gustat – nu rucola din ea, sa nu exageram!

Si bruschetele le-a testat putin… dupa cum urmeaza in imaginea alaturata.
Mozzarella – interesanta ca se intinde, somonul – bun ca doar e “pe(s)te”, lamaia zburata fara drept de apel si feliuta de bagheta neagra “ia mami, nu m(b)una!”

Ca de fapt la asta se rezuma “Papa tu, mami! Male – male!” Arina doar se uita si mai mananca paine goala ocazional. Iar cum din asta se gaseste peste tot, sa nu zic pe toate drumurile ca-mi da senzatia ca o ia de pe jos, mai bine imi fac unghiile frumos la salon si ma potolesc cu gatitul. Cat m-o tine!