De felul meu sunt campioana la a ma sustrage de la orice activitate ce are legatura cu sportul in general. Toata scoala am avut scutire la orele de educatie fizica. Si adevarul este ca exceptand pauzele dintre ore cand jucam cu colegele "elastic" nu a fost nimic sa ma atraga in acest domeniu. Si acum ma intreb cum de am invatat totusi sa inot sau sa merg pe bicicleta.
Dupa ce am venit in Bucuresti, am inceput sa cochetez cu mersul la sala, dar la modul un an da si vreo 2-3 ba. Adevarul este ca daca trebuie sa ma duc singura ma simt cam trista si oropsita, dar daca pot face echipa cu o colega de "suferinta" totul devine mult mai simplu. Mereu am fugit de aerobic sau alte asemenea cursuri pentru ca preferam sa trag in liniste de fiare sau sa alerg in ritmul meu pe banda. Dar si de alergat am fugit cat am putut. Eram terorizata de proba de rezistenta din scoala.
Cam de anul trecut insa, am decis ca e nevoie de o schimbare la acest capitol, asa ca mi-am cumparat o bicicleta cu care sa bat Bucurestiul si am iesit prima oara in viata mea la jogging.
Si pentru ca omul cat traieste invata si a-ti depasi temerile este, pana la urma, o lectie de viata, ieri am fost la prima mea ora de aerobic!
Aici trebuie sa multumesc (ca la Oscar) prietenei mele care mai subtil sau mai pe direct nu s-a lasat pana nu mi-a insuflat si mie din placerea ei de a face miscare si m-a invitat sa trecem si prin aceasta incercare impreuna.
A fost greu pentru o prima data, uneori aveam impresia ca sunt si eu pe acolo, mai mult in contratimp, a fost cu aspirine si azi cu "au" si "vai", dar a fost si cu "mai vreau", ceea ce pana la urma mi se pare cea mai mare realizare.
Este dificil de inteles pentru un sedentar (vezi, eu) cum sa ajungi sa iti placa sa te chinuiesti, sa transpiri, sa cazi lat, sa te sui pe cantar si sa nu vezi nicio diferenta iar a doua zi sa te doara toti muschisorii de care nici nu aveai habar ca ii ai in posesie si totusi sa spui ca ti-ar placea sa perseverezi.
Si mai incredibil era pentru mine sa cred ca cineva face sport din placere. Ma uitam ieri la instructoarea noastra (si frumoasa si cu un corp bestial) cata pasiunea punea in ceea ce facea si cat de mult putea sa zambeasca. Cand vezi asa ceva nu ai cum sa nu devii motivat.
Pana la urma totul se rezuma la ce iti doresti in viata si la prioritati. Vrei sa ramai sedentar, vrei sa incerci si ceva nou? Vrei sa te duci acasa sa te bagi in pat sau sa depui ceva efort pentru ca tu si corpul tau sa va bucurati de sanatate si o forma cat mai buna?
Probabil sunt si lucruri pe care nu le voi face niciodata pentru ca imi cunosc limitele (de ex. sa ma dau cu rolele - mai dificil cu 2 picioare stangi) dar pe de alta parte trebuie sa invat ca primul cuvant rostit sa nu fie Nu, atunci cand nu exista un motiv cu adevarat intemeiat.
Si pentru ca respect din tot sufletul pe cei care fac sport si nu se lasa corupti de lene, o sa fac si eu tot posibilul sa tin pasul cu acest suflu nou, nu pentru ca e in trend sau cool, ci pentru ca e un plus de sanatate si tonusul meu nu are decat de castigat.
Voi ce parere aveti? :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu