O prietena

Sa va zic de Ana! Scriu chestia asta acum pentru ca stiu ca are nevoie. Dar cu amenintarea ca o sterg daca o prind ca plange!!!

Am cunoscut-o pe Ana... acum vreo 7 ani cred! De fapt, nu-mi mai amintesc momentul exact pentru ca la primul nostru job comun am interactionat foarte putin. Era si foarte tanara pe-atunci... Eu, cu 6 ani mai mare ca ea, cred ca o etichetasem "copila". Daca am vorbit, ce-am vorbit... nu-mi mai amintesc. Acum ca ma gandesc, chiar sunt curioasa ce impresii mai are ea din vremea aia. :) Eu mai stiu doar ca era lunga si baietoasa... Halal imagine!

Amintirile mai solide incep de acum vreo 5 ani si ceva... Tot stau si rascolesc prin minte, dar nu am notiuni exacte pentru ca na... uneori intalnesti oameni de la care nu ai asteptari sau pe langa care treci superficial... si abia mai tarziu realizezi ca lucrurile s-au asezat bine, ca au venit de la sine si s-au cimentat. Am inceput sa lucram intr-un birou mult mai mic, cu o mana de oameni si, vrand-nevrand, am petrecut sute de ore impreuna, am impartasit intimitati, povesti, barfe, planuri... detalii. Ana era inocenta si transparenta. Ce gandea, aia spunea. Noi, restul, o mai luam peste picior, o imitam pentru felul in care vorbea la telefon, ii mai faceam farse, ne minunam de cat de visatoare e... o mai injuram ca era mereu vesela si relaxata in timp ce noi munceam... Nimic iesit din comun! :) A fost o perioada frumoasa in care radeam mult... pentru ca ne mergea bine. Si pentru ca ni se parea incredibil ca cineva poate manca paste carbonara la fiecare pranz sau ca un al 2-lea Petru Rares ar mai putea exista, iar acela ar fi copilul Anei.

De cele mai multe ori, amicitiile la locul de munca sunt temporare. Cand drumurile se despart, mai tii o vreme legatura, te mai intalnesti la un eveniment sau doua... si cam atat! Rareori exista un efort din ambele sensuri pentru ca relatia sa reziste. De fapt in astfel de momente sunt testate adevaratele prietenii. Si nu, nu e nevoie sa vorbesti zilnic, nu e nevoie sa stii in fiecare secunda ce face celalalt/cealalta. E nevoie sa fii prezent/a atunci cand conteaza. Si e nevoie de deschidere si sinceritate. Cred ca nu am spus nimanui atatea adevaruri si atatea "verzi in fata" cate i-am zis Anei. Si am apreciat mereu ca le-a luat ca atare, si-a insusit criticile si nu s-a suparat niciodata. De fapt, cred ca exceleaza in auto-critica... si o cert mereu si pentru asta.

Ana e un om frumos pentru ca e un om foarte bun. Nu o sa stau sa trec in revista calitati fizice... desi arata foarte bine si ma enerveaza la culme cat e de slaba!!! Are un suflet in care ar putea incapea o tara intreaga. Ca e constienta sau nu, unii se amuza pe seama ei... ca doar cine mai ia un pisoi schiop la serviciu sa il hraneasca cu laptic cu oua si miere si cine mai da melcii la o parte de pe alee sa nu fie striviti in picioare??? Iar unii profita de lipsa ei de egoism si o folosesc cu maximul lor de narcisism si neobrazare. Dar m-am obisnuit deja ca ea n-o sa se invete in veci minte. Ana e mama ranitilor si atrage imaturii pentru ca e capabila sa ii duca in spate fara sa le ceara nimic in schimb. Nu e corect, dar am ajuns sa cred ca asta o defineste si asta o face fricita... chiar daca tot din cauza asta sufera si nu isi gaseste locul.

Acum face un pas important. Si sunt convinsa ca usor nu o sa ii fie... pentru ca va gasi si acolo unde merge neferictiti pe care o sa ii ajute si o sa ii consilieze. Si Doamne-ajuta sa gaseasca si pisici si caini pe undeva ca altfel e vai si-amar!!! (Sper sa nu ii vina ideea sa imi ceara unul ascuns in valiza cand merg in vizita!) E o schimbare in bine si ea stie asta. Si sper ca macar de data asta sa profite ea si sa fructifice totul la maximum. Pentru ca prietenii apropiati ii vor ramane aproape si de la distanta, pentru ca din experiente noi se invata, iar ea are sansa sa se maturizeze... pentru ca, pana la urma, poate locul in care a fost pana acum nu i-a fost benefic, iar noul oras ii va oferi tot ce nu a gasit pana acum.

Bafta, Ana! ;)