Trece timpul asta criminal de repede, iar lucrurile in general sunt din ce in ce mai navalnice si mai haotice si ne ia valul si sarim peste etape... Si copiii devin adulti atat de repede, iar mie mi-ar placea sa ramana mereu copii!!!
Stiu ca si eu abia asteptam sa ma fac mare... acum 100 de ani! :) Dar ai mei imi tot repetau sa nu ma grabesc. Si nu ca am fost eu ascultatoare, dar s-a intamplat s-o iau pe calea normala. Acum, la randul meu, incerc sa trag de timp in ceea ce le priveste pe fete. Arina o sa mearga, de exemplu, la grupa 0 la 6 ani si jumatate. Si nu pentru ca o subestimez, ci pentru ca vreau sa o mai las sa se joace. Vreau sa dam fiecarei varste ceea ce ii corespunde, pentru ca mai tarziu... cine stie?!?
Pentru ca... Nu imi plac copiii care sunt/par mai adulti decat s-ar cuveni. Si nu ma refer aici la cei fortati de imprejurari nefericite. Ci la cei care sint "cool". Bine, nu e vina copiilor. Deci mai corect ar fi sa spun ca nu imi plac parintii copiilor scosi prea mult din tipare. Imi plac copiii isteti, copiii care sint incurajati sa faca propriile conexiuni logice, cei care ne fac sa vedem perspective pe care noi le-am pierdut de mult din vedere. Imi plac copiii curiosi, exploratori, baieteii care desfac, dezmembreaza, descompun si fetitele care vor sa devina "doctorite, balerine si printese si bucatare si mirese". Imi plac la nebunie copiii copii!
Nu-mi plac fetitele din concursurile alea tipic americane de frumusete. Mi se pare ca mamele lor fie nu s-au maturizat si se joaca cu papusi reale, fie distrug personalitatea copilului insufland si impunand visurile proprii. Nici dupa copiii din reclame nu ma omor. Nu vad necesitatea de a-i supune la un stres inutil, de a-i implica in lucruri pe care poate nici nu le inteleg foarte bine. Nu mai spun cat urasc oboseala lor! Nu-mi plac copiii inscrisi in tot felul de concursuri muzicale de la varste foarte fragede. Si mai ales cei care sunt indrumati sa cante melodii greoaie, ce le depasesc varsta, texte de indragostiti, partituri in care isi forteaza vocea sa scoata tot felul de sunete de trubaduri cu experienta. Toti copiii canta si, pana mai spre adolescenta asa, cu cat e cantecul mai pueril, cu atat si copilul e mai haios si mai dulce.
Si ca tot am zis haios... Imi plac maimutarerile. Chiar rad la un pantof cu toc furat de la mama, la o poseta tinuta a la tv, la un coafat extravagant cand si cand. Dar nu sunt pentru a transforma copilul intr-un adult la scara mica. Cred ca mamele in general au tendinta sa isi imbrace copiii, in special fetitele, dupa gustul lor, ca scosi din reviste de moda, cu accesorii chic, in culori si modele de ultim sezon. Dar copiii nu dau doi bani pe asta! Si vorbesc de fete pentru ca la fete ma pricep. Au culori preferate pe anumite perioade de timp, li se pune pata pe rochite, de exemplu, vor culori stridente, sclipici, zorzoane, rochia n-are treaba cu pantofiorii, cu cat mai colorat, cu atat mai bine, nu au complexe si nu au simtul masurii. Rozul merge cu verde si cu mov si cu galben, 10 clame simultan in par sunt prea putine, poseta e pentru carat tot felul de maruntisuri de la 10 jocuri de multa vreme incomplete. Si cine sunt eu sa ma opun??
Ma gandesc asa... Daca i-am lasa de mici sa aleaga?!? Daca le-am da alternative? Daca, macar de curiozitate, le-am da mai multa libertate sa ii vedem cum se descurca? Daca doar le-am explica si i-am si intreba pe ei, macar uneori, ce cred?!? Daca n-am mai trai noi in locul lor?!? Ca pana la urma... de unde stim noi ca avem mereu dreptate?!? Zic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu