TANZANIA - jurnal de calatorie (3)

02.09.2000 Dimineata, pana a ajuns soarele la cortul nostru a fost destul de frig, cred ca foarte putin peste 0 grade. Soarele a rasarit dupa Kili, o imagine deosebita. Pe munte nu este zapada, doar ghetarii vesnici. Din tabara am plecat primii si am urcat usor pana la Shira Hut - 3829m, in 4 ore cu mai multe opriri mai mici si o pauza de masa. Eu as fi mers mai repede dar ghidul tot imi spunea ca trebuie sa merg incet. Asa sunt ei obisnuiti sa mearga. De fapt asa este mai bine pentru aclimatizare. Peisajul se schimba destul de repede, din ce in ce mai putina vegetatie. Am trecut pe langa floarea Thompson, senecia, imortele, lobelia ... Deja am depasit vechiul record personal de inaltime (3700m urcati in Austria) si ma simt foarte bine. Sper sa nu inceapa simptomele de rau de altitudine prea curand. Dupa-amiaza ne-am plimbat prin preajama taberei, am pozat si am filmat varful. Nu stiam ca pe abruptul din stanga varfului vom urca.

03.09.2000 Traseul clasic este de 5 zile insa pe ruta aleasa de noi, cea mai grea, se mai sta o zi pe platoul Shira, pentru aclimatizare. Am urcat fara bagaje pana la 4450m si apoi ne-am intors in tabara. Vegetatia se rareste tot mai mult pe masura ce urci. La 4000m este o momaie mai mare decat celelalte de pe drum.

Restul zilei am stat mai mult prin cort pentru ca ardea soarele prea tare. Din fericire tot nu au aparut semnele raului de inaltime.

04.09.2000 - Dimineata am plecat pe la ora 9:20, bineinteles dupa ce am luat micul dejun, care aici nu este chiar asa de mic (fructe, porridge, omleta, ceai, gem, unt de arahide). Am inceput sa urcam incet-incet, conform stas-ului local (pole-pole). Dupa 2h 15 min am ajuns in locul pana in care am urcat ieri (4450 m). Panta este destul de mica. Neplacut este vantul care sufla ... si sufla ... tot timpul. La Lava Tower (4600 m) ne-am oprit sa mancam putin si sa bem ceai.

Acum, daca incerci sa alergi (nu ai de ce, dar daca vrei cu tot inadinsul ...) imediat incepi sa gafai. Pulsul mi-a mai crescut putin insa in rest nimic important, nu ma doare capul, doar cand e frig incep sa-mi tremure mainile. Dupa o pauza de vreo 30 minnute pornim mai departe si tot urcam pana la un mic platou unde porterii deja si-au montat corturile. Noua cred ca ne-a luat vreo ora sa punem cortul din cauza solului, numai pietricele care nu tin cuiele deloc. La fiecare cui Liviu a pus cate un bolovan ca sa nu ne ia vantul cortul. Eu am facut ca un fel de cazemata in jurul cortului.

Eu nu am pofta de mancare si mi se pare stresant sa ma puna sa mananc tot timpul, ca sa am putere sa urc, dupa cum zic ei.

In cort am intrat pe la ora 19, dar cred ca am adormit pe la ora 23, cu putin inainte sa trebuiasca sa ne sculam pentru “asaltul varfului"

Cafeneaua vieneza: Ramai alaturi de noi, maine va fi ziua cea mare!