joi, 4 aprilie 2013

Privind in jur asa...

... cate putem invata! Acum doua zile am fost la control la pediatrie. Asteptam cu pitica mea sa intram in cabinet. Stateam amandoua de vorba pe canapea. :) In momente din astea nu prea realizam ce se intampla in jurul nostru. Dar… e cineva care poate trece cu vederea un VIP care isi face aparitia intr-o incinta/incapere sau ce-o mai fi ea?

Nu, nu e vorba de un VIP in adevaratul sens al cuvantului, ci de unul prin atitudine. Vorbesc despre o doamna de vreo 40 de ani, sau cel putin cam atat ii indica fata, supla, foarte bine imbracata, care vorbea la telefon intr-un mod foarte afectat… probleme de afaceri foarte importante de buna seama. Copilul, un baiat la vreo 7-8 ani, mergea in urma ei. S-a asezat pe un calut de plastic si si-a indreptat privirea spre ecranul televizorului. Logic! Copiii cred ca simt atractie automata in fata desenelor animate. Ignorare mama-copil reciproca timp de cateva minute… fiecare cu treaba ei/lui. Apoi mama a intrat lenes in cabinetul doctorului. Si-a lasat geanta, haina… culmea si telefonul!! Si si-a dat seama ca ii lipseste copilul. S-a intors in usa si l-a strigat. El nu a reactionat. A 2-a tentativa a fost deja: “Mai, baiatule tu esti lovit??”. Pe mine chiar m-a lovit in moalele capului. Mi s-a parut dur si urat. Copilul insa in continuare nu reactiona. Si mi s-a parut grav! Nu neaparat modul de adresare, cat faptul ca probabil baietelul ala era deja obisnuit cu astfel de formulari si devenise imun la ele. Avea o fata atat de impasibila!! Probabil ca intr-o oarecare masura de vina erau si desenele. Si Arina mai ramane uneori absorbita in lumea lor si nu-mi raspunde sau mai ignora. Dar cum sa ii spun ca e “lovita”? Ca ar intelege ea din asta? In plus, in urma unei alte ne-reactii, mama cu pricina a mers direct la pusti si l-a apucat de un brat, apoi l-a tras cu forta. Impresia mea a fost ca el ii incurca in mod clar programul, ca ea nu avea nici o grija fata de el… oare nu era nici bolnav?? Sau de ce l-o fi adus acolo?! Ca la 7-8 ani mai rar controale de rutina!

Nu e usor sa cresti un copil. Dimpotriva! Necesita multa atentie, rabdare, timp… si mai ales iubire. Si nici nu ar trebui sa judecam alti parinti pentru ca facem greseli cu totii. Dar totusi… mai bine m-ar creste si m-ar invata copilul pe mine decat sa il tratez eu asa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu