joi, 22 august 2013

Pentru oameni mari

Dupa atatea postari cu si despre copii, ma apuca-te acum sa imi vars niste frustrari si sa bomban putin. Nu e nimic interesant sau iesit din comun, poate e doar ceva oboseala adunata si depozitata bine. Sau e faptul ca eu nu fac bilanturi la sfarsit de ani neaparat. Trag linie cand ma apuca, analizez ce am in momentul respectiv la indemana, si sar la concluzii... pe care uneori le gresesc, dar de cele mai multe ori nu. Nu le comunic tuturor, le tin pentru mine ca e mai sanatos. Dar acum simt nevoia sa  precizez anumite laturi ale lor. Ca asa mi-a venit mie cheful de transparenta.

Ascultam de curand la radio o emisiune despre cum sa ii oferi feed-back copilului sau chiar oamenilor in general. Teoria suna bine. Practica... n-am prea vazut sa o aplice cineva. Pai cine spune in ziua de azi oricui ce simte si concret ce vrea??? Nu avem timp, nu avem rabdare, nu vrem sa agitam ape... si, de cele mai multe ori, cred ca mai degraba renuntam la oameni, decat sa le spunem ce credem, ce ne fac sa simtim, ce asteptari avem de la ei. Si e cu dublu sens - nu facem asta si altii nu fac asta pentru noi. Sau nu facem nimic pentru ca mai nimeni nu o face. Asteptam sa se schimbe lucrurile de la sine... sau ne resemnam sec:"Asa a fost sa fie!"

Nu sunt psiholoaga... si nici experta in ceva. Spun doar versiunea mea, ceea ce am in cap in perioada asta. Ca am dreptate sau nu, habar n-am! Cert e ca incerc sa fiu deschisa, directa, atenta la detalii si spun ce cred... e drept, nu tuturor. Sa zicem ca imi testez sinceritatea pe un numar restrans de persoane, cele mai apropiate mie. Si asta inseamna ca imi asum ceea ce spun, ca nu spun lucruri doar de dragul de a soca, ca incerc sa nu jignesc si doar sa imi spun parerea, ca ma astept sa gresesc si ca sunt pregatita sa spun ca imi pare rau. Spun lucrurile care trebuie spuse si nu pe cele pe care vor oamenii sa le auda. Si observ ca unii sunt pregatiti pentru asa ceva, altii nu.

Eu una sunt omul caruia sa ii spui direct in fata ce crezi, ce simti, ce vrei. Nu-mi plac ocolisurile, prefacatoriile, nu am stiut niciodata sa fac strategii... si nu prea ma descurc nici cu jumatatile de masura. Un adevar spus sincer si direct valoreaza mai mult decat o mie de scuze si pretexte... din punctul meu de vedere. Daca imi spui: "Nu am avut chef sa te iau cu mine!", inteleg si accept. Daca imi spui: "Sa vezi ca..., m-am gandit ca..., as fi vrut, dar... ", deja aud, dar nu mai ascult. Mi se pare pana la urma ca e vorba de respect... Daca respecti omul, nu il aburesti in fata. Si, daca nu ii spui cinstit care iti e pozitia, nu te astepta sa te inteleaga... sau asteapta-te sa inteleaga ce vrea.

In ideea asta m-am decis ca putina curatenie nu strica din cand in cand. Mi-am sters in nici 10 minute 100 de "prieteni" de pe FB. N-am nimic cu lumea... asta insemnand si nimic in comun. Nu am pastrat persoane cu care nu am mai vorbit de ani de zile... nici macar cu interesul de a castiga cititori pentru blog. Nu mor de curiozitate sa stiu ce fac altii si cred ca si altii se plictisesc sa imi tot vada mie odraslele sau sa imi citeasca debitarile. Asa ca, sincer si direct, le multumesc celor care m-au sters ei pentru ca nu prezint interes, celor care m-au sters pentru ca i-am suparat cu ceva le spun ca, daca nu imi spun despre ce e vorba, o sa raman o ignoranta, iar celor pe care i-am sters eu... no offence!! Nu vreau sa am o lista lunga de prieteni doar ca da bine.

Doi la mana... incerc pe cat posibil sa nu ma bag singura in seama. Mi-e teama sa nu pic in penibil. Internetul e plin de sfatuitori, slava Domnului ca exista mame, soacre, matusi, vecine, prietene ale prietenelor... Peste tot experti si experte in expertize. Eu am doar umile experiente si am mai inteles una-alta despre diverse. Daca cineva simte ca as putea sa imi dau cu parerea, cu cea mai mare placere. In rest... nu resping pe nimeni, dar nici nu vreau sa intru asa in sufletul omului... al nimanui, de fapt.

Urmatoarea precizare - aveam obiceiul sa mai trimit mail-uri reminder. Adica mai intrebam de sanatate foste colege, cunostinte... diverse persoane din diverse epoci. Le reaminteam ca exist nu din singuratate sau plictiseala, ci pur si simplu! Cred ca e o gena sau un obicei al locului, ca pe-aia din strainatate n-o sa ii auzi cu asa ceva! Ei, acum m-am hotarat sa imi reprim pornirile astea socializatoare. Nu ca m-as fi ofticat pe cineva! Dar nu le vad rostul in clipa de fata. Si ar fi si culmea! Ma acuza prietenele ca le scriu rar si putin, si eu bat la usi inchise? E o forma de penibil si in "Mama, de cand n-am mai vorbit!!!", ca si cum vorbitul asta trebuia initiat doar dintr-o directie, sau in "Poate ne vedem la o cafea!", dar cafeaua aia nu se mai bea si mai trec inca cateva luni pana la urmatorul "poate".  Ba mai mult, sub o forma sau alta, am renuntat la prietenii in care nu mai cred si, desi ma acuz ca probabil nu am spus tot ce era de spus la momentul oportun, iau lucrurile ca atare si merg mai departe. Mie imi place limpezimea si, cu riscul de a pica in monotonie, resping nuantele si intrebarile gen "ce-o fi vrut sa spuna??" sau "de ce o fi facut asta si n-o fi facut ailalta??" Cu rabdarea undeva spre epuizare, tind sa iau sensul cuvintelor si al faptelor mot a mot, sa zic asa. Si cred ca asa e si cinstit pana la urma!

Si as mai avea de zis. Dar mi-e ca intru in prea multe amanunte si contrariez lumea. Vreau doar sa fie clar ca nu acuz pe nimeni de nimic, nu fac reprosuri directe, deci nu e nevoie ca cineva sa se simta in mod special, imi iau propriile decizii in raport cu diverse relatii si incerc sa actionez consecvent... Si va incurajez sa faceti acelasi lucru! Fac tot posibilul sa ma fac limpede inteleasa in fata oamenilor... Si astept din partea lor abordari directe. Chiar suport critici!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu