N-am mai relatat nimic de pe front in ultima vreme. Si, din
pacate, nu prea se aplica formula “no news is good news”. Bine, nu sunt nici
vesti proaste. Doar ca muncim din greu sa trecem de primele luni, sa crestem,
sa ne facem un program.
Muncim zi si noapte. Unii mai mult, altii mai putin. Si
muncim pentru ca, in principiu si ca regula, se pare ca la noi in familie, in
afara de Toby, nimeni nu prea doarme. Unii isi incarca bateriile foarte rapid,
iar altii trebuie sa se adapteze si sa se multumeasca doar cu cateva ore de
somn pe noapte… pe zi mai rarut!
Apoi, unii devin pe zi ce trece tot mai nazdravani… si mai
rasfatati si mai cu personalitate. Iar altii raman pur si simplu la statutul de
victime. Se face in asa fel incat cei mari asculta de cei mici, cei mari sunt
intotdeauna invinsi de cei mici, cei mari sunt disperati, iar cei mici se amuza…
E un razboi deschis, continuu. Noi nu plecam nicaieri ca sa nu scapam lucrurile
de sub control. Si ii intelegem si pe cei care nu se risca sa ne viziteze si sa
ajunga in mijlocul unui haos autentic! Si avem 2 fete… dintre care una inca
nici capul nu si-l tine! Cum s-or descurca cei cu 3 copii??? Sau cu baieti???
Desi ajung sa cred ca uneori o fata face cat doi baieti.
Vorba lunga… s-o scurtam! Suntem bine. Kate face azi 6
saptamani. Mi se pare mult si putin. Adica au trecut usor si greu, repede si
incet. N-am scapat de stres, dar se pare ca trebuie sa invat sa traiesc cu el.
N-am scapat de oboseala, dar am acceptat-o incet-incet si incerc sa ajung la un
compromis cu ea. Caut si ma agat de
orice incurajare – la prieteni, in carti, pe internet… si stiu ca o sa vina
ziua in care si mezina o sa imi spuna “ma nebunesti, mami!”, iar eu o sa rad…
ca ce altceva sa fac?! Si ziua in care cea mare n-o sa mai vorbeasca tipand,
n-o sa mai arunce mancarea pe jos si n-o sa isi mai faca singura baie cu apa in
mijlocul sufrageriei. Slava Domnului ca amandoua sunt sanatoase. In rest,
intr-un fel sau altul, o scot eu la capat cu ele. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu