INTERVIUL LUNII NOIEMBRIE: Cu Laura Dumbrava - despre frumos, familie, zambet si altele

De la Facebook citire, am descoperit-o pe Laura Dumbrava impreuna cu fabricuta ei de idei si adoratiunea pentru deco. Si pentru ca de obicei ea este cea care ia interviurile, ne-am gandit ca de data aceasta sa o luam noi la intrebari in calitate de Special Guest al Cafenelei in luna noiembrie.

C.V.: Buna, Laura! Si ne permitem sa iti spunem direct pe nume pentru ca deja te simtim apropiata. :) Incepem intr-un mod banal, dar necesar... care ar fi cele cateva cuvinte pe care le-ai spune intr-o introducere despre tine?

L.D.: La fiecare intalnire sau atelier pe care il sustin ma definesc in cu totul alte cuvinte, de fapt, “ma povestesc” despre cum stau in relatiile cu cei din jurul meu. Asadar, incep prin a spune despre mamiceala mea ca sunt vesela si rabdatoare, in relatia cu sotul meu ca sunt ghidusa si spontana, in relatia cu clientii mei ma vad ca un camarad, in cel cu cititorii, ca o “albinuta”, dandu-mi silinta sa ofer informatie de calitate, in relatia cu colaboratorii mei de afaceri sunt exigenta, dar si flexibila in acelasi timp. Ca ‘’job-uri”, in cartea de munca scrie jurnalist la TVR, am redeschis nu de mult o firma cu produsele Ador Deco, pe Facebook administrez grupul “Fabricuta de idei”, sunt si blogerita, mai am si cateva pagini in social media…

C.V.: Am tras cu ochiul si pe lauradumbrava.ro si pe fabricutadeidei.ro, avem deja o prietenie legata de Ador Deco, daca putem sa ii spunem asa... care a fost primul proiect si de ce ai simtit nevoia sa te extinzi?

L.D.: Am si scris un articol pe blogul “Fabricuta de idei” in care povesteam cum am inceput sa decorez. Incepea cu “port in mine toate camerele de camin in care am stat cat am fost studenta…”.

A inceput cumva din necesitate, dar mai port in mine si imaginile cu mine croind rochii la papusi, adunand castane pentru mai stiu eu ce jocuri,  cursurile de pictura, tabere de creatie…toate aceste proiecte, mici, mari, de-a lungul timpului s-au adunat asa, ghemotoc. Am inceput insa sa “tricotez” din ghemul acesta mai cu harnicie si dupa “tipar” in momentul in care am avut mici proiecte: un patut, mai apoi o camera, un apartament, o casa, o Fabricuta…de idei ;), o afacere.

Nevoia a venit in momentul in care am putut/ aflat/ invatat sa extrag din toata experienta mea ceea ce pot eu sa daruiesc la randu-mi. Si lucrurile chiar se leaga nemaipomenit de frumos si de usor!

C.V.: Cum stai cu timpul? Pentru ca esti si sotie si mama... si asaltata din toate partile de iubitorii (sau iubitoarele, mai ales) de lucruri frumoase.

L.D.: Am invatat sa spun NU cand nu mai pot, am invatat sa ii las si pe altii sa faca ce au de facut, predandu-le responsabilitatea - acolo unde, clar, e “job-ul” lor, mi-a angajat/ luat ajutoare-parteneri le-as spune mai degraba. Ma simt vinovata ca nu pot raspunde la toate mesajele pe care le primesc si care sunt majoritatea semne de pretuire, cum si acasa incerc sa ma impart -caci acesta este cuvantul- intre cei 3 copii, pentru fiecare incercand sa imi fac un timp in care sa fiu pret de cateva minute/ jumatati de ora sau ore doar mama Anastasiei, mama lui Edi, mama lui Alex. Fug de acasa la propriu cu sotul meu pentru a fi si sotia lui Adi :). Nu e usor, fac la propriu management de proiect, imi mai lipseste o diagrama Gantt pe perete, ca pe frigider avem tot felul de orare cu activitati scolare, de gradinita, extracuriculare, de administrat medicamente si zile de nastere pe care sa nu le ratam.

Cat despre atelierul Ador Deco, acolo imi incep ziua cu un “to do list” in care notam ce avem de facut fiecare, ce e urgenta, prioritate, ce comenzi sunt la rand, aprovizionare, cine ce face samd.

C.V.: Cartea ta de vizita este impresionanta. Am vizualizat-o pe http://www.lauradumbrava.ro/about/ Life coach suna tare bine. Ce face un life coach mai exact si de ce calitati ai nevoie ca sa fii unul? Cum ai ajuns aici?

L.D.: Am ajuns aici…cautandu-ma. Povestea e una lunga, de cativa ani. Predau coaching (cursuri si sedinte individuale)  mai putin in aceasta perioada, in business si relatiile cu ceilalti-cu copiii mei mai ales- fac insa zilnic, pentru ca este despre “a scoate la lumina ce e mai bun din celalalt”.

Mai este despre a-l ajuta pe celalalt sa isi defineasca nevoile -si asta mi se intampla zilnic cu clientii pe care ii consiliez cand aleg produse Ador Deco. Ma ajuta mult pe partea de marketing, eu promovand un marketing de relatie, in care sunt non-directiva si in care primeaza nevoia sau dorinta clientului si nu nevoia mea de a vinde cu orice pret. Si e mult, mult mai bine asa pentru ambele parti.

Discutiile despre scoala cu baiatul de 11 ani sunt despre cum invatam/ reparam greseli/ facem fata la anumite situatii. Da, stiu, suna ca din carti :), dar are o aplicabilitate extrem de practica si eu insami cand sunt in impas sotul ma intreaba: cum ai face la coaching. Iar self coaching-ul chiar functioneaza!

C.V.: In toate pozele esti numai un zambet. E o filozofie de viata asta?

L.D.: Am si eu tristetile/ supararile/ dezamagirile mele si e ok sa le am, dar in principiu zambesc mult. Nu ca o filozofie, cred ca imi vine pur si simplu :)). Da, m-a ajutat si coachingul de care spun mai sus, nu neaparat sa zambesc, ci sa inteleg muuuuult mai bine oamenii si anumite situtii de viata, si de aici a aparut un fel de “dezamorsare” i-as putea spune. Ma supar poate cateodata, dar nu “mai pun la inima” cum se spune, pentru ca am invatat (acesta e cuvantul -il consider ca un fel de antrenament zilnic) sa il inteleg pe celalalt mult mai bine, am discernamantul si claritatea de a nu mai imi asuma probleme care nu sunt ale mele, de a ajuta acolo unde stiu ca ajutorul meu are sens si poate aduce valoare experientei celuilalt, nu mie personal. In concluzie, ca ma intrebai de coaching si de timp mai sus, glumind, as putea spune ca si coachingul m-a ajutat sa invat sa imi fac mai mult timp sa zambesc. Si zilnic, in multe momente ale zilei, ma opresc pret de o secunda poate, sa imi spun in gand MULTUMESC pentru fiecare experienta care aduce un zambet in mine sau in cel de langa mine.

C.V.: Ca tot am spus mai sus ca esti mama... o intrebare un pic mai personala: 3 copii? E un numar ideal, dar multa lume nu are curajul sa ajunga la el din diverse motive. Ai stiut mereu ca vrei 3?

L.D.: Da, si un da hotarat :), iar daca nu erau 3 cezariene la activ, poate nu as fi avut vreo problema sa am 4 copii. Dar nu se stie, cumva am convingerea ca va mai aparea un copilas-poate infiat, care, cumva, ne va alege el pe noi. Nu stiu cum se vor potrivi “astrele”, dar am aceasta convingere ca in familia nostra mai e loc. Pana atunci mai botez copilasi, asadar, sunt o mama foarte bogata.

C.V.: Cum se impaca femeia de cariera si de business cu ipostaza de mama a 3 nastrusnici? Cum ai reusit sa gasesti echilibrul?

L.D.: Poate raspunsul meu nu e cel asteptat: nu pot spune ca am ajuns la un echilibru. Sunt in cautarea lui :))))))))). In schimb am inceput sa imi tolerez mult mai bine mie insami frustrarile de-a nu fi intotdeauna mama ideala sau cel putin imaginea unei mame ideale. Sunt zile mai putin odihnitoare, de nopti nu mai vorbesc. Uite, si cu interviul acesta am intarziat, ca o saptamana fetita a fost in spital. Dar am aflat ca daca iti trimit un mesaj si spun “nu pot acum”, gasesc intelegere la celalalt. Asadar, as putea spune ca si asta ma ajuta foarte mult: intelegerea din partea adultilor cu care sunt in diverse relatii. Si am oameni extraordinari in jurul meu. Zambim mult, ne imbratisam zilnic, glumim, ne lasam semne de apreciere.

C.V.: Si tot vorbind de copii, pentru ca avem 2 mici Varsatoare si pentru ca dezvoltam o slabiciune fata de Varsatoare in general... :))) Identifici un aspect anume al zodiei tale care te ajuta sa fii ceea ce esti? Exista o trasatura specifica Varsatoarelor pe care ar trebui sa o exploatam in caracterul fetelor noastre?

L.D.: Despre Varsatori se spune ca sunt niste vizionari. Imi place sa cred si despre mine asta. Imi plac oamenii care “gandesc mare”, care sunt cu un pas inaintea “vremurilor”, ii caut, varsatori sau nu, sa ma oglindesc in ei, sa ma vad/ descopar/ redescopar si pe mine.

C.V.: Sincer ne exprimam regretul ca toate minunatiile tale se intampla in Timisoara. Nu ai cumva o sosie pe care sa o stabilesti si in Bucuresti? :)))

L.D.: :))). Primesc la fiecare atelier cel putin o cerere de-a organiza ateliere si in Bucuresti. Poate de la anul, ca nu spun nu. :))

C.V.: Iar la final de interviu, te rugam sa transmiti un mesaj cititorilor Cafenelei noastre.

L.D.: De-al casei sau intamplator (sau neintamplator) ajuns in Cafeneaua vieneza, fa-ti timp sa iesi la o cafea, un ceai si o vorba buna cu cel drag tie!

Si nu inchei fara a va multumi de usa deschisa si invitatia de-a sta si eu la taclale cu voi, aici, in acest spatiu primitor. Si poate, ca tot spuneam ca s-ar putea sa ajung si la Bucuresti, vom ajunge sa savuram si o cafeluta “pe bune”.

C.V.: Cu drag!