Pledoarie pentru ceainarie

Hai ca asta-i culmea, o Cafenea pledeaza pentru concurenta – ar putea spune unii mai carcotasi.

©iStockphoto.com

Pai da si am 2 motive foarte basic: 1. Nu suntem o cafenea veritabila, ci un spatiu virtual unde ne intalnim [eu si Alina (si invers) de cele mai multe ori :D pentru ca nu prea avem cititori prea curajosi care sa ne lase si comment-uri pe blog ;) ] si povestim, deci nu putem vorbi de o concurenta veritabila intre 2 “bresle” diferite si 2. Pe langa faptul ca nu vad de ce ar exista o competitie reala intre ceai si cafea (la fel cum nu inteleg de ce trebuie sa existe o batalie chiar si imaginara intre vanilie si ciocolata/cacao), eu ma refer aici strict la o stare de spirit, la placerea de a te afla intr-un anume loc si oricat as iubi eu o anume cafenea din Viena, pe plaiurile noastre imi place sa imi fac veacul prin ceainarii.

Acum vreo 7 ani, am deprins obiceiul sa beau ceai. De la verde, la negru, rosu, de fructe, afumat sau banalul ceai de musetel, imi place diversitatea si am o mini colectie de ceaiuri dintre care cel de iasomie se distinge ca preferatul meu.

Daca nu ai o cultura a ceaiului din frageda pruncie si daca l-ai asociat mereu cu faptul ca ceaiul nu e bun decat pentru anumite afectiuni (vezi, eu de exemplu pana acum cei 7 ani de care vorbeam mai sus) este greu ca acesta sa te cucereasca. Si totusi se poate, daca ii dai o sansa.

Cum beau cafea doar ocazional, tind sa cred ca ceaiul este totusi mult mai ofertant la capitolul gust si aroma decat este cafeaua. Am uitat sa pomenesc de plusul de sanatate. Daca de cafea am auzit ba ca face bine, ba ca e nociva, de ceai, deocamdata, nu s-a legat nimeni sau poate nu am aflat eu. Sunt de acord insa ca sunt 2 chestiuni diferite care nici nu se aseamana dar nici nu ar trebui sa fie considerate ca si competitoare. 

Cu siguranta ceaiul este insa asociat, in mintea mea, cu eleganta, cu traditia, cu rafinamentul. Mi se pare un gest cochet sa bei ceai, plus ca niciodata nu poti afirma ca e ceva cazut in desuetudine.

Poate de asta traiesc cu impresia ca cei care vin in ceainarii sunt cu totul alte persoane decat cei care frecventeaza cafenelele. Cel putin genul de cafenea de la noi din Bucuresti, loc de intalnire si fitze, de dat bine la bulevard si afisat ultimele achizitii in materie de masini sau alte posesiuni (nu zic ca nu calc pe acolo ci doar ca uneori astfel de locuri parca nu sunt destul de Feng shui pentru gustul meu). Daca as compara cu cafenelele vieneze, atunci mi-as retrage afirmatia pentru ca acele cafenele imi inspira aceleasi good vibes ca si ceainariile bune (pentru ca mediocritatea exista si aici din pacate).

Si daca imi invit prietenele sau pe cel drag la o ceainarie este pentru ca stiu ca ne putem bucura de un loc relaxant, cu muzica in surdina, cu ceai bun care te invaluie cu aroma sa, te energizeaza si te binedispune, o oaza de liniste si confort, de rafinament si cosiness – cum ar spune romanu’. Faza misto (mind my language) pentru cei care nu prefera sa bea musai ceai este faptul ca se gasesc alternative, atmosfera fiind pana la urma cea care conteaza cu adevarat.

Ceainaria, ca si entitate, iti poate oferi confortul si echilibrul mult visat si evadarea perfecta din jungla cotidiana.

Avem in Bucuresti astfel de locuri frumoase, despre unele am mai scris, de altele doar m-am bucurat pe ascuns si sunt fericita sa descopar ca publicul consumator de ceainarii este tanar si frumos si diversificat si are acel je ne sais quoi pe care nu il gasesti decat in locuri cu adevarat deosebite.

Ceainaria este ca si principiu un loc cochet unde te poti intalni cu cei apropiati de sufletul tau dar si cu persoana proprie (ca tot am citit mai devreme o poveste despre invatamintele maestrului Zen, Joshu) si de unde pleci incarcat de acel tip de energie care te binedispune si te hraneste in mod pozitiv pe termen lung.

Si desi mi-as deschide in continuare oricand o cafenea precum cea de la Viena, m-as ascunde anytime de lume sau de mine intr-o ceainarie.

Si cum zice vorba consacrata, va doresc sa Keep calm and drink tea!