vineri, 31 mai 2013

Super taticii

@ Internet source
Si aici, ca si la mamicile fantastice, avem de-a face cu un pleonasm. Toti taticii sunt super, Superman si de ce nu, Supercalifragilisticexpialidocious, deci nu este nevoie de nicio alta alaturare ca sa intarim atributele de care dispun. 
De multe ori cuvintele nu pot defini toate calitatile detinute de aceste personaje din viata noastra reala. 
Taticii sunt simpatici prin definitie, sunt fermi dar ingaduitori atunci cand este cazul, sunt darnici si blanzi desi uneori poarta o masca numita duritate dar numai pentru a ne proteja.
Sunt mereu pusi pe shotii si stiu sa faca atmosfera. 
Sunt echilibrul realizat alaturi de mamicile fantastice.
Ne ocrotesc chiar si de la distanta si  chiar daca la randul nostru devenim parinti.  
Super tatiicii sunt implicati si rabdatori, sunt mereu alaturi de noi si ne suporta cu bunele si relele noastre. 
Sunt niste personaje de poveste, intre gingasul Fat Frumos si fortosul Popeye Marinarul. 
Sunt fiinte dragi si prietenoase si iubibile (cum zice cantecu'), niste sensibili in haine de duri. 
Tatal meu (alintat Titi, Tuti, Tatulici si cum imi mai vine mie la gura), ca intotdeauna ai tai sunt cei mai cei de pe lumea asta si asa e firesc sa fie, este un asemenea super tatic. Ghici cine mi-a cumparat primi bocanci sau primele sandale cu toc, cine venea la sedintele cu parintii ca sa afle ultimele mele sugubetenii? Cine ar putea fi un sfatuitor mai bun in materii vitale (pentru mine cel putin) precum urmatoarea calatorie sau cel mai bun aliat in a face o surpriza celor dragi? Cine ar putea fi mai cald si mai dulce decat un munte de om cu un suflet cat Casa Poporului? Pai, Super-Titi, cine altcineva! 
Sincer, imi doresc ca oricine de pe lumea asta sa aiba sentimente frumoase si curate fata de parintii sai, mamici si tatici deopotriva. 
Eu una imi ador parintii si le sunt recunoscatoare pentru ceea ce sunt astazi. Si daca intr-o zi copilul meu ma va iubi si pretui la fel, ma voi considera un parinte tare norocos! 
In "conclusion", iubiti-va taticii, iubiti-va familia si ramaneti uniti indiferent de distante, indiferent de orice aparente bariere si nu va sfiiti sa le aratati si sa le spuneti ce sentimente aveti pentru ei!        

joi, 30 mai 2013

Prieteni

Cand eram insarcinata cu Kitty am suferit, printre altele, de accese grave de sinceritate. Nu ca pana atunci as fi fost o mincinoasa si apoi brusc am devenit Jim Carrey din “Liar, Liar”! Am ramas la fel, doar ca mi-am pierdut din diplomatie – pur si simplu imi iesea adevarul pe gura fara sa il pot opri si atunci cand nu il cerea nimeni. Inca mai am faze din astea… si in plus am capatat si pornirea de a face confesiuni. Unele in privat, altele public… oricum, toate asumate.

De exemplu… aseara la 11 si ceva am mancat tort de ciocolata. Foarte rau pentru dieta, total contraindicat pentru mancarica lui Kate, surprinzator pentru gusturile mele in general… dar foarte bine pentru psihic!! Nu spun ca taman azi-noapte pitica s-a trezit la 3 sa ceara de mancare!! Daca o “sedam” cu ciocolata, as fi facut plantoane pana-n zori. Noroc ca era prea adormita si a acceptat un biberon la schimb.

A doua confesiune a zilei e ca il invidiez pe sotul meu! Nu, nu e mai frumos sau mai istet ca mine! :)))))) A  reusit insa sa mentina o prietenie timp de 30 de ani. O viata de om!!! Nu a reusit singur, e adevarat! El si Mihai au lucrat impreuna la asta. Si atunci probabil ca ii invidiez pe amandoi. Nu ma plang… am prietene extraordinare in momentul asta. Insa toate sunt relativ recente… sau cel putin incepute acum vreo 12 ani, dezvoltate pe parcurs… si pana la urma dobandite tot datorita sotului meu. (Da, il ridic si pe el putin in slavi! :))

Mi se pare grozav sa ai un prieten atat de vechi, martor la tot ce ti s-a intamplat bun sau mai putin bun in viata. Mi se pare ca aproape nimeni nu te poate cunoaste mai bine de atat. Nu stiu daca e simplu sau nu. Probabil ca nu… de vreme ce eu nu am reusit. Cred ca e nevoie de rabdare, de implicare, de toleranta, de intelepciune… dar si de compatibilitate, de interese si subiecte comune… Cred ca la un moment dat o astfel de prietenie se transforma in afectiune. Cred ca astfel de prieteni devin frati de la un moment. Si mai cred ca e un ideal pe care putini reusesc sa il atinga.

Cred ca e important ca prietenul tau sa fie sincer si direct, sa iti poata spune parerea fara teama. Cred ca e nemaipomenit sa ai langa tine un om care sa te incurajeze si sa vrea mereu sa te traga in sus, sa te sfatuiasca, sa te critice si sa te laude pentru ca iti vrea binele. Cred ca e minunat ca familia lui sa devina familia ta si familia ta sa devina familia lui. Cred in autenticitatea sentimentelor pentru ca ele sunt depistate cel mai bine de copii… si nu trebuie sa mai descriu eu ce legatura exista intre Mihai, si Ioana bineinteles, si Arina si Kitty. Este evident numai daca te uiti la pozele pe care fetele le au deja in portofoliu... fetisoarele lor sunt surprinse cum nu se poate mai expresiv, iar eu am mare grija sa le pastrez pe toate pentru ca ele sigur le vor adora cand vor fi mari.

Nu cred ca oamenii astia doi de care vorbesc eu, Mihai si al meu sot rspectiv, s-au gandit vreodata la o data aniversara. Sunt barbati si nu cred ca e un amanunt important pentru ei. Dar, daca tot au trecut 30 de ani… sau se vor implini in curand, le sugerez sa ii serbeze cumva. Pana la urma au adunat atatea amintiri ca ar fi si pacat sa nu le mai dezgroape din cand in cand si sa le dea credit pentru ca i-au facut sa fie ceea ce sunt azi.

Alte multumiri II

Dlagii mei,

Am zis ca mai scliu si incelc sa o fac lepede pana nu obosesc din nou. Sa ma ieltati daca nu spun tot ce tlebuie, dal sunt asa de mica!!!
Incepusem sa le multumesc oamenilol dlagi. Stiu ca nu e nevoie sa spun ceva de fiecale in palte. Pentlu ca toti stiu ca si eu si Ali si mami si tati ii iubim si ii lespectam si nu am putea fala ei. Plus ca nu vleau sa supal pe nimeni. Nu vleau sa scliu mai mult de unii si mai putin de altii, nu vleau sa uit pe cineva… eu vleau sa fiu sincela si colecta… dal mai am un pic pana o sa clesc si o sa invat cum sa fac asta.

O sa spun totusi ca am niste nasi pelfecti cale, mai plesus de olice, mi-au facut cadou un bebe mic cale o sa vina peste cateva luni si cale o sa fie febletea mea si cu cale o sa fac multe plostioale! Pentlu ca, nu va faceti spelante, prea cuminti n-o sa fim!!
Si mai am si niste bunici inimosi cale al face olice ca noi sa fim bine si vesele si sa nu plangem nici un, nici un pic. Unchi si matusi principali… putini, dal buni. Si sa indlazneasca sa nu lecunoasca ca, cel mai mult pe lumea asta, ne iubesc pe mine si pe Ali!!! Si mamaita batlana, si matusa Vela, matusa Coli si unchiu’ Mihai, matusa Adi si unchiu’ Tibi, Cliss, matusa Tututa si unchiu’ Gheolghita… stiu ca toti au fost si sunt alatuli de mine pentlu ca sunt sange din sangele lol… sau pe-aploape! J

Mai am un glup de fani… chial daca ei inca nu stiu asta: Mali, Sebi, Lales, Antonia, Matei, Bianca si cled eu si Solana… si Sala si Vladutz. Eu sunt cea mai mica dintle ei si ei nu plea au labdale cu mine pentlu ca eu nu stiu sa alelg. Dar sunt si cea mai dlagutza!!! :)) Asta deocamdata, pana ol sa apala Adam si Andlei si ceilalti, fetite sau baietei, ce-ol fi ei! Vleau sa le spun si palintilol de fani ca fac o tleaba gozava, ca sunt palinti minunati cu copii minunati si ca ii adol: Dana si Sebi Male, Colina si Clisti, Dana si Bogdan, Calmen si Daniel, Gabitza zisa si Elena, Loxi si Adi si Alina si Ladu. Adliana si Luci vol fi si ei palinti glozavi si eu si Ali ne luam angajamentul sa il invatam si pe Adam nazdlavanii si o sa stlicam din ceea ce ei vol incelca sa educe.
E gleu pentlu mine sa tin minte atatea nume. Dal ii stiu pe toti plietenii lui tati si pe toate plietenele lui mami. I-am vazut si pe colegii si pe colegele lol si ii pup mult de tot ca si-au facut timp sa vina sa ma vada pe mine… si abia astept sa ma fac mai male si sa plofit de toti cum face Ali. Am vazut eu!!! Ali o pacaleste meleu pe Alice sa ii cotlobaie plin dulapuli, ial cu Onut al lu’ mamaie cica seamana atat de mult ca lumea zice ca e a lui. O iubeste pe Vali pe fata si pe Catalin in taina si le cele meleu papusi. Pe Janina o convinge sa ii dea palfumulile ei si in culand mami va tlebui sa cumpele o cutie sa i-o dea cadou. Si atat se rasfata cu celalalt Onut si cu fina si cu finu’, ca meleu i se da tot ce vlea ea si mami, salaca lamane nebagata in seama! Pe Ioana o innebuneste pana se pune la mintea ei… dal eu cled ca Ioana o sa ma iubeasca mai mult pe mine pentlu ca ma cheama ca pe ea. Si Mihai o sa ne faca meleu poze supel la amandoua pentlu ca suntem flumoase si simpatice!

Si stiti ceva? Cand o sa fiu male vleau sa fiu si sociabila ca BFP-ul lui mami, haioasa ca nasu’ ei Clisti, de incledele ca nasa ei Adina, flumoasa ca plietena ei Camo si buna si desteapta si iubitoale si la fel cum sunt toti oamenii astia flumosi si glozavi! Pentlu ca palintii mei si ai lui Ali au glija ca noi sa avem in jul doal oameni speciali pe cale sa ii putem avea ca exemple!
Cu dlag,

Kitty!"

miercuri, 29 mai 2013

Alte multumiri

Stau foarte prost cu timpul zilele astea. Si cu netul de altfel! Ce fac, ce nu fac… parca tot nu o scot la capat cu multimea de lucruri pe care le am in plan. Nu caut justificari si nici nu am scuze… e cazul si vreau si simt sa le multumesc prietenilor nostri dragi pentru ca au fost alaturi de noi intr-una din cele mai speciale si mai de suflet zile. Si, cum nu sunt cuvinte sa descriu exact ce as vrea, o s-o fac un pic altfel. Asadar din toata inima:

“Dlagii mei bunici, matusi, unchi, nasi, fini si finutzi, plieteni ai lu’ mami si ai lu’ tati,
Inca sunt putin bulvelsata (da, stiu si cuvinte din astea) de evenimentele din ultimele zile. Nu plea stiu ce mi s-a intamplat… desi mami a tot incelcat sa imi explice. M-am tlezit intl-o dimineata si mami ela foalte agitata si alelga plin casa si eu nici nu mai puteam s-o ulmalesc cu ochisolii mei mici. Tati tot ii spunea sa se calmeze, dal mami… asa e ea… se stleseaza din olice… cica e “sentimentala si emotionala”… nu stiu ce-o mai fi insemnand si asta! Ne-a imblacat pe mine si pe Ali flumos… si apoi s-a supalat ca Ali si-a sifonat lochita, ial eu am scuipat un pic pe bluzita… desi eu nu am scuipat, am vlut doal sa spun ceva si nu mi-a iesit. Apoi imi tot zicea sa mananc ca s-a si facut ola sa plecam… dal eu de ce sa mananc?!? Mai bine sa plecam pentru ca imi place tale la plimbale!

Asa ca am plans un pic de nelabdale si apoi in sfalsit am mels cu mami si cu tati si cu Ali… nu stiu unde am mels! Ela o cladile male si ela multa lume. Si toti se uitau la mine si ladeau si imi ziceau sa lad si eu. Pe cei mai multi ii cunosteam ca i-am mai vazut. Dal n-am plea las la ei… am fost doal culioasa. Altii cica au venit acolo sa ma cunoasca pe mine. Selioooos??? Pai eu cledeam ca Ali e mai vedeta asa! Dal mi-a placut sa ma uit asa la toti si sa ii vad cum fac tot felul de fete calaghioase. Mi-a placut pana la un punct! De ce m-ol fi dezblacat si de ce m-o fi bagat domnu’ ala asa in apa??? I-am zis ca e cam ulat un pic, dal n-a stat sa ma asculte! Oamenii mali inca nu ma asculta… de-aia i-am si zis lu’ mami sa sclie si sa tlansmita toate astea ca sa stie lumea ca am si eu ceva de spus.

Nu vleau sa scliu tot ce am vazut pentlu ca nu plea am inteles eu multe. Si am si cam dolmit. O sa-mi mai explice mami cand o sa fiu mai male. Doal stiu ca am vazut in doua zile multi oameni cale ma iubesc pe mine… si pe Ali si pe mami si pe tati. Si elau toti emotionati si veseli… si eu cled ca elam mai putelnica decat ei! :) Desi nu e lau sa iti vina sa plangi de buculie. Lu’ mami ii venea sigul! Si sunt si mai geneloasa! Pai i-am lasat pe toti sa se joace cu Ali… ca ea e mai sensibila un pic de la o vleme! Si olicum, stiu ca toti oamenii astia din viata noastla au atata dlagoste cat sa ne iubeasca pe amandoua… deci eu si Ali o sa fim meleu sulioale bune si o sa impaltim totul.
Ma lungesc la volba… ca as avea asa multe de spus! Dal cel mai mult vleau sa spun ca ii iubesc si eu pe toti si la multumesc tale-tale si din inimioala mea ca au venit acolo pentlu mine. Si multumesc flumos si pentlu tot ce mi-au adus… pentlu ca sunt nolocoasa si din cale-afala de bogata la sufletel.

Si iau o pauza acum pentlu ca am obosit… si vleau sa si molfai un pic la noua mea plietena Neglutza! Levin!"

marți, 28 mai 2013

Multumiri

Intotdeauna mi-am reprosat ca nu am mai mult curaj. Imi e ciuda ca nu stiu sa risc si ca nu sunt in stare sa pun in practica macar jumatate din lucrurile pe care mi le-as dori. De-asta admir din cale-afara oamenii care isi pun sufletul intr-un vis, oamenii carora nu le e teama sa isi urmeze o pasiune oriunde ar duce ea.

Mi-am dorit pentru Kitty un botez frumos ca ea. Cumva inca simt ca nu m-am implicat suficient si ca nu am facut mai mult. Asta e o alta poveste insa... sa zicem ca din motive mai mult sau mai putin obiective, am facut ce s-a putut. Ceea ce e important, si vreau sa subliniez, e ca am avut norocul sa fim ajutati de oameni care si-au dat tot interesul ca noi sa reusim sa cream amintiri frumoase pentru micutza noastra. La unii ne asteptam (Ellie si Florin sunt intotdeauna mai mult decat ne-am putea dori). Cu altii am colaborat pentru prima data. Dar nu, nu mi-a fost teama de rezultat. Mi-a convenit sa astept cu nerabdare si emotie sa vad ce urmeaza sa iasa. Pentru ca am avut un preview de care m-am indragostit la prima vedere si pentru ca simteam ca nu are cum sa iasa decat bine. Am fost mai mult decat incantata de ceea ce am primit si singurul regret pe care il am e ca nu am cerut o gama mai larga din minunile pe care le pot crea.

Practic nu ii cunosc pe oamenii astia... si imi pare rau. Pentru ca, fiind vorba de lucruri calde, vesele, colorate, pline de lumina, nu pot sa cred decat ca sunt suflete pe masura, oameni sensibili, din cale-afara de talentati, implicati, oameni care fac cu tot dragul ceea ce fac si fac bine. Iar eu am o senzatie de bine si de bucurie cand vad ca exista si ca fac o diferenta. Pentru ca, din pacate, cred ca multi dintre noi traim prea ingraditi de compromisuri. Si pana la urma e vina noastra. Nu cred ca e neaparat noroc sa faci ceea ce iti place. Mai tine si de vointa, de tarie de caracter, de talent, de inspiratie, de curaj.

Le multumesc Cristinei si lui Cosmin (imi permit sa le spun asa) si va recomand din suflet www.botezuritematice.ro si www.cosmin.marincea.ro Si fac asta pentru ca merita sa ii implicati in evenimentele voastre!

vineri, 24 mai 2013

Mamicile fantastice

@ Internet source
Nu exista mamici fantastice! Asta e un pleonasm pentru ca in mintea mea cel putin, toate mamicile din lume sunt fantastice. A mea este si va ramane intotdeauna cap de lista, "cea mai" fantastica si mai grozava dintre toate pe care le cunosc. Si sunt multe asemenea ei pentru ca trebuie sa fie o gena care le determina starea asta de zane bune, de femei miraculoase, de supraoameni. 
Mamicile sunt frumoase, sunt drepte si bune, sunt spirt de destepte si inventive si transforma cele mai simple lucruri in ceva deosebit.
In CV-ul lor scrie indemanare, daruire, rezistenta la conditiile de stress, optimism, voie buna. 
Fiecare are un talent ascuns prin care reuseste sa ne uimeasca si datorita caruia le croim acea imagine de personaj de basm. 
Mamicile au brate calde si pupici duiosi si un umar special dezvoltat ca sa te faca sa uiti de probleme. Mamicile nu au varsta, sunt vesnic tinere.
Mamicile sunt un fel de Mos Craciun good looking, ele mereu au ceva in desaga pentru a te face sa te simti bine si in siguranta. Ele pot sa transforme cu bagheta lor magica cateva ingrediente in ceva delicios care te va intoarce mereu cu gandul la copilarie, pot sa teasa povesti care sa te faca sa te plimbi pe taramuri indepartate, pot sa ridice norii negrii si sa alunge ploaia - pe strada lor, soarele straluceste mereu pe cerul generos. 
Pentru mamici, asocierea cu orice cuvant la superlativ este un pleonasm pentru ca ele sunt superlativul. 
Iubiti-va mamele si pretuiti-le pentru ca sunt parte din voi si din viata voastra si tratati-le ca pe niste fiinte fantastice ce de altfel si sunt!  

miercuri, 22 mai 2013

Primul mesaj al Arinei

BFP-ul meu are darul de a pastra tot felul de lucruri - mail-uri, poze, te miri ce... Si cand le scoate la suprafata, dupa nu stiu cata vreme, e ca si cum ti-ar da o lovitura direct la corazon. Ieri mi-a dat textul de mai jos... intr-un mail pe care eu l-am trimis mai multor prietene acum 3 ani si ceva... de fapt cand avea Arina o saptamana. Eu nu l-am pastrat, uitasem complet de el. Si cand am citit... m-am emotionat. Chiar daca intre timp a aparut si Kitty si am mai trecut inca o data prin ceva asemanator... trebuie sa faceti copii ca sa intelegeti ce inseamna emotia zilei in care un bebe vine pe lume. Transpun textul aici pentru imortalizare... foarte usor adaptat... parca prea dadusem detalii intime atunci. :)) Multumesc, BFP!!!
 
"Dragele mele,
 
Am fost atat de ocupata in ultimele zile, incat nu am avut timp sa raspund la toate mesjele frumoase pe care le-am primit de la voi. Va multumesc frumos-frumos si ma gandesc sa va dau cateva detalii despre aventura venirii mele pe lume.
 
Se intampla cam acum o saptamana. Pe la 1 si jumatate noaptea m-am gandit eu ca nu prea mai vreau sa stau la mami in burtica si am cam inceput sa ma agit. O loveam pe mami ca de obicei, dar mai faceam ceva... nu stiu cum sa va explic... stiu doar ca pe mami o cam durea. Eu nu voiam sa o doara, dar voiam sa ies... si am produs din alea... cum le spuneti voi, oamenii  mari - contractii. Sa se prinda mami ca vreau afara. Si s-a prins. Pe la 4 l-a trezit pe tati si apoi am plecat la spital. Cand am ajuns acolo, o tanti doctorita a urcat-o pe mami pe o masa si... ups, nu stiu ce voia sa imi faca. M-am gandit ca ma trage afara atunci, dar... i-a zis lu' mami ca trebuie sa mai asteptam putin. Apoi ne-a urcat pe alta masa si am simtit prin burtica lu' mami un gel rece si niste curele... ce-or fi fost si alea nu stiam, dar am zis ca asa o trebui sa fie. Auzeam ceva bipaind afara si tanti aia i-a explicat lu' mami ca inimioara mea bate asa. Apoi a zis ca bate cam rar si a cam speriat-o pe mami... s-au grabit sa il cheme pe nenea doctorul meu pe care il stiam eu bine si pe mami au schimbat-o si au pregatit-o de operatie. Si s-a intamplat totul asa de repede... Mami avea si emotii si i s-a facut tensiunea mare, dar eu o incurajam si ii spuneam ca o sa fie totul bine. 
M-a scos repede nenea doctorul... la 6.35 si de bucurie am tras niste tipete... sa auda toata lumea ca am venit. M-a luat o tanti si m-a cam zmotocit un pic, m-a infofolit intr-o carpa si apoi m-a dus langa mami sa o vad. Si mami m-a pupat de 2 ori si a ras la mine... si mie mi-a parut asa rau ca a trebuit sa o las acolo si sa plec la alti copii! 
Lu' mami nu prea i-a fost bine... mi-a zis ea dup-aia. Nu i-a placut la operatie si nici dup-aia, dar au ajutat-o doctorii si tanti asistentele si a trecut pana la urma. Mi-au adus-o dupa vreo 25 de ore... si m-am simtit si eu mai bine. Asta pentru ca eu nu am putut sa mananc fara ea... nu mi-a placut si mi-au pus o chestie urata la manuta si imi dadeau sa pap prin altceva. Dar cand a venit mami si mi-a dat ea sa mananc, a fost totul bine. M-au lasat sa ma duc sa stau si cu ea in camera si venea si tati sa ma vada si abia asteptam cu totii sa mergem acasa. Dar mai intai eu trebuia sa mananc mult singurica si sa nu mai vomit. 
Acum sint acasa... de 3 zile. Am un patut cu verde ca de broscuta si dorm cu mami si cu tati in camera. Noaptea am fost cuminte ca imi era somnic rau... ziua am plans un pic sau un pic mai mult cam in fiecare zi, nu stiu nici eu de ce. Mami se panicheaza si nu mai stie ce sa imi faca. Dar o sa ma fac eu mare si o sa prind puteri si o sa ii spun mereu ca o sa fie totul bine.
 
Va multumesc inca o data si abia astept sa ne cunoastem personal! Sunt convinsa ca nu am salutat pe toata lumea, dar stiu ca o sa fiu iertata pentru ca sunt mica! :))
 
Pupici!   

Arina"

marți, 21 mai 2013

La multi ani mie! :)

Nu ca n-ar avea cine sa imi spuna! Nu ca n-as avea ce sa imi doresc si sa imi urez! Dar anul asta am fost asa prinsa, ca nici nu am simtit ca a venit ziua asta! Deci nu mi-am facut planuri, nu am cerut cadouri - cu exceptia unuia pe care l-am nominalizat cu tinta directa acum vreo 2 luni! :) Asta nu inseamna insa ca nu vreau sa fie speciala!

Eu mereu imi doresc rochite, pantofi, genti, carti, flori, cercei, prostioare de bucatareala... mai nou bratari... Cred (si sper ca asta cred si altii) ca sunt genul de persoana careia nu e deloc greu sa ii iei un cadou. Nu e un apropos ca astept cadouri, sa nu fiu inteleasa gresit! :)) Dimpotriva! Ceea ce vreau sa spun e ca simt ca am totul. Am o super familie, am prieteni minunati, am sanatate, am noroc, am planuri, am ajutoare, am confidente care ma asculta si ma sustin... Am si agitatie, haos, harmalaie, stres, nebunie, oboseala, mereu ceva de facut, mereu crize de timp. Am zile bune si zile mai putin bune, momente de panica si momente de incredere totala, momente de energie si momente de epuizare, momente de ras si momente de tipat la oricine se gaseste in raza vizuala. Si am si dureri de stomac aproape zilnice... din nou!!! :) Chiar am totul si de toate! Si ideea e... n-as schimba nimic! Si nu-mi doresc decat sa imi fie tot asa, cu oamenii pe care ii am in jur, nu-mi doresc decat sa ii iubesc pe toti la fel de mult si sa dam pe din-afara cu totii de sanatate. Ca in rest crizele trec, faptele se mai repara, vorbele zboara... si la final suntem cu totii mai uniti si mai puternici!

vineri, 17 mai 2013

BFP

Ce poti scrie despre un om complex, astfel incat sa nu scapi nimic din vedere? Cum poti transpune prietenia si aprecierea si afectiunea in cuvinte, astfel incat imaginea rezultata sa nu para nici simpla, dar nici siropoasa? Cum poti sa cuprinzi totul fara sa existe mereu  tentatia de a reveni si a face completari? Cred ca nu se poate nici in scris, nici verbal. Cred ca o relatie trainica si frumoasa se construieste in timp, contorizand fapte, acumuland experiente, cred ca relatiile sufletelor care se potrivesc merg si de la sine, dar si cu implicare si daruire. Cred ca relatiile speciale se simt, nu se relateaza.

Totusi! Sunt din ce in ce mai convinsa de teoria ca, decat o armata de cunostinte si amici, mai bine o mana de prieteni de incredere si de baza. Am in jur cateva persoane pe care le admir, le respect si pe care simt nevoia sa le vad sau sa le aud des. Nu am sa le nominalizez… cel putin nu de data asta. :) Nici nu cred ca ar fi nevoie, nu? Ma bazez pe autoidentificare! :) O sa vorbesc insa despre o super prietena… pentru ca vreau, pentru ca merita, pentru ca i-o datorez… si pentru ca m-a amenintat si m-a torturat cu picatura chinezeasca! :)))))))
Nu ii dau numele… si s-ar putea sa mi-o iau! :) Dar spun asa:
- are un suflet atat de mare, incat ar putea cuprinde toti locuitorii planetei... si pe cei de pe Marte;
- are o imensa putere de intelegere... si asta intra la pachet cu eticheta de "mama ranitilor" - ea asculta pe toata lumea, ea ajuta pe toata lumea, si cand zice ca nu se mai implica, tot i se inmoaie inima... ca asa e ea!
- e foarte haioasa... si dezinvolta... si spontana... cu ea timpul trece repede si cu folos... si pe jos de ras, ca nu degeaba ma prabuseam eu mereu de pe un anumit scaun, mai ales in faza de foarte "embarasada"  (asta e licenta de la o tiza de-a mea!);
- e foarte curajoasa si puternica... si capabila sa ii ridice si pe altii;
- uneori e modesta si se subapreciaza grav... alteori e victima perfecta... si pentru asta o sa mi-o iau, dar stiu foarte bine atitudinea de Fecioara :));
- are si gura mare, dar e pe masura sufletului - zice multe, dar in principal adevaruri... si nu e capabila de mari rautati, chiar daca uneori ar vrea sa mai arunce si cu asa ceva;
- are lipici la oameni - multi ii cauta compania pentru ca e umana, accesibila, nu are figuri sau aere de vedeta... oricat ar fi ea de Alice Kessler;
- nu e razbunatoare, nu e capabila de ura, e sincera... si relativ directa - asta pentru ca multe le tine in ea si nu le spune ca sa nu raneasca.

De ce nu zic nimic de rau? Pai nu prea am ce. Adica nu ma deranjeza ca nu imi face negrese... ca pot sa imi fac si eu! Si nu ma deranjeaza ca e somnoroasa. Desi in perioada asta as uda cu apa rece pe oricine ar indrazni sa doarma in fata mea! Si nu ma deranjeaza ca are anumite calitati si defecte pe care eu nu le am - pana la urma e bine ca suntem complementare!

1 la mana: ghiciti despre cine e vorba!
2 la mana: poate cineva sa spuna ca nu am dreptate???
 

Best B-day ever!

@ Internet source
Acum ceva vreme am incetat obiceiul pe care il dobandisem de a ma sarbatori de ziua mea, in sensul de a face masa mare la vreun restaurant si a strange o sumedenie de prieteni care poate nu se vad si nu au treaba unii cu altii decat o data pe an, fix cu aceasta ocazie. Momentele gen Caru cu bere sau Hanul berarilor nu ma mai reprezinta de la un timp. Nu am nimic impotriva acestor localuri sau gen de sarbatorire dar subit nu m-am mai regasit in ele. 
Prefer de o mie de ori mai mult sa ma vad cu oamenii punctual. Si prin oameni inteleg in general fetele mele dragi, fiecare speciala in felul sau, cu problemele si bucuriile personale pe care le putem dezvolta pe indelete intr-o intalnire tête-à-tête. 
Si deodata prefer locurile calde, verzi, aromate, parfumate, cu suflet. O gradina verde sau o terasa mica si cu mese ingramadite. Locuri in care nu te pierzi ci din contra, te identifici. 
Si refuz meniurile abundente, la gramada, cu muulta mancare si bautura. Prefer un ceai sau un fresh, o prajitura sau o salata sau o extravaganta portie de cartofi prajiti, pentru ca pana la urma ca sa te simti bine nu inseamna sa te imbuibi cu Colebil a doua zi sau sa cheltuiesti o caruta de bani, ci sa ai o companie aleasa si sa te simti bine, in armonie si in echilibru. 
Iar ieri de ziua mea am comis un adevarat dezmat! Am sarbatorit doar eu si sotul meu iubit! Am iesit la o terasa mica dar inconjurata de verdeata si unde vin in general oameni frumosi. Florile de gradina ne-au incantat si imbatat cu mirosul lor si au tinut loc de sampanie. Am povestit, am ras, ne-am tinut de mana, am impartit amarul unei salate de rucola, ne-am facut planuri si ne-am bucurat de un moment numai al nostru. 
Poate de la o varsta incepi sa decantezi si prieteniile si prioritatile si oamenii care intra sau pe care decizi sa ii pastrezi in viata ta, la fel si prioritatile si viziunea despre viata. 
Scriam acum cateva zile cat imi place sa ma bucur de natura, de culoare, arome, texturi. Asa am invatat sa ma bucur de momentele simple si calde si sa le scot din banal pentru a le transforma in wow. 
Poate este o etapa, poate este un pas inainte. Nu stiu. Dar imi place ca de ceva vreme cu fiecare an care trece invat tot mai mult sa pretuiesc ce am in jur, de la oameni la flori si raze de soare.

marți, 14 mai 2013

Cu Ari la shopping

Stiti filmele alea de comedie de pe vremuri? Alea spumoase care te faceau sa razi fara cuvinte? Ei, eu si Ari la shopping = Stan si Bran intr-un film alb-negru. Ari interpreteaza de minune rolul inocentului Stan (culmea e ca duminica trecuta mai era imbracata si in alb... ea fiind cum se stie negruta). Iar eu... eu sint fraierul de Bran care se tot agita si tot isi ia castanele. :)

Coboram din masina in parcarea subterana a unui mall. Ea isi pune ochelarii de soare la ochi... aia de musca care ii acopera jumatate de fata. Ma tine de mana, dar nu de drag... ci pentru ca abia vede pe unde merge. Eu zic mersi ca macar asa nu o rupe la fuga in calea vreunei masini. Luam liftul pana la etajul 2. (Sa ne scuze tati ca il scoatem din poveste, si Kitty de asemenea... incercam sa ne focusam pe marea diva!) Cand coboram (din lift, cum ziceam), copilul salbatic o si ia la sanatoasa. Ii place sa se uite prin geamuri la oamenii de la etajul inferior... adica in capul lor, ca sa fiu mai exacta. Eu am oroare de geamuri - mi-e teama ca se sparg si am si rau de inaltime, asa ca nu pot privi in jos cand protectia e facuta doar din sticla. Ii smulg cu greu manutele-ventuze si ii propun sa intram intr-un magazin.

Trece prima pragul, in fuga se intelege. Tinta - un manechin! Se uita in sus la el... pardon, la "ea" ca era "doamna". Eu incerc sa ma uit in jur la haine, dar nu o scap din ochi. Presimt ca ii coace mintea ceva. Intai atinge mana usor... si pare sa analizeze ce a simtit. Apoi incepe sa tipe:"Mami, vino!!!". Si ma si trage spre ea sa-mi arate. "Doamna" in cauza avea sandale decupate... iar ea i-a gasit fascinante degetele de la picioare. Si a simtit nevoia sa si traga de ele. O si vedeam cu papusoiul gramada peste ea! "Hai sa imi caut si eu ceva de imbracat, ii spun!" ca o distragere. "Bine!" Si nici una, nici doua incepe sa traga de haine ca si cum alegea:"Uite, mami! Asta e poto tine!". "Nu-mi place, mai Ari!" "Da' asta iti place, mami?" Ce sa ii spun?!?! Ca era roz de m-ar fi fluierat lumea pe strada?!?!

Ajungem la hainutele si accesoriile pentru copii. Stiam ca n-ar fi trebuit sa risc, dar cred ca le-ar fi gasit oricum pana la urma. Eu i-am ales o bluzita, culmea cu roz! Ea a ales alte 3, parca special sa imi faca mie in ciuda... si mari si de strapezit dintii! Am convins-o ca nu i se potrivesc... asta si pentru ca a vazut gentutele. Si i-a casunat pe una oribila! I-am aratat alta... mai scumpa, dar macar de iesit cu ea in lume. N-a fost chip sa plecam de acolo fara ea! La casa factura s-a impartit in proportii relativ egale intre ea si tati. Si am iesit in viteza pentru ca a descoperit ca se putea intra in vitrina, ca in vitrina erau mai multi manechini, ca unii erau si in pozitia sezut, prin urmare mai abordabili... si ca probabil ar fi avut activitate satisfacatoare pentru vreo ora asa.

In mod clar gentutei i s-au desfacut etichetele. In mod clar gentuta a fost tinuta in continuare in mana sau pe brat. In mod clar un copil cu o gentuta intr-un magazin e periculos. Pentru ca... in viitorul magazin mai intai se uita la obiectele mai mari si bate din picior - "nu vleau balelinii astia, ii vleau pe aia "loz"!; "nu vleau ciolapii astia, vleau ca la Alesia!" Mami zice nu, tati zice nu... si odrasla oboseste si se plictiseste si se aseaza pe jos, in principiu pe sub hainele atarnand de pe umerase. Iar dupa ce isi reface fortele, decide sa isi aleaga singura ce vrea. Si, logic, baga in gentutaaaa! Din fericire am observat ca mosmondeste si ca se enerveaza pentru ca tot incerca sa o inchida si nu mai reusea. Am scos elastice de par si alte clame si i-am zis ferm ca plecam. N-a fost impresionata! In drumul spre usa a mai agatat in zbor un trandafir mare si foarte roz!! O sa innebunesc cu rozul asta!! 

Nu stiu cat a obosit ea, dar eu am fost extenuata... dupa doar o ora si jumatate. Si nici nu m-am ales cu nimic! Pentru ea s-a incheiat totul cu o inghetata si un balon si a fost foarte fericita! Iar gentuta? A purtat-o ieri si a luat-o si azi la "gaganitza". Pentru maine deja nu mai garantez!

luni, 13 mai 2013

Culoare, aroma, textura

@ Internet source
Iubesc primavara in primul rand pentru generozitatea cu care ne trateaza an de an, fara discriminare. 
Culmea este ca in fiecare an, m-a obisnuit sa imi ofere si ceva nou si inedit care sa imi bucure sufletul.
Daca anul trecut spre exemplu, mi-a scos in cale salcamii cu parfumul lor imbatator, anul acesta m-a tentat cu altceva. Acum m-a invatat sa ma opresc o secunda, sa adulmec aroma florilor sale, sa imi incant privirea cu verdele frunzelor si sa ating cu o mangaiere fiecare plantuta ce imi iese in cale.
Anul acesta mai mult ca oricand apreciez o plimbare lunga in parc, oricare ar fi acesta, atata vreme cat sunt inconjurata de verdeata, de zumzet de albine si parfumul florilor de sezon.
@ Internet source

Este o minunata conspiratie a naturii pentru a ma lega mai mult de ea si marturisesc ca imi place sa ma las vrajita si purtata pe aceste noi cai pline de culoare, aroma si textura.
Am descoperit acum ceva vreme ca lucrurile simple sunt cele care ne incanta cel mai mult sufletul, care ne fac mai bogati si mai frumosi. 
Nu avem nevoie de un palat pentru a ne simti bogati, de aur pentru a avea putere, de un ton ridicat pentru a domina o conversatie. Avem nevoie de liniste si pace si echilibru, de un suflet mare si bland, de o plimbare in natura care ne va imbratisa intotdeauna ca pe fiul ratacitor.
@ Internet source
Suntem extrem de imbelsugati si natura ne pune la dispozitie fericirea imediata si neconditionata.
Trebuie doar sa invatam sa profitam de ceea ce ni se ofera, sa decantam valoarea de superficial si kitsch, sa alegem sa profitam de fiecare clipa pe care o traim, de oamenii frumosi care ne inconjoara, de sentimente adevarate si trainice. 
Si pentru ca alegerea ne apartine intotdeauna, de ce sa nu preferam calea care ne-ar aduce cele mai mari satisfactii?
Enjoy your spring, people!

vineri, 10 mai 2013

2013

Stateam si ma gandeam ca sunt foarte multe femei insarcinate in jurul meu. Mai mult sau mai putin apropiate mie, toate ma fac sa ma simt foarte bogata. Pentru ca a avea copii in jur inseamna pentru mine o bogatie fara margini.

Cred ca e cel mai productiv an din cati mi-aduc aminte. Sa nu mai spun ca si Kitty a mea e nascuta tot in 2013. Si 99% dintre bebeii deja proiectati urmeaza sa se nasca tot anul asta. Sa mai zica ceva superstitiosii care stramba din nas la 13-le din coada! In plus, indraznesc sa sper si imi doresc sa mai aud sau sa mai vad mesajul "Sunt insarcinata!" inca de cateva ori pana in decembrie. Nu ca sa fie treaba treaba sau sa realizez cine stie ce record, ci pentru ca ma bucur sa stiu ca multa lume isi doreste copii, pentru ca am prietene foarte dragi care au visul asta in topul topurilor lor personale.

Iar visul meu e sa ii adun pe toti langa fetele mele, sa le organizez petreceri in pijamale in week-end-uri, sa le fac prajituri si sa ii las sa intoarca toata casa cu fundul in sus, sa ii rasfat in timp ce parintii lor isi iau 2 zile libere pe unde vor ei, sa ma bucur de bucuria lor, sa ma molipsesc de la veselia lor si sa ma reincarc cu energia si tineretea lor.

Am deja o serie de monstruleti dragi, cativa pe care Arina ii pomeneste zilnic si pe care i-ar vrea langa ea non-stop. Sunt, recunosc si elementele mele de santaj prin care o mai determin sa fie cuminte! :)) Dar sunt mai ales minuni si miracole... si cu cat se strang mai multi, cu atat mai bine! Doamne-ajuta, fetelor! Abia astept sa vad cat mai multe burtici cu zambarici!

marți, 7 mai 2013

Despre Fotografie - interviu cu Daniel Chindea


Cand am inceput proiectul Special Guest, Daniel Chindea, pe care il putem numi fara sa gresim, prietenul nostru, a fost printre primele persoane la care m-am gandit. L-am cunoscut acum mai bine de 4 ani si de atunci l-am implicat in orice proiect fotografic important ce a inclus familia noastra si l-am recomandat cu caldura ori de cate ori am putut. 

C.V.: Draga Daniel, povesteste-ne cum a inceput totul. Ai dorit dintotdeauna sa te dedici fotografiei sau alegerea acestei profesii a fost un concurs de imprejurari?

D.C.: Fotografia a fost prezenta in copilaria mea datorita pasiunii tatalui meu. Dar nu m-a atras mai mult decat inseamna placerea de a avea intr-o cutiuta ascunsa intr-un dulapior amintiri legate de familie. Mamica mea e frumoasa si acum dar fotografiile ei de la 20 de ani erau incredibile. Tin minte ca am avut oaspete un fotograf profesionist care a realizat cateva imagini cu mine si fratele meu, amandoi mici fiind. Insa nu pot spune ca am crescut cu aparatul de fotografiat in mana. Nici pe departe. Mai degraba chitara si pianul au fost prietenii mei. Dupa care am venit din oraselul meu natal in Bucuresti. La facultate. Si undeva, pe parcurs, ceva a facut click in mintea mea de-atunci. Si am inceput sa fotografiez. Timid. Pentru mine si prieteni. Simultan, am facut investitii serioase in educatie, investitii pe care le consider piatra de temelie a ceea ce altii considera succesul meu in fotografie.

C.V.: Cat din ceea ce faci este inspiratie, talent si pasiune si cat este munca? Eu din ce am vazut la tine e o combinatie. Am fost impresionata nu numai de rezultatele pe care le-am vazut dar si de dedicatia cu care participi la o sedinta foto, tu lasi impresia ca esti parte din fiecare fotografie pe care o realizezi.

D.C.: Esti mult prea amabila cu mine, dar probabil ca ce spui e adevarat. Sunt pasionat de oameni, iar fotografia imi ofera o cale de a cunoaste o mare diversitate de oameni. In plus, sentimentul ca realizezi impreuna cu ei ceva de valoare pentru suflet este mereu o provocare si o placere in acelasi timp. Inspiratie? Talent? Nu stiu sa raspund la asta. Ce pot sa-ti spun este ca fotografiez in primul rand pentru mine. Cel putin incerc asta de fiecare data cand indrept camera foto inspre cineva. Inspiratia ti-o ofera fiecare om fotografiat, fiecare copil, fiecare eveniment. Nimic nu seamana, totul e diferit, nu poti sa te plictisesti ca fotograf daca iti plac oamenii. Cat despre ‘parte a fiecarei fotografii’… e absolut normal sa se intample asta, fotografia de oameni este un demers comun (fotograf – subiect), se realizeaza in doi, fiecare contribuie la fel de mult la crearea unei fotografii.



C.V.: Ce greutati intampini in profesia asta? Noi, cei din afara, avem tendinta sa consideram ca ai o meserie super fun, fara griji, dar am feelingul ca si in acest domeniu este competitie, este nevoia sa fii mereu up to date. Cum stau lucrurile de fapt?

D.C.: Greutati? Pe primul loc se situeaza tendinta romanilor de a-si ascunde adevarata persoana indaratul unei masti pe care ei considera ca e bine sa o arate lumii. Altfel spus: inhibitiile. Probabil ca perioada lunga de anonimat in care am trait in perioada comunista a marcat parinti si copii deopotriva. Nu e ‘civilizat’ sa-ti arati trairile in public, fie ele bucurii sau tristeti. Sau orice altceva. Si asta face ca fotografia de oameni sa aiba ca prim obstacol depasirea inhibitiilor, prin perioade de acomodare, prin nesfarsite cafele, ceaiuri si small-talk inainte de fotografie.
Meseria e super fun de cele mai multe ori. Sunt si aspecte mai putin fun (cum ar fi corectiile de imagine) sau incercarea de a respecta deadline-uri. Nu consider ca scrie ‘artist’ pe buzunarul tricoului meu, dar termenul de predare este, probabil, cel mai mare inamic al meu. Nu ma inteleg cu el deloc si risc sa-mi supar oamenii pe care ii fotografiez cu drag.
Competitia este mereu placuta, fara ea nu s-ar intampla nimic pozitiv in dezvoltarea individuala. Invat de la competitie, admir fotografii minunate realizate de alti fotografi. Imi doresc mereu competitie puternica si contribui in parte la asta, prin workshop-urile la care se intampla sa fiu lector.

C.V.: De unde iti gasesti inspiratia? Imi amintesc ca inainte de nunta noastra ti-am zis ca eu sunt mireasa betoanelor si nu imi doresc sa pozam printre floricele sau in parcuri. Preferata mea dintre toate locatiile a fost Calea Victoriei. Apoi sesiunea foto de ziua noastra a avut loc in gara din Lehliu Gara, au iesit niste fotografii grozave. Cred totusi ca inspiratia ta trebuie sa se plieze fiecarui subiect in parte (unii vrem mare, altii munte, unii betoane, altii explozie de culoare pentru ca pana la urma suntem cu totii diferiti), am dreptate? 

D.C.: Tu esti mireasa mea preferata, tocmai pentru ca ai stiut ce iti doresti, ai exprimat o preferinta. De multe ori mirii nu se gandesc la fotografie decat ca la ceva ce trebuie facut. Implicatiile unei locatii pentru sesiunile foto sunt multiple. Locatia influenteaza atmosfera imaginilor, starea de bine a celor fotografiati. Locatia poate oferi varietate de imagini sau nu. Unele locatii sunt periculoase prin vecinatati. Altele sunt banale. Nu sunt fan al spatiilor verzi pentru ca varietatea de imagini pe care o vad cu ochii mintii intr-un parc este redusa. Verde, verde, verde. In plus, combinatia verde, alb si negru nu este extrem de productiva.
Daca cei pe care ii voi fotografia nu pot exprima o preferinta, le descriu tipuri de locatii, impreuna cu implicatiile fiecarui gen de loc unde am putea merge. Daca nu ajungem impreuna la o concluzie bine delimitata, mergem in mai multe locatii. Exista o moda in fotografia de nunta in care fotografia descrie locatii spectaculoare iar subiectul imaginii (in cazul nostru mirii) este pierdut undeva in cadru. Fotografia va fi minunata, insa eu nu m-as simti in largul meu daca as fi cel fotografiat in aceasta maniera. Cu alte cuvinte: ‘Si mirii unde sunt?”.
Pentru mine, locatia este si va fi locul unde se exprima subiectul fotografiei. Locatia nu trebuie sa covarseasca omul fotografiat, trebuie doar sa ajute in mai buna descriere a lui. Mult mai importanta decat locatia este lumina care cade pe subiect. De aceea, prefer oricand o lumina superba, in detrimentul unei locatii spectaculoase.



C.V.: Iti amintesti primele tale fotografii facute in calitate de profesionist? Cum ai evoluat de atunci? 

D.C.: Mi le amintesc. Nu-mi da inima ghes in a ma uita din nou la ele. Dar m-am straduit si atunci si ma straduiesc si acum sa spun cat mai multe despre omul fotografiat. Asta nu s-a schimbat. Evident ca mi-am imbunatatit abilitatile de a realiza fotografie buna in conditii adverse (timp scurt, locuri improprii, lumina mai putin buna, oameni necooperanti). Un lucru aparent neimportant dar care conteaza extraordinar este increderea fotografului in ‘fortele proprii’. Cei fotografiati simt imediat orice ezitare, iar rezultatele arata acest lucru. In plus, atunci cand fotograful este mai putin stapan pe ceea ce face, subiectul preia conducerea, iar asta nu duce de cele mai multe ori la fotografii reusite.

C.V.: Este ceva ce ti-ai dorit sa fotografiezi si nu ai reusit pana acum? De fapt ce gen de fotografie te reprezinta cel mai mult? 

D.C.: Sunt fotograf de familie si fotograf de nunta. Nu mi-am dorit sa fotografiez niciodata altceva decat oameni. Ma uit la fotografia de fashion cu invidie, exista acolo bugete de timp si financiare care permit crearea de imagine superioara tehnic, nemaivorbind de subiectii care sunt obisnuiti cu a fi fotografiati. Insa lipseste, de multe ori, incercarea fotografului de a spune ceva despre omul fotografiat. Tocmai pentru ca scopul este altul (imbracamintea, locatia etc). Imi doresc sa fotografiez mai mult oameni care se casatoresc in afara Romaniei. Oameni mai putin inhibati. Nunti mai putin formale si mai ‘traite’. Imi doresc sa fotografiez oameni fara stresul banilor din buzunar.

C.V.: Am vazut cu cata pasiune fotografiezi adulti dar si copii. Cum este sa lucrezi cu cei mici care sunt ca argintul viu? Eu marturisesc ca in ultima vreme nu am mai reusit sa ii fac niste fotografii cat de cat ok finei mele pentru ca pur si simplu este ca Speedy Gonzales, plus ca deja stie foarte bine ca incerc sa o vanez cu camera si se sustrage in mod deliberat. 

D.C.: Copiii sunt, probabil, cei mai usor de fotografiat. Totodata pot fi si cel mai dificil subiect. Dar eforturile de a fotografia copii sunt, intotdeauna, extrem de rasplatitoare sufleteste. Ti-am marturisit ca piedica cea mai mare in fotografia de oameni e reprezentata de inhibitii. Ei bine, copiii nu au frica de penibil. Copiii iti arata, chiar atunci cand se stramba sau ‘pozeaza’, adevarul gol-golut. Totul tine de rabdarea fotografului si de rabdarea parintilor. Care parinti, de multe ori, incearca sa manipuleze copiii in a ‘rade mai mult’ sau in a ‘sta frumos’. Ceea ce e imposibil tocmai pentru ca cei mici nu stiu sa se prefaca.
Imi propun sa fotografiez din ce in ce mai multi copii in viitorul apropiat. In primul rand pentru satisfactiile sufletesti. Si apoi pentru sinceritatea imaginilor. 



C.V.: Cu fetita ta ai multe fotografii facute de tine?

D.C.: Eu cred ca stii mai multe decat ne spui aici! Mariuca mea este probabil cel mai putin fotografiat copil. Am fotografii cu ea (cateva) de cand a venit acasa de la maternitate. Apoi pe la 1 an. Cateva de anul trecut (4-5) cand a fost prima oara la coafor (go figure). Si acum o saptamana am incercat sa o fotografiez in studio. A fost foarte suparacioasa, dar iubesc rezultatele tocmai pentru mutritele ei sincere.


C.V.:  Ce proiecte ai in lucru? Am vazut ca site-ul tau va avea o noua infatisare si un nou content, cunoastem deja proiectul Wedding Staff, ce ne mai poti spune? 

D.C.: Proiectele sunt numeroase. Ma pasioneaza mai nou strunjirea lemnului. Este relaxant, iar sentimentul dezgolirii unui obiect frumos dintr-un trunchi de copac este asemanator cu cel al realizarii unei fotografii bune. 
WeddingStaff e un demers care sper sa mearga inainte, inspre definirea mai buna a statutului ocupational al fotografului de nunta, pentru un respect mai mare atribuit acestei ocupatii atat de catre societate cat si de catre fotografii insisi.
Un proiect funny este viitoarea curte cu gaini crescute natural. Nu te gandi la o ferma, dar am imprejmuit deja o bucatica de teren si voi construi un adapost pentru pasari de curte (cateva). O omleta cu oua de casa e ceva minunat.
THE.BOOK este un produs al WeddingStaff ce directioneaza mirii inspre servicii de fotografie si videografie de calitate. Sunt mandru de colegii mei fotografi si videografi si mi-as dori ca mirii sa inteleaga mai mult ca imaginea de calitate este definita de munca acestor oameni.

C.V.: Daniel, noi iti multumim pentru ca esti alaturi de noi in cadrul proiectului Special Guest, iti dorim multe lucrari interesante si numai vesti bune si care sa ne incante privirea dar si sufletul!

D.C.: Nu stiu cum e cafeaua la voi, dar stiu ca aveti mereu cuvinte bune de citit pe Cafeneaua Vieneza. Va doresc sa fiti mereu pretentiosi in alegerea celor spuse la voi in Cafenea. Si sa promovati imagine de calitate. Romanii au nevoie de lucruri bune si frumoase in viata lor, au cam uitat ce inseamna asta. Multumesc mult pentru interviu. Chiar daca a fost scris, am senzatia unei conversatii placute si utile pentru toti iubitorii de frumos.

sâmbătă, 4 mai 2013

La 3 luni

La 3 luni am devenit o domnisoara foarte frumoasa, cu trasaturi expresive. Si nu spun asta pentru ca asa ma vede mami, ci pentru ca e o realitate. Sunt un bebe simpatic si vesel... si astfel ma pot lauda cu un chip luminos pe care e imposibil sa nu il indragesti.

Unii spun ca seman cu Ari. Ceea ce e oarecum adevarat. Am trasaturi similare cu cele ale surioarei mele cand avea si ea 3 luni. Dar eu sunt mai pufoasa (desi in ultima vreme nu-mi prea mai place asa mult sa mananc) si sunt mai vorbareata. Ari nu vorbea mult cand era mica, dar vorbeste acum non-stop, iar eu ma simt datoare sa ii raspund.
Inca nu m-am hotarat daca o sa fac si niste carlionti ca ea, dar in mod sigur am in plan sa fiu la fel de fotogenica. Asta pentru ca si mama si nana ne pozeaza de zor, cu sau fara ocazie. Si pentru ca sunt fetita, iar fetitele poarta rochite, si rochitele colorate dau foarte bine in poze. Nu mai spun ca mami e foarte laudaroasa in ceea ce ne priveste si atunci ne trimite virtual peste tot si la toata lumea!

In rest sunt un copil normal - nici prea cuminte, dar nici suparacios sau plangacios. Am si eu toanele si pretentiile mele, dar in general imi e mila de mami si atunci o las sa doarma noaptea. Imi place sa merg la plimbare, dar tin neaparat sa cam vad si eu pe unde merg. De-asta imi place sa stau in brate in sus, de-asta imi tin capul batos si de-asta am tendinta sa ma aplec in fata si sa dau semne ca as lua-o la mers. Probabil ca nu realizez eu inca tot ce e de realizat, dar sunt curioasa si atenta si in mod sigur o sa percep esentialul in scurt timp.

La astea 3 luni, ai mei ma iubesc enorm... ma iubesc din ce in ce mai mult si fac totul ca eu sa simt asta. Asa ca o sa am pe ce sa ma bazez si o sa am si potential ca la 4 luni sa fiu speciala si unica, dosebita, minunata... si inca in multe alte feluri. Asa cum sunt si acum de fapt. :) Si chiar sunt modesta, sa stiti!

Va pup,
Kate

joi, 2 mai 2013

Pregatiri de Paste

Zilele astea toata lumea se pregateste de sarbatoare. Toata lumea face curatenie... eu si fetele mele facem haos! :) De dimineata de la 11 si pana acum, am reusit sa punem casa cu fundul in sus... si asa am lasat-o! Apoi ne-am mutat afara...sa facem treaba buna si in curte. Adica de ce nu am imprastia nisip pe gazonul lui tati??? Si de ce nu am umple terasa de jucarii? Doar sunt colorate si vesele! Singura parte problematica e ca nu stiu ce ne mai ramane sa facem si maine. Dar ne descurcam noi. Nu, nu prea se pune problema sa facem curat ca sa o putem lua maine de la capat. Pai ce, noi lucram la "Munca in zadar SRL"?!? In cel mai bun caz le strangem si noi pe cele de care ne impiedicam, in rest... lumea are treaba si nu ne viziteaza pe noi sa zici ca e rost sa ne facem de rusine!

Doi la mana... toata lumea face oua azi. Se gateste de zor. In afara de faptul ca ma ia foamea cand aud, nu am nici o alta tresarire. Anul asta am decretat lene totala si o completa inactivitate pentru Paste. Si-asa, daca fac dulciuri, e musai sa si mananc din ele (BAD!!!!), cu mielu' nu prea avem puncte comune, iar la oua, ca sa revin la ele, mai bine renuntam din start pentru ca Arina e in stare sa manance fara simtul masurii. Asa ca... fara munca si cu ce ne-o pica de la unul, de la altul. Facem si economie, nu? :))

Oricum, spor la treaba tuturor gospodinelor! Faceti de toate pentru ca asa e traditional si frumos si crestineste... si nu ii criticati prea dur pe cei anti-spirit ca mine! Anti-spirit la munca, nu la veselie... sa ne intelegem!