joi, 31 octombrie 2013

Vorbind de stari de spirit...

Aseara in trafic... am stat la coada pe o stradutza... Nimic neobisnuit, doar trafic de capitala la 7 seara. O serie de domni, poate si doamne, in graba mare, au depasit coloana pe stanga, pe contrasens. 3 politisti in intersectie - astia care merg pe contrasens nu patesc nimic. Ajungem in dreptul unuia dintre politisti, tati al nostru incearca sa ii explice ca nu e nici legal, nici corect ce se intampla. Politistul raspunde doar ca ei nu fac fata si ca nu avem decat sa stam si noi alaturi de ei sa ii ajutam. Noi, adultii ne resemnam. Ce putem face?!? Copilul insa:

"Mami, de ce se cearta tati cu domnul politist?"
"Nu se cearta, mami. Doar ii explica. Vorbeste mai tare pentru ca politistul e afara in galagie si nu aude altfel." Nuuu, tati nu e indignat si nu face eforturi sa nu injure in fata copilului!!!
"Dar ce ii explica?"
"Ca sunt niste soferi care nu stau la coada si merg pe unde nu ar trebui."
"Dar de ce nu stau la coada?"
"Pentru ca nu sunt civilizati."
"Dar de ce nu sunt civilizati? Nu au invatat?"

Infinitul sir de intrebari "de ce???". La care trebuie sa gasim raspunsuri pe inteles, corecte, deloc jignitoare la adresa cuiva pentru ca buretele-copil reproduce ce are sens in mintea lui in fata cui te astepti mai putin. Si in astfel de situatii, eu cel putin, ma trezesc ca trebuie sa pun pauza, sa ma abtin, sa imi inving impulsurile, sa analizez bine ce urmeaza sa exprim, prin gesturi sau cuvinte... si, din nou, sa imi asum. Pentru ca, fara sa vrea, ma invata copilul... ca lucrurile stau cum stau, ca unii nu sunt civilizati pentru ca nu au invatat si nu ii intereseaza sa fie, ca personajele care fac rautati in povesti exista si in viata reala si fac de multe ori ce le taie capul lasandu-ne pe noi, astia mai cu bun-simt, sa acumulam frustrari pe care incercam sa le depasim uneori doar cu simpla satisfactie de a fi altfel, mai presus... zicem noi. Nu am toate raspunsurile la indemana uneori. Dar imi dau seama ca sunt fortata sa gandesc... si sa gandesc altfel, la un nivel mai profund, sa pun lucrurile in lumina in care ii poate servi copilului, fie ca il invata ceva, fie ca il pregateste pentru ceva. Si, servindu-i copilului, ma ajuta si pe mine. Sa fac distinctie intre ceea ce conteaza si ce nu, intre ceea ce pot schimba si ceea ce nu merita, sa selectez si sa fiu drastica cu ceea ce nu ne place sau ne face rau. Ma simt uneori de parca descopar lumea a doua oara... si e un sentiment fenomenal. Pentru ca sunt nevoita sa o abordez cu alte nuante, pozitive pe cat posibil, fara sa imi cresc fetele intr-un glob atoateprotector, obiectiv si realist si totusi cu speranta si incredere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu